Evenimentul Zilei > Social > Tismăneanu: „Lenin a fost profetul maniacal al luptei de clasă”
Tismăneanu: „Lenin a fost profetul maniacal al luptei de clasă”

Tismăneanu: „Lenin a fost profetul maniacal al luptei de clasă”

EXPLICAŢII. După 91 de ani, Revoluţia Bolşevică rămâne încă o enigmă. EVZ pătrunde, alături de Vladimir Tismăneanu, în negurile unui trecut care refuză să dispară

EVZ: Ce hrăneşte mai mult momentul „octombrie 1917“? Mitul sau realitatea?
Vladimir Tismăneanu
: Partidul bolşevic a fost o organizaţie revoluţionară ultracentralizată, bazată pe o disciplină de fier, inspirată de un set de precepte ideologice. Viziunea lui Lenin despre revoluţie unifică tradiţia radicalismului iacobin, cultul organizaţiei secrete specific nihilismului terorist rus şi direcţia autoritară a marxismului. Pentru Lenin, realitatea era maleabilă, putea fi modificată în funcţie de comandamentele ideologiei. Era un posedat, un iluminat care ştia să simuleze respectul pentru ştiinţă. Deci, realitatea a fost de fapt maltratată, desfigurată.

Asta înseamnă că nu revoluţia a doborât vechiul regim ţarist, ci însăşi căderea acestuia a deschis drumul pentru cauza, imaginat milenară, a bolşevismului?
Bolşevicii, mai exact liderii lor, au fost parte a intelighenţiei radicale ruse, un grup social pentru care ostilitatea faţă de vechiul regim, indiferent cât s-ar fi reformat acesta, era o condiţie existenţială. Cum a scris istoricul Richard Pipes, nu există nimic pe care să-l poată face ţarismul, cu excepţia sinuciderii, care să satisfacă pasiunea distructivă a intelighenţiei. Rămâne faptul că nu bolşevicii au doborât ţarismul, ci forţele democratic-liberale. În condiţiile războiului, acestea nu au ştiut să se organizeze, au acţionat haotic şi naiv, şi au cedat în momentul loviturii de stat bolşevice. Instrumentul lui Lenin a fost acel partid-avangardă creat în 1903.

Mai are substanţă Revoluţia din octombrie în absenţa mitului proletar?
Caracteristica gândirii mitologice, iar bolşevismul excelează în această privinţă, este să inventeze substanţa pentru teze altminteri absurde. Se infuzează semnificaţie într-un semnificant altminteri absurd. Evident, marxismul clasic susţinea că revoluţia proletară are nevoie de subiectul istoric care este proletariatul, clasa muncitoare industrială. Lenin a răsturnat această premisă logică. Un grup de „aleşi“, o sectă de tip militarist-religios, „înarmată“ cu doctrina cea dreaptă, poate face minuni. „Daţi-mi o organizaţie revoluţionară şi voi răsturna lumea“, exclama Lenin.

Prin urmare, e posibil ca „suportul social“ acordat evenimentelor din octombrie 1917 să fie de găsit în procesul de edificare a administraţiei sovietice? Cu alte cuvinte, nu cumva „gulerele albe“ sprijină o revoluţie proiectată pe adeziunea „gulerelor albastre“?
Revoluţia Bolşevică a însemnat şansa mobilităţii sociale pentru multe persoane din zonele defavorizate. Promisiunea egalităţii a funcţionat ca un mit extrem de atractiv, la fel ca şi aceea a fraternităţii. În plus, „experţii“ au fost iniţial cultivaţi şi cooptaţi. Ulterior însă, sub Stalin, chiar şi ştiinţele exacte au agonizat sub călcâiul de fier al ideologiei. Chiar Lenin, în ultimii trei ani de viaţă, a fost conştient de ceea ce s-a numit „degenerarea birocratică“ a revoluţiei. Troţki a scris o carte antistalinistă intitulată „Revoluţia trădată“. Dar nici Lenin, nici Troţki, nici Buharin nu au înţeles că originea răului se află în proiectul demonic de reclădire a naturii umane şi de completă anihilare a tradiţiei.

Credeţi că a reuşit acest proiect? Există cu adevărat o „civilizaţie“ produsă de Revoluţia rusă din octombrie, din moment ce există una distrusă, cea a vechii aristocraţii ruseşti?
Dorin Tudoran a demonstrat în urmă cu două decenii că sovietismul nu poate genera, de fapt, decât o „civilizaţie“ a criminalităţii. Este vorba de respingerea programatică în acest sistem a însăşi ideii statului de drept, a faptului că toţi indivizii umani, fără nicio excepţie, au dreptul la fericire, demnitate şi respect. Aşa-zisa civilizaţie sovietică a fost una a duplicităţii şi mizeriei etice şi materiale. Pentru a înţelege sovietismul este necesar să îi citim pe Soljeniţân, pe Varlam Şalamov, pe Nadejda Mandelstam, pe Vasili Grossman. În pofida a ceea ce au gândit unii din acei „idioţi utili“ despre care vorbea Lenin, nu era nimic de invidiat în experienţa celor care au trăit sub comunism. Anna Ahmatova a spus cândva că această invidie nu era decât proba unei orbiri nemărginite, dublată de stupiditate.

E inseparabil momentul „octombrie 1917“ de evoluţia ulterioară a Imperiului sovietic? Sau, din contră, tot ceea ce vine pe turnanta revoluţionară se dezice de idealurile iniţiale ale bolşevismului, aşa cum ne dă Troţki de înţeles în „Revoluţia trădată“?
Troţki a idealizat prima perioadă de după 1917, deci momentul leninist al revoluţiei. Stalin nu l-a trădat pe Lenin, ci a fost cel mai fidel discipol al lui. Noua carte a istoricului Robert Gellately, „Lenin, Stalin and Hitler: The Age of Social Catastrophe“, probează acest lucru cât se poate de documentat. Expansionismul şi exclusivismul au făcut parte din codul genetic al sovietismului. Tot astfel, nu a existat un Lenin al compasiunii. Dimpotrivă, era la fel de îndârjit în lupta contra „verminei“ ca şi Stalin. Poate că şi-ar fi cruţat colegii de partid, dar în raport cu preoţii, cu ţăranii, cu intelectualii, nu a dovedit niciun fel de simpatie ori milă. Lenin a fost profetul maniacal al luptei de clasă duse la paroxism.

Ce mai rămâne atunci din „octombrie 1917“? Despre ce este Revoluţia rusă? Despre egalitate? Despre oportunism politic? Despre socialism? Câte revoluţii sunt, de fapt, la mijlocul evenimentelor de atunci?
Revoluţia rusă a fost o mare nălucire, o forţare a logicii istoriei fără a ţine cont de condiţiile reale şi de aspiraţiile majorităţii populaţiei. Lenin şi camarazii săi au crezut că se pot substitui divinităţii, că au de partea lor o zeitate atotputernică numită Istorie. Preţul plătit pentru această revoltă apocaliptică împotriva a ceea ce se cheamă common sense a fost cumplit. Menşevicii, eserii, unii social democraţi din Vest, precum Leon Blum sau Kautsky, au înţeles acest lucru la timp. Dar a existat un patos al epocii care a făcut ca mesajul acestor Cassandre lucide să nu fie ascultat.

Într-o lume în care vechea interogaţie leninistă revine în prim-plan – ce-i de făcut? -, cât de actual poate fi mesajul Revoluţiei? Mai este posibil un astfel de scenariu care să pună laolaltă raţiunea, oportunismul şi mesianismul?
Eu cred că a dispărut, măcar temporar, resursa ideologică a milenarismului marxist. Dar există întotdeauna o atracţie către profetisme care făgăduiesc soluţii imediate, balsamuri ocrotitoare, adăposturi împotriva îndoielii şi solitudinii. Există un fel de „poezie a revoluţiei“ pe care nu puţini o consideră îmbătătoare. De aici şi succesul unor Chavez ori Evo Morales în America Latină. Ori al unui neoleninist precum filosoful sloven Slavoj Zizek în campusurile universitare occidentale.

CV

Coleg de clasă cu Nicu Ceauşescu

Fiul lui Leonte Tismăneanu şi coleg de clasă cu Nicu Ceauşescu – acestea sunt etichetele cu ambiţii de rechizitoriu ataşate lui Vladimir Tismăneanu, absolventul de filosofie care fuge din România comunistă în 1981 şi se stabileşte un an mai târziu în Statele Unite ale Americii. În prezent, politologul este profesor la Universitatea Maryland, expertiza sa academică vizând subiecte ce merg de la teoria politică la istoria revoluţiilor. Vladimir Tismăneanu este şi unul dintre „senatorii EVZ“, ceea ce îi confirmă, dacă mai era nevoie, vizibilitatea în spaţiul public românesc actual.

OCTOMBRIE ROŞU

Istoria mică a unei mari insurecţii

În 1938, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice autoriza publicarea primei istorii oficiale a organizaţiei fondate de Lenin. Menită să fie un soi de biblie pentru comuniştii din toată lumea, broşura nu putea evita momentul bolşevic fondator, Revoluţia din octombrie 1917, descrisă pe fondul unei imense adeziuni proletare. Mitul a continuat să trăiască în toate manualele stalinismului: muncitorii au luat cu asalt Palatul de Iarnă din Petrograd în 25 octombrie/7noiembrie 1917, determinând căderea „vechiului regim“ şi pregătind terenul pentru gloria marxist-leninistă. Decenii mai târziu, căderea comunismului a decantat apele.

Astăzi, toată lumea ştie că Revoluţia din octombrie a fost de fapt o lovitură de stat orchestrată după toate tiparele revoluţionare de mica organizaţie a radicalilor conduşi de Lenin. Şi totuşi, „poezia revoluţiei“ continuă să facă victime. Insurecţia bolşevică şi ocuparea Palatului de Iarnă din 7 noiembrie 1917 consumă capitalul simbolic al promisiunilor de egalitate şi dreptate socială. Dacă e adevărat însă că oricine ratează trecutul nu poate avea un viitor, atunci lecţia din spatele evenimentelor desfăşurate în Rusia cu aproape un secol în urmă devine una de neevitat.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.