Ţigara fără nicotină te scapă de nărav

Ţigara fără nicotină te scapă de nărav

Câţiva cercetători japonezi au anunţat ieri că au identificat gena responsabilă de prezenţa nicotinei în frunzele de tutun, descoperire care s-ar putea concretiza în viitor în producţia de ţigări fără substanţa care creează dependenţă.

Oamenii de ştiinţă preocupaţi de combaterea efectelor negative ale fumatului ştiau deja că nicotina este secretată de rădăcina plantelor de tutun, dar este pentru prima dată când experţii descoperă gena care se află la originea transferului substanţei în frunze, a subliniat unul dintre specialiştii de la Universitatea din Kyoto, citat de AFP. Descoperirea „deschide posibilitatea dezvoltării unei specii de plantă de tutun care să nu acumuleze nicotină în frunzele sale. Acest lucru le-ar permite fumătorilor să neutralizeze dependenţa de nicotină fără să recurgă la produse antifumat“, au apreciat oamenii de ştiinţă japonezi, ale căror cercetări au fost coordonate de profesorul Kazufumi Yazaki.

Identificarea genei respective poate, de asemenea, duce la noi descoperiri în domeniul medical şi cel agricol. „Ţigările cu un nivel redus de nicotină riscă să nu se vândă atât de bine, dar capacitatea de transfer a acestei gene poate însă ajuta la transportarea unor substanţe (de natură similară) care pot fi utilizate ca medicamente“, au explicat cercetătorii, subliniind că studiul nu este încă finalizat şi că noi descoperiri ar putea fi făcute în acest domeniu. Un studiu efectuat în mai 2008 de Asociaţia Japoneză a Producătorilor de Ţigări a dezvăluit că 39,5% dintre bărbaţi şi 12,9% dintre femeile din Japonia sunt fumători înrăiţi, potrivit „The Daily Telegraph“.

Ne puteți urmări și pe Google News