Tinerii, vulnerabili la fake news. Rolul rețelelor de socializare
- Căt ălina Iordache
- 2 noiembrie 2018, 11:39
Știrile false (Fake News) se propagă rapid cu ajutorul rețelelor de socializare. Cum cei mai mulți tineri au conturi pe platformele online, ei sunt cei mai vulnerabili în fața propagandei și a dezinformării.
Un studiu realizat recent de Şcoala de Valori şi Unlock Market Research arată că aproximativ 43% dintre liceeni au dat share la informaţii despre care au aflat, ulterior, că erau false, potrivit Agerpres.
Potrivit aceluiași studiu, tinerii de liceu cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani sunt cei mai vulnerabili la fenomenul fake news și au nevoie de educaţie şi dezvoltarea gândirii critice, pentru a combate știrile false.
Specialiștii susțin că fenomenul ştirilor false ia amploare cu ajutorul reţelelor sociale. Una din cinci persoane ar împărtăși cu prietenii de pe reţele de socializare informaţie falsă. Un sondaj Eurobarometru arată că mai mult de jumătate din românii aflaţi în fața calculatorului au încredere în ştirile citite pe reţelele de socializare fără să verifice informaţia din alte surse.