Evenimentul Zilei > International > THE NEW YORK TIMES: Cu sau fără Trump, autoritarismul religios nu pleacă nicăieri
THE NEW YORK TIMES: Cu sau fără Trump, autoritarismul religios nu pleacă nicăieri

THE NEW YORK TIMES: Cu sau fără Trump, autoritarismul religios nu pleacă nicăieri

Surprinzătorul lor aliat va fi pierdut Casa Albă, dar naționaliștii creștini încă mai plănuiesc să câștige războiul.

Îi va forța victoria președintelui ales Joe Biden pe naționaliștii creștini ai Americii să-și regândească alianța necurată care i-a permis lui Donald Trump să devină pentru patru ani unul dintre cei mai periculoși președinți ai țării? Nu contați pe asta.

Alegerile din 2020 sunt dovada că autoritarismul religios va persista pe termen lung, iar primele indicii arată că mișcarea pare hotărâtă să reinterpreteze înfrângerea suferită la vârf ca pe o dovadă a persecuției și a propriei sale cucernicii. Cu sau fără dl Trump, ei vor rămâne dedicați politicii iliberale pe care președintele a întruchipat-o atât de bine.

La fel ca în 2016, primele analize ale rezultatelor alegerilor din 2020 se învârt adesea în jurul clivajelor rasiale, urban-rural, de venituri și educaționale. Însă și clivajul religios are de spus o poveste la fel de convingătoare. Conform sondajelor preliminare exit poll realizate de Edison Research (în acest stadiu datele sunt deocamdată brute), 28% din electorat s-a identificat drept fie evanghelici albi, fie creștini „renăscuți” albi, iar dintre toți aceștia 76% au votat pentru dl Trump. Dacă aceste cifre se vor confirma (alte sondaje dau un procent mai mic de persoane religioase ori cifre mai mari pentru susținerea dlui Trump), rezultatele indică o continuare a sprijinului acestui grup pentru dl Trump.

Pentru a fi clar, nucleul bazei electorale a dlui Trump nu e constituit exclusiv din evanghelici albi, ci dintr-un grup în care se suprapun mai multe categorii de oameni, nu neapărat evanghelici și nu neapărat albi, dar care se identifică cel puțin într-un sens larg cu naționalismul creștin: ideea că SUA sunt și trebuie să fie o țară creștină, guvernată pe baza unei interpretări reacționare a valorilor creștine. Din nefericire, datele privind acest grup sunt dificil de găsit, cu excepția unor cercetări aprofundate realizate de sociologi precum Andrew Whitehead și Samuel Perry.

Cele mai multe sondaje comprimă, din necesitate, identități religioase complexe în categorii largi, astfel că ele nu separă diversele tulpini ale susținerii pentru dl Trump. Există indicii că președintelui i s-a extins de fapt susținerea în rândul evanghelicilor non-albi și al creștinilor „renăscuți” de culoare, mai ales printre hispanici. Dl Biden, pe de altă parte, care a făcut din mobilizarea religioasă un element-cheie al campaniei sale, pare să fi atras susținere de la moderați și progresiști de toate convingerile religioase.

Conservatorii religioși „au venit în număr masiv [la urne], 7,5 milioane peste nivelul de bază din 2016, el însuși un record”, a declarat după alegeri Ralph Reed, șeful Faith and Freedom Coalition și un vechi activist religios de dreapta. „Credem că ei sunt motivul pentru care republicanii își vor menține controlul asupra Senatului”.

În răspunsul lor la rezultatele electorale, unii lideri de seamă ai dreptei religioase au ajutat sau și-au menținut falsa linie trumpiană a fraudei electorale. Michele Bachmann, fostă deputată de Minnesota și candidată la președinție în 2012, a declarat: „Zdrobește amăgirea, Tată, cum că Joe Biden e președintele nostru. Nu este”. În Crisis Magazine, o revistă conservatoare catolică, Richard C. Antall a asemănat relatările presei despre victoria tandemului Biden-Harris cu o „coup d’état”. Mat Staver, președinte și fondator al Liberty Counsel, a adăugat: „Lucrul la care suntem martori acum nu se întâmplă decât în regimurile comuniste sau represive. Nu trebuie să permitem ca această fraudă să aibă loc în America”.

Chiar dacă personaje republicane importante precum George W. Bush și Mitt Romney au încercat să-l influențeze ușor-ușor pe dl Trump spre o capitulare, lideri ai dreptei religioase continuă să stea pe baricade. Iată ce a spus oratorul conservator și membru al Falkirk Center, David Harris Jr.: „Dacă sunteți credincioși și credeți că Dumnezeu l-a numit pe Donald J. Trump pentru a conduce această țară, și credeți ca și mine că el va fi reales președinte al SUA, atunci, prieteni, trebuie să vă păziți inima, trebuie să vă păziți pacea. Chiar acum ne aflăm în război”.

Alții n-au mers chiar până la a susține cele mai delirante acuzații de fraudă electorală ale dlui Trump, dar îi susțin dreptul de a contesta rezultatele. Dl Reed a declarat pentru Religion News Service: „Aceste alegeri se vor termina atunci când acele renumărări vor fi fost încheiate și când acele contestări în justiție vor fi fost soluționate”. Reverendul Franklin Graham a scris pe Twitter că instanțele vor „decide cine câștigă președinția”. Pastorul conservator Robert Jeffress, care a ținut o slujbă înainte de ceremonia de inaugurare a dlui Trump din 2017, a declarat că o victorie a lui Biden era „cel mai probabil rezultat”.

După ce-și vor fi procesat dezamăgirea, e posibil ca naționaliștii creștini să se împace cu victoria lui Joe Biden. Nu există însă nici un indiciu că acest fapt le va tempera viziunea apocaliptică, după care o anumită tabără din politica americană reprezintă răul suprem. La o rugăciune colectivă online organizată pe 11 noiembrie de Family Research Council, unul dintre principalii vorbitori a prezentat alegerile ca fiind o consecință a „întregii ideologii fără de Dumnezeu care a vrut să ne înghită casele, să ne distrugă mariajele, să ne arunce copiii în râuri de confuzie”. Jim Garlow, un pastor evanghelic a cărui entitate, Well Versed Ministry, are drept obiectiv declarat să „aducă principiile biblice ale guvernării la conducătorii guvernamentali”, a afirmat că dl Biden și dna Harris se află la cârma unei „ideologii” care „în esența ei e anti-Cristos și anti-Biblie”.

Comentariile care se tot revarsă de la aceste personaje și altele ar putea fi date uitării odată cu învestirea dlui Biden. Dar merită observate deocamdată pentru ceea ce relevă ele despre caracterul mișcării. Deși mulți necunoscători continuă să se gândească la naționalismul creștin ca la o mișcare socială plecată de jos în sus, el este în realitate o mișcare politică ce operează cel mai des de sus în jos. Pătura inferioară a mișcării e eterogenă și merge la biserici cu o varietate infinită de motivații și preocupări, însă liderii ei sunt mult mai uniți.

Ei colaborează în cadrul unei rețele dense și interconectate de grupuri de reflecție, grupări politice, organizații activiste, asociații juridice de lobby și rețele clericale conservatoare. Liantul care-i ține la un loc nu este vreo structură centralizată de comandă, ci o ideologie politică radicală profund ostilă democrației și pluralismului, precum și un anumit stil politic ce caută să provoace panica morală, să recompenseze paranoia și să vadă orice conflict politic ca pe o conflagrație, un sfârșit al lumii. Politica partizană e seva mișcării lor.

Dacă se examinează mișcarea din perspectiva liderilor ei, e mai ușor de văzut de ce este improbabil ca ea să se schimbe în noile circumstanțe politice în care ne regăsim. Puterea conducerii ei depinde de cel puțin trei realități structurale fundamentale ale vieții politice și economice din America, iar aceste realități nu se vor schimba nicicând prea curând.

Prima este inegalitatea economică în creștere, care a produs averi spectaculoase pentru cei puțini, în vreme ce mult prea multe familii de rând se zbat pentru subzistență. Liderii mișcării primesc o mare parte a sprijinului pentru operațiunile lor generos finanțate de la un nucleu de indivizi și familii extinse extrem de bogați și tot atât de dedicați fundamentalismului pieței libere pe cât sunt dedicați și religiei reacționare. Acești donatori au nevoie la rândul lor de așa-zișii „values voters” [votanți motivați în primul rând de valorile sociale conservatoare – n.trad.] pentru a-și putea implementa programul economic propriu de reducere a fiscalității pentru bogați și de minimă reglementare. Printre acești donatori se numără, între mulți alții, familia Prince-DeVos, frații Wilks, miliardari ai fracking-ului, sau familia Green, care și-a folosit averea obținută din lanțul de magazine Hobby Lobby pentru a construi Muzeul Bibliei. O altă mare parte a finanțării și-o asigură mișcarea de la o masă considerabilă de indivizi situați adesea la mijlocul spectrului economic și ale căror resentimente față de cei mai prejos de ei sunt cultivate cu sârg de mișcare pentru a fi preschimbate apoi într-un belșug de donații.

A doua realitate structurală de luat în calcul este aceea că naționalismul creștin este o creație a unei sfere de comunicare unice în izolarea ei. Mulți dintre membrii de rând își iau principalele informații politice nu numai de pe platformele de comunicare care-și mențin audiența într-o lume divorțată de realitate, ci și de la rețele religioase specializate de știri și de la lideri religioși reacționari. Faptul că dl Trump a fost capabil să-și mențină un procent atât de mare din vot, în ciuda dovezilor copleșitoare privind neregulile comise de el, este o probă suficientă că polul naționalist-religios al bulei informaționale de dreapta a devenit în timp și mai rezistent.

Al treilea factor crucial este sistemul politic care conferă o putere disproporționată unei minorități extrem de bine organizate, implicate și loiale. Una dintre cele mai sigure strategii de obținere a acelui nucleu de nezdruncinat a fost ca membrii lui să fie făcuți să creadă că avortul e soluția facilă pentru orice chestiune politică dificilă. Liderii dreptei religioase și-au reorientat recent atenția asupra unei interpretări amăgitoare a ceea ce numesc ei „libertate religioasă”, dar strategia de bază rămâne aceeași: a determina individul să-și vadă votul politic drept principală modalitate de a-și proteja identitatea culturală și religioasă.

Republicanii au descoperit de multă vreme că justiția e unul dintre cele mai eficiente instrumente ale guvernării minoritare. Succesul dlui Trump în a popula cu conservatori sistemul judiciar – la momentul scrierii acestui text vorbim de 220 de judecători federali, dintre care trei la Curtea Supremă – va fi una dintre cele mai devastatoare moșteniri ale sale. Perspectiva unei cimentări și mai mari a guvernării minoritare în anii următori va menține în viață alianța dintre republicani și dreapta religioasă.

Poate că aspectul cel mai tulburător al reacției naționalist-creștine la alegerile din 2020 este acela că am mai văzut deja acest film. Sloganul „alegeri furate” nu-l va readuce pe dl Trump la Casa Albă. Și totuși, nici povestea cu Barack Obama născut în afara SUA nu a dus la destituirea lui. Ideea cu teoriile conspirației și retorica apocaliptică este să se pregătească terenul pentru o politică de obstrucție totală, în așteptarea revenirii unui conducător „legitim”. Cea mai plauzibilă supoziție e aceea că autoritarismul religios al următorilor patru ani va fi foarte similar cu cel al ultimilor patru ani. Și-i ignorăm implicațiile politice pentru democrația noastră pe propria noastră piele.

Articol de Katherine Stewart


Traducere: Andrei Suba/asuba/cciulu