Acea țară, China, e acuzată de purtarea unei campanii sistematice împotriva minorității sale uigure musulmane, 12 milioane de oameni, inclusiv detenția unui milion de oameni în ultimii patru ani, adesea acompaniată și de muncă silnică și tortură.

Printre abuzurile Chinei se numără și reprimarea dizidenților din Hong Kong sau arestarea și încarcerarea a doi canadieni pe baza unor acuzații fabricate, aparent un gest de represalii pentru cooperarea Canadei cu procurorii americani în cazul inculpării unei directoare a firmei chineze de telecomunicații Huawei.

Nu e prea devreme pentru a începe să ne gândim cum ar trebui să trateze situația SUA și alte democrații care au condamnat violarea drepturilor omului de către China – deși fără a invoca formal definiția genocidului. Istoria îndeamnă la precauție, atât în privința unui boicot cât și a politizării în oricare alt fel a Jocurilor, dacă poate fi evitat, astfel încât sportivii să nu aibă de suferit după ce s-au antrenat din greu ani de zile. Însă tot istoria, inclusiv celebrele Jocuri din 1936 din Germania lui Hitler, ne învață și despre pericolul de a avea relații în plan sportiv cu regimuri totalitare, ca și cum nimic nu ar fi în neregulă cu ele.

Administrația Biden nu a adoptat deocamdată vreo poziție referitoare la apelurile la boicot lansate de republicani sau cu privire la o altă propunere – mutarea Jocurilor în altă țară.

Lucru datorat în parte și faptului că administrația reevaluează în prezent decizia de a declara China vinovată de genocid, luată de administrația Trump în ultima sa zi de mandat. Reevaluarea se impunea, chiar dacă secretarul de stat Antony Blinken a declarat că el, personal, e de acord cu decizia.

Având în vedere cât de prost văzut era Departamentul de Stat sub Trump de către comunitatea internațională, deciziile lui nu au atât de multă greutate cât ar avea o decizie nouă din partea echipei dlui Blinken. În plus, după cum a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului, Ned Price, administrația trebuie mai întâi să se consulte cu aliații pentru a vedea care poate fi cea mai eficientă abordare comună.

Sperăm că administrația va gestiona acele consultări cu o celeritate proporțională cu fărădelegile Chinei și cu o creativitate pe potrivă. Pentru multe țări europene Jocurile de Iarnă, cu concursurile lor de schi și patinaj, sunt chiar mai importante decât Jocurile de Vară; populația lor ar putea fi deosebit de reticentă la ideea de a se alătura unui boicot în toată regula. Totuși, cu siguranță ea înțelege că Jocurile sunt legate în mare măsură și de bani și de mândria națională – și că amenințarea de a priva China de aceste două aspecte poate constitui o pârghie de influență pentru democrații.

Pentru Beijing, obiectivul primordial al găzduirii Jocurilor în 2022 – cum a fost și în cazul celor de vară din 2008 – este să câștige legitimitate în ochii lumii.

Acea legitimitate s-ar extinde implicit și asupra campaniei sale brutale împotriva uigurilor, cu excepția cazului în care acest lucru e infirmat explicit. Dacă în cele din urmă vor participa totuși, SUA și alte țări trebuie să clarifice că sub nici o formă nu aprobă sau tolerează violarea drepturilor omului de către China.

E drept, e mai ușor să proclami un astfel de obiectiv decât să concepi mijloace specifice pentru a-l atinge. Însă oficialii americani trebuie să înceapă să planifice încă de acum pentru ca peste un an să nu vedem întreaga lume dansând pe patinoarele Chinei și coborând cu sania pe colinele ei ca și cum tot ce se întâmplă în acea țară ar fi perfect normal. (Rador)

https://www.washingtonpost.com/opinions/can-the-worlds-democracies-really-take-part-in-the-beijing-olympics–while-genocide-is-taking-place/2021/02/12/f05feb02-6d5d-11eb-9f80-3d7646ce1bc0_story.html