Pentru împătimiții din era Covid-19 ai serialului israelian cu spioni „Teheran” difuzat de Apple+, ideea unor agenți israelieni cărora le reușește un asasinat pe teritoriul Iranului nu ar părea neverosimilă. Uciderea în dimineața de vineri a șefului științific al programului de armament nuclear iranian, Mohsen Fakhrizadeh, ar fi putut fi un element al intrigii acelui serial.

Pe un drum prăfuit la est de Teheran, în umbra indiferentului vulcan Damavand care domină peisajul capitalei cu vârful său albit de zăpadă, mașina lui Fakhrizadeh a intrat într-o ambuscadă.

Încă nu se cunosc toate detaliile, dar fotografii publicate pe Twitter sugerează că în mașină nu a rămas vreun supraviețuitor. Un al doilea vehicul pare a fi fost distrus complet de o bombă.

Se pare că Israelul și-a reluat politica din anii 2010-2012 de asasinare a cercetătorilor nucleari iranieni, suspendată la presiunea administrației Obama, astfel încât Iranul să accepte Planul Comun Cuprinzător de Acțiune (JCPOA), adică acel acord multinațional care, cel puțin pe hârtie, îi restricționa activitățile nucleare. Pentru a-și mări presiunea asupra Teheranului, administrația Trump a ieșit din acord în 2018. De atunci, Iranul și-a mărit producția de uraniu îmbogățit și numărul de centrifuge funcționale. Se consideră că un atac din iulie, presupus israelian, asupra principalei uzine de la Natanz care produce centrifuge a întârziat – dacă nu cumva a blocat – ambițiile Iranului.

Israelul s-a folosit în trecut de opozanți iranieni instruiți special pentru a-i face munca murdară din Iran. Profesionalismul și complexitatea acestui ultim atentat fac mult mai probabilă implicarea unor cetățeni israelieni. În Iran va fi furie, poate o oarecare panică; o campanie de reprimare e inevitabilă.

Ar fi naiv, în cel mai bun caz, (deși unii o fac) să crezi că Iranul și-a suspendat ambițiile nucleare în 2013, atunci când o analiză a serviciilor de spionaj americane a conchis că munca la proiectarea armamentului încetase – în vreme ce lucrul la îmbogățirea uraniului (folosit la producția de exploziv nuclear) și la rachete (pentru transportul focoaselor nucleare la țintă) continua. La acea dată Fakhrizadeh era șeful Centrului de Cercetare a Fizicii și responsabil executiv al Planului AMAD, programul iranian de înarmare nucleară. Între timp structura organizatorică a proiectului a trecut prin mai multe redenumiri; cel mai recent el era șeful Organizației de Inovare și Cercetare Defensivă.

Diplomația publică iraniană care susține că cercetarea sa nucleară e pașnică nu s-a extins și la acordarea permisiunii ca inspectorii Agenției Energiei Atomice să-l intervieveze pe Fakhrizadeh. În consecință, el făcea obiectul unor sancțiuni ale Consiliului de Securitate ONU și i se interziseseră călătoriile în străinătate. Activele lui, în măsura în care avea vreunele în străinătate, erau înghețate. Poate că acum vom afla mai multe despre el.

În termeni de relevanță, asasinarea lui Fakhrizadeh este la fel de importantă ca uciderea la Bagdad în ianuarie de către forțe SUA a lui Qassem Soleimani, comandantul Gărzilor Revoluționare Islamice iraniene care coordona activitățile destabilizatoare ale Iranului din Irak, Siria și Liban. Teheranul a jurat să răzbune acel atentat, dar încă nu a făcut-o. Acum, preferința lui uzuală de a pândi o ocazie potrivită va trebui să și-o echilibreze cu impulsul de a-și dezlănțui răzbunarea. Articol de Simon Henderson (director de program la Washington Institute for Near East Policy)

(Rador)