The New York Times: Alegerile din 2020 vor marca sfârșitul democrației noastre?

Un vot liber și corect și perspectiva unui transfer pașnic de putere sunt puse sub semnul întrebării.

Iată o frază pe care nici într-o mie de ani nu credeam că am s-o scriu sau am s-o citesc vreodată: în luna noiembrie a acestui an, pentru prima oară în istoria lor, s-ar putea ca Statele Unite ale Americii să nu mai poată ține niște alegeri libere și corecte, iar dacă președintele Trump va fi învins de Joe Biden, să nu mai poată realiza un transfer de putere legitim și pașnic, scrie Thomas L. Freedman

Pentru că, dacă jumătate din țară crede că voturile sale nu vor fi numărate în totalitate din cauza deliberatului sabotaj al Serviciului Poștal din SUA datorat actualei administrații, iar dacă cealaltă jumătate va crede, grație intervențiilor președintelui, că orice vot prin poștă în sprijinul lui Biden ar fi fraudulos, atunci nu vor rezulta doar niște alegeri disputate – nu de felul soluționării la Curtea Supremă a disputelor dintre Bush și Gore – ci ele vor însemna totodată și sfârșitul democrației americane știute de noi. De asemenea, nu este o exagerare dacă spunem că asta ar sădi sămânța unui nou Război Civil.

Așadar, eu, personal, am să mă plimb, am să fac jogging, am să sar, am să mă târăsc, am să alunec, am să merg cu bicicleta, am să fac excursii, am să fac autostopul, am să șofez, am să călăresc, am să fug, am să zbor, am să mă rostogolesc, am să mă las rostogolit, am să fiu transportat, am să merg mult pe jos, am să mă antrenez, am să merg la trap, am să merg cu camionul, am să merg țanțoș, am să plutesc, am să merg cu barca, am să rătăcesc, am  să merg încet, am să mărșăluiesc, am să merg cu autuobuzul, am să merg cu taxiul, am să merg cu Uber, cu Lyft, cu scuterul, cu patinele cu rotile sau cu motocicleta, o să port mască facială, un scut facial, mănuși, vizieră, salopetă de protecție, salopetă spațială sau o salopetă umedă, dar tot am să ajung la nenorocita aia de secție de votare din cartier ca să mă asigur că votul meu în favoarea lui Joe Biden și a Kamalei Harris va intra în urnă și va fi numărat pe 3 noiembrie.

Și nu pentru că aș fi vreun liberal convins. Ci din cauză că au cred că America, în esență, este încă o țară de centru-stânga și de centru-dreapta și că e guvernată cel mai bine de cineva care poate întări aceste două tabere și va conduce din fruntea lor.

Cred că Biden este cel care poate face asta cel mai bine și că, în esență, acesta este și motivul atracției exercitate de el asupra multor americani.

Îmi dau seama că, în contextul unui vot pe timp de pandemie, pentru mulți americani, modul meu de abordare nu este o soluție din niște motive care nu au nicio legătură cu Trump.

În primul rând, multor pensionari, care umplu de obicei secțiile de votare, le este teamă să se prezinte voluntar în acest an de teamă că vor contracta coronavirusul.

Iar, pe bună dreptate, mulți oameni se tem că dacă trebuie să stea în picioare înghesuiți, la cozi mai mari în fața unui număr mai mic de secții de votare, și asta ar putea duce la infectări.

În plus, nu doar Trump este vinovat de faptul că Serviciul Poștal nu este pregătit pentru o avalanșă de voturi prin poștă și nu poate primi în timp util fiecare vot, astfel încât el să fie înregistrat și numărat.

Vina lui Trump constă în faptul că în loc să conducă – mobilizând Congresul și toți guvernatorii și organizând o ripostă de urgență împotriva acestei provocări fără precedent cu care se confrună alegerile noastre naționale – președintele și-a folosit autoritatea încercând să convingă țara că orice vot prin poștă – cu excepția statelor care l-ar putea sprijini, cum este Florida – trebuie considerat fraudulos, iar el a căutat în mod deliberat să reducă din fondurile Serviciului Poștal care ar fi necesare pentru a-i extinde capacitatea de a gestiona eficient toate aceste voturi prin poștă.

La o conferinţă de presă desfășurată miercuri, Trump a spus că nu va aproba nici fondul de urgență de 25 de miliarde de dolari necesare Serviciului Poștal (USPS) și nici cele 3,5 miliarde de dolari care ar reveni serviciilor de asistență menite să ajute statele, ambele fonduri fiind susținute de democrați pentru a fi incluse în legea federală destintă luptei împotriva Covid-19.

„Au nevoie de banii aceia ca să facă să funcționeze serviciul poștal și să-și adjudece astfel milioane și milioane de voturi“, a declarat în ziua următoare Trump pe canalul Fox Business Network .

„Dar dacă nu primesc cele două fonduri, asta înseamnă că nu va exista un vot prin poștă universal din cauză că serviciul nu dispune de aparatura necesară“.

M-am ocupat de niște dictatori din republici bananiere care s-au arătat ceva mai subtili în tentativele lor de fraudare sau de subminare a voturilor exprimate în sprijinul adversarilor lor.

Care ar fi politica înțeleaptă în acesta caz? Să bombardați birourile reprezentanților și pe cele ale senatorilor cu mesaje email și cu proteste, să aveți grijă ca, în cartierul dvs., cutiile poștale să nu fie ridicate și, cel mai important, să vă alăturați acelor protestatari din stradă, aflați în fața locuinței din Northwest DC a directorului general al poștelor, Louis DeJoy, atrăgându-i atenția că, dacă nu-și schimbă atitudinea, toată viața, oriunde s-ar duce, în orice restaurant în care ar intra, la fiecare film la care se va duce, de fiecare dată când își va scoate câinele la plimbare, oamenii vor spune: „Uitați-l pe omul care a distrus deliberat Serviciul Poștal pentru ca voturile americanilor să nu poată fi numărate la alegerile din 2020“.

În ceea ce îl privește pe DeJoy, această perspectivă pare să fi dat roade. În timp ce președintele continuă să semene sămânța îndoielii pe oriunde poate în privința votului prin poștă, marți, DeJoy a declarat că suspendă reducerea costurilor și renunță la alte schimbări de ordin operațional.

Dar nu ne putem baza pe faptul că DeJoy sau Trump ar putea să joace cinstit în aceste alegeri. De exemplu, DeJoy nu a spus că va renunța la deciziile pe care le-a luat deja și care au fost pomenite drept piedici menite să reducă votul prin poștă.

Trebuie să ajutăm orice localitate să beneficieze de cât mai mulți agenți electorali – republicani și democrați, cu toții trebuie să ne asigurăm că fiecare se simte reprezentat, astfel încât secțiile de votare să rămână deschise și să primească orice om care vrea să voteze.

Dacă sunteți tineri și sănătoși sau dacă v-ați vindecat de Covid-19, înscrieți-vă ca voluntari la secțiile de votare.

Intrați pe pagina web a Comisiei de Asistență Electorală pentru detalii legate de modul în care puteți deveni agent și de regulamentul de vot din fiecare stat.

În același timp, intrați pe vote.org/am-i-registered-to-vote și asigurați-vă că sunteți înregistrat și, dacă doriți să votați prin poștă, intrați pe vote.prg/absentee-ballot și înscrieți-vă la „absentee ballot” (un vot anticipat, depus într-o circumscripție diferită de cea în care este înregistrat alegătorul, n. red.) la alegerile din noiembrie.

Pentru mine, aceasta ar fi Ziua Z a generației noastre. Gândiți-vă la asta. Soldații americani debarcați pe plaja din Normandia pe data de 6 iunie 1944, în ciuda barajului ridicat de tirul artileriei naziste, votau de fapt pentru viața lor, astfel încât noi, ceilalți, am putut face la fel prin votul nostru – personal sau prin poștă -  la toate alegerile care au urmat, chiar dacă ele aveau loc în toiul unei pandemii.

Acum e rândul nostru să ne grăbim, după cum îmi spunea deunăzi Don Baer, director de comunicare la Casa Albă pe vremea lui Bill Clinton: „Sunt milioane de studenți care stau acasă și participă la cursuri de la distanță – personal sau prin mail. Mai mult sau mai puțin, ei sunt cam de aceeași vârstă cu soldații care au ajuns pe plajele din Normandia în acea dimineață din 1944. Ar fi bine dacă ei s-ar înscrie ca observatori, și-ar face  teste de Covid și, dacă nu au virusul, ar ajuta la dezinfectarea secțiilor de votare oricât de des ar fi necesar, astfel încât ele să fie niște locuri sigure, în care oamenii să poată intra pentru a-și exercita dreptul de bază, fundamental, al libertății de care dispunem“.

Așadar, nu mă interesează cu cine votați. Dar nu lăsați ca aceste alegeri să fie furate de niște oameni care încearcă în mod deliberat să le manipuleze astfel încât nu toată lumea să poată vota sau astfel încât să nu fie numărat fiecare vot. Asta ar fi ultima insultă adusă băieților de pe plaja din Normandia.

 

Foto: Facebook/Donald Trump