TIFF 2011, aproape de "Motor!"

TIFF 2011, aproape de "Motor!"

Eroul campaniei de promovare a celei de-a zecea ediţii de TIFF este Corneliu Porumboiu

Regizorul este eroul campaniei de promovare a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a cărui ediţie cu numărul 10 se va desfăşura în perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca.

Recordul lui Cornel Porumboiu (a cucerit Trofeul Transilvania de două ori în istoria de 9 ani a festivalului) este cu atât mai semnificativ cu cât acesta este numărul maxim de distincţii pe care îl poate cuceri un cineast la festivalul clujean, a cărui Competiţie Oficială este destinată filmelor realizate de regizori aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj din carieră.

Conceptul creativ al campaniei se axează pe analogia film-fotbal: pe vizualul oficial al festivalului, Corneliu Porumboiu poartă pe tricou numărul 10, reprezentativ atât pentru ediţia aniversară a festivalului, cât şi pentru statutul său de "număr 10" al palmaresului TIFF şi, nu în ultimul rând, pentru legăturile de familie ale regizorului cu sportul-rege.

În spotul oficial, regizat de Marian Crişan, actorii Teo Corban, Ion Sapdaru şi Mircea Andreescu revin în rolurile care iau consacrat – cele de moderator, respectiv, invitaţi ai unui talk-show de televiziune locală: RetrospecTIFF. Subiectul emisiunii este fotbalul: cei trei discută despre o fază controversată a unui derby, la un program de profil.

Pentru a afla dacă a fost sau n-a fost fault în careu, moderatorul intră în legătură telefonică directă cu "domnul Porumboiu" - cel mai în măsură pentru a se pronunţa.

Eroii fazei sunt: Cătălin Mitulescu a fost cel care a recuperat la mijlocul terenului, i-a pasat lui Cristi Puiu, care, după ce a driblat doi jucători adverşi, a trimis balonul în bară, însă acesta a rămas în posesia echipei, la Cristian Mungiu, care a recentrat în careu, pentru o lovitură cu capul a lui Radu Muntean, regizorul "tradiţional" al spoturilor TIFF, presupusa victimă a unui fault.

OFERTĂ

Proiecţii al fresco

Inaugurat în 2010 ca spaţiu de proiecţie open air, sub titulatura de Ursus Open Air, spaţiul de proiecţie din Piaţa Unirii s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului, în fiecare dintre cele 10 seri ale festivalului, peste 1.000 de spectatori savurând producţii de top, de la comedii de senzaţie şi documentare originale până la poveşti de dragoste memorabile şi drame impresionante.

Startul proiecţiilor Ursus Open Air din Piaţa Unirii, va fi dat vineri, 3 iunie, ora 20:30 cu filmul "Nevasta la putere/ Potiche" (r. Francois Ozon), comedia care marchează deschiderea oficială TIFF 2011, urmând ca pe întreaga durată a festivalului, spectatorii să fie răsfăţati cu alte nouă titluri hit, precum:

  • "Vallanzasca" (r. Michele Placido), selecţionat la Festivalul de la Veneţia în 2010 – un film despre cel mai faimos mafiot italian al anilor 70, cu actriţa Monica Bîrlădeanu într-un rol important.
  • "Verii/ Primos", al treilea film al regizorului spaniol Daniel Sánchez Arévalo, după "Albastru închis aproape negru" şi "Graşii", prezente în Competiţia TIFF în ediţiile precedente şi ambele recompensate cu Premiul Publicului;
  • "Ursul" (r. Dan Chişu), un road-movie savuros lansat recent pe marile ecrane din România.
  • "Trezirea la realitate/ Rabbit Hole" (r. John Cameron Mitchell), film ce i-a adus lui Nicole Kidman o nominalizare la Premiul Oscar pentru "Cea mai bună actriţă într-un rol principal".
  • Pasionaţii de fotbal vor putea urmări pelicula "Fratele/Hermano" (r. Marcel Rasquin), povestea a doi tineri fotbalişti care îndrăznesc să spere la o viaţă mai bună atunci când sunt invitaţi să dea probă pentru cea mai bună echipă a oraşului, Clubul de Fotbal Caracas.
  • Fanii celebrei actriţe Keira Knightley o vor putea admira în drama "Să nu mă părăseşti/ Never let me go" (r. Mark Romanek), cu Carey Mulligan şi Andrew Garfield. 

REVENIRE

"Pina" vine la TIFF la pachet cu un masterclass

Starul ediţiei TIFF din acest an este primul lungmetraj 3D semnat Wim Wenders, una dintre peliculele care au făcut senzaţie la ediţia 2011 a Festivalului de Film de la Berlin, unde a rulat în Selecţia Oficială – în afara Competiţiei. "Pina" (foto), este prezentat în premieră pe ecranele din România sâmbătă, 4 iunie, 20.30, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, într-o proiecţie prezentată de JTI.

După cum îl prezintă însuşi regizorul răsplătit cu Premiul pentru Întreaga Activitate oferit unei Personalităţi din Cinematografia Europeană la TIFF 2010, "«Pina» este un film pentru Pina Bausch", una dintre cele mai importante coregrafe ale ultimelor decenii şi prietenă bună de-a lui Wim Wenders.

Filmat 3D cu ansamblul companiei de dans Pina Bausch din Wuppertal, acest lungmetraj-eveniment ilustrează ameţitoarea şi inimitabila artă a marii coregrafe germane, care a murit în vara lui 2009. Invitând spectatorul într-o senzuală şi uimitoare călătorie într-o nouă dimensiune pe scena legendarei companii de dans, filmul îi însoţeşte pe dansatori şi în afara teatrului, în oraş şi în peisajul industrial din jurul Wuppertalului, locul care a fost căminul şi centrul activităţii creatoare a Pinei Bausch timp de mai bine de 35 de ani.

Un documentar 3D deschizător de drumuri

Calificat de prestigioasa publicaţie britanică "The Guardian" drept "primul film de artă în 3D", "Pina" este un film care deschide drumuri, atât pentru filmul documentar, cât şi pentru cel în trei dimensiuni.

Wim Wenders este convins de faptul că 3D-ul este cel mai potrivit format pentru filmul său şi, mai mult decât atât, îi prevede un viitor strălucit: "Se vor realiza în continuare blockbustere şi filme de animaţie, dar cred că viitorul alternativ pentru 3D este filmul documentar. 3D-ul ne poate ajuta să ne descoperim planeta şi oamenii într-un mod direct şi captivant. În plus, este aproape perfect pentru filmele despre dans!", declara regizorul pentru aceeaşi publicaţie, după premiera de la Berlin.

"Pina" deschide, astfel, un nou capitol în istoria TIFF: pe cel al proiecţiilor 3D, în care i se alătură, la această ediţie a festivalului, "Peştera viselor uitate" (SUA-Franţa, 2010), documentarul colegului de generaţie şi compatriotului lui Wenders, Werner Herzog, căruia îi este dedicat, anul acesta, unul dintre potretele secţiunii 3x3.

O selecţie de masterclass-uri de zile mari

Şi "Pina" nu vine la Cluj de una singură. Wolf Bosse, cel care s-a ocupat de "cele trei dimensiuni" ale lungmetrajului, va susţine începând cu ora 11, în data de 5 iunie, la Cinema Florin Piersic, masterclassul "Cinema stereoscopic în era digitală" Marin Karmitz a produs filmele lui Lucian Pintilie şi a fondat compania "MK2", specializată în distribuirea filmelor independente; la Cluj, aduce "Copie conforme", lungmetrajul care i-a adus lui Juliette Binoche premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes 2010, şi susţine un master class despre producţia de film(sâmbătă, 11 iunie, TIFF Lounge Piaţa unirii, ora 12.00).

Regizoarea islandeză Valdis Oskarsdottir este prezentă la TIFF în competiţie cu lungmetrajul "Aleea regelui". A devenit faimoasă pentru montajul realizat pentru regizori ca Michel Gondry, Gus Van Sant şi Thomas Vinterberg şi a fost premiată cu BAFTA ("Eternal Sunshine of the Spotless Mind").

Ea va susţine un "film talk" despre regie şi montaj. S-a remarcat ca agent de vânzări al filmelor realizate de Lars von Trier, apoi a trecut în ipostaza de producător numai ca să schimbe din nou macazul şi să intre în arena distribuţiei de filme. La TIFF, începând cu orele 10.00, în data de 10 iunie, Thomas Mai va discuta în cadrul unui workshop despre social media şi distribuţia online a filmelor. A venit la TIFF anul trecut cu "Aurora", iar acum va susţine o lecţie de cinema. Cristi Puiu poate fi ascultat pe 10 iunie, de la ora 11.00, la TIFF Lounge. CITIŢI ŞI:

  • Jacqueline Bisset, omagiată la TIFF 2011
  • TIFF la ediţie aniversară: risc, nebunie şi inovaţie

Ne puteți urmări și pe Google News