Tiberiu Ușeriu, triplul campion al Maratonului Arctic, a fost în pericol de moarte în urmă cu câteva zile. S-a întâmplat în timp ce sportivul alerga în satul Anieș, județul Bistrița-Năsăud. Tiberiu Ușeriu spune că a fost nevoit să sune la numărul de urgență 112 și să ceară ajutor medical.
Tiberiu Ușeriu, triplul campion al Maratonului Arctic, a fost în pericol de moarte, zilele trecute. În vârstă de 49 de ani, sportivul a povestit că s-a întâmplat în vreme ce alerga, duminică. 15 octombrie. El a povestit că a suferit un șoc anafilactic sever urmat de leșin, din cauza unei alergii alimentare. După ce s-a trezit, pe marginea unui șanț, a cerut ajutor la numărul de urgențe 112. Ulterior, a povestit că a fost pentru a doua oară în viață când a fost nevoit să sune la urgențe pentru ajutor.
„112x2. Doar de două ori în viață a trebuit să sun acest număr. De fiecare dată am fost salvat la limită. Prima dată în Canada în 2019, când mi-au degerat degetele. Nota de plată rima sinistru cu anul calendaristic – 19.000 de euro! Cu elicopter inclus și probabil TVA. A doua oară am sunat duminică. Îmi făceam alergarea de rutină. Din pricina unei alergii alimentare am făcut un șoc anafilactic sever urmat de leșin. M-am trezit înfrigurat pe buza unui șanț lângă Blidereasa. Foarte confuz, cu vederea încețoșată”, a povestit sportivul.
Tiberiu Ușeriu a mai relatat că ambulanța a ajuns rapid la el, în satul Anieș, iar în scurtă vreme s-a trezit pe un pat la spitalul din Bistrița. În braț avea o branulă prin care i se administra un cocktail de medicamente. Au urmat investigații, a povestit maratonistul și analize de sânge. Fiind vorba despre o urgență, nu a fost nevoit să achite nici o notă de plată. Mai ales că este și contribuabil.
„Ambulanța a venit incredibil de rapid și tot așa m-am trezit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița cu o branulă în braț și un cocktail de substanțe în sânge. Încep să văd iar forme și culori. În 20 de minute am analizele de sânge făcute, un CT cranian și sunt văzut de trei medici specialiști pe lângă medicul de gardă și asistentele. Ca simplu contribuabil nu a trebui să plătesc nici măcar un leu”, a scris sportivul, pe Facebook.
Situația dificilă în care s-a aflat sportivul
Tiberiu Ușeriu a mulțumit personalului medical pentru promptitudinea de care a dat dovadă, de la preluarea sa, de către ambulanță și până la ecxternare. Mai mult, a arătat el, cât a stat în spital a observat că și ceilalți pacienți erau la fel de bine îngrijiți ca și el.
„Nu vreau să dau nume, ci doar să mulțumesc frumos Serviciului 112 și să felicit tot personalul medical începând de la șoferul de ambulanță, brancardieri, infirmiere și până la medicul specialist neurolog. Sunt oameni dedicați, care își iubesc meseria și o fac ca lumea. La fel, mulțumiri conducerii spitalului și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud fiindcă au pus pe roate un asemenea serviciu medical profesionist și prompt”, a povestit sportivul.
Sportivul a mai spus că a văzut cum restul pacienților erau tratați exemplar de cadrele medicale din spitalul din Bistrița. Tiberiu Ușeriu s-a arătat impresionat de ceea ce a văzut. Iar după ce s-a simțit mai bine a decis să plece, refuzând internarea.
„Vreme de cinci ceasuri cât am stat acolo am avut timp să observ că și restul pacienților au fost tratați exemplar. Am fost sincer impresionat. Am plecat tot mulțumind și refuzând politicos internarea. Scăpat din nou la aer mă simțeam atât de bine, încât mi-a trecut pentru o clipă prin minte să reiau alergarea”, a mai spus sportivul.
Tiberiu Ușeriu îndeamnă la recunoștință pentru medici
El a încheiat arătând că, la final, după ce a părăsit unitatea medicală a avut sentimentul că viața i-a fost prelungită. Drept care, Tiberiu Ușeriu își îndeamnă suporterii să arate mai mult respect și recunoștință personalului medical din spitale.
„Am luat un taxi și am plecat acasă, nereușind să scap de sentimentul că trăiesc în prelungirile propriei vieți. Zic să criticăm mai puțin, să respectăm mai mult personalul medical în general și să învățăm să fim mai recunoscători. Viața e importantă”, a mai adăugat maratonistul.