Pentru un candidat prezidențial american, alegerea coechipierului este adesea o chestiune pur politică. Cine va atrage un stat nehotărât sau va aduce în joc un altul nepromițător? Cine va face pe plac unei facțiuni a partidului pe care numele principal o lasă rece? Pentru Joe Biden, testul a fost mai substanțial. La 77 de ani are nevoie de cineva cu care să împartă povara funcției și care la nevoie să-l înlocuiască.

Cu experiența ei pe plan național, senatoarea Kamala Harris era mai potrivită decât primarii și guvernatorii care mai erau luați în calcul. Spre deosebire de Susan Rice, fosta consilieră de securitate națională, ea e profund implicată în politica internă. Pentru Donald Trump, președintele asediat, un tandem Biden-Harris va fi dificil de învins.

Ascensiunea ei consolidează totodată curentul progresist din partidul Democrat. Dl Biden avea un program mai de stânga decât Barack Obama, fostul lui șef, chiar de dinaintea pandemiei și a protestelor rasiale. În privința fiscalității, sănătății și combaterii schimbării climei el este deschis la o implicare mai mare al guvernului federal. L-a învins pe Bernie Sanders, politicianul de stânga din Vermont, preluându-i o parte dintre idei. Întrucât el are o imagine atât de pronunțat convențională, ambiția programului său trece uneori nesesizată.

Alegerea dnei Harris ar trebui însă să așeze acea ambiție dincolo de orice dubiu. În măsura în care asemenea lucruri sunt cuantificabile, istoricul ei de voturi în Senat se numără printre cele mai liberale. În 2018 a fost unul dintre puținii democrați care au respins acordul pentru finanțarea zidului dlui Trump împotriva Mexicului. Cu ocazia propriei sale campanii prezidențiale de la alegerile primare, ea l-a atacat pe dl Biden pentru vechi compromisuri în privința segregării rasiale.

O parte a stângii ia aceste lucruri drept oportunism. În calitate de procuror și apoi procuror general al Californiei, ea nu era chiar atât de progresistă, și-au amintit ei. Anul trecut se angajase să voteze un plan radical în domeniul sănătății, dar a sfârșit prin a-l dilua. O lipsă a entuziasmului din partea stângii explică parțial și evoluția ei slabă la alegerile primare democrate. Era ceva mult prea convenabil în privința convertirii ei la cauza lor.

Totuși, nu e nici o rușine în a te comporta ca un politician dacă ești politician. Și cursul factual al carierei sale e destul de limpede. Într-un sens, ea e Partidul Democrat în miniatură. Ambii au îmbrățișat centrul la cumpăna mileniilor. Ambii au migrat apoi spre stânga. Fapt care reflectă o dezamăgire față de capitalism și o ascensiune a tinerilor activiști la nivelul întregii societăți. Cei mai mulți nu-și pot aminti înfrângerile suferite de liberali în anii ’80.

Oricât ar pleda crahul din 2008 și actuala pandemie în favoarea unui guvern activ, democrații ar putea opta pentru prudență aici. Alegerile generale de acum doi ani le-au câștigat cu un program moderat. Alegătorii indeciși din suburbii și republicanii sătui de dl Trump vor avea nevoie de asigurări. Politicile dlui Biden au trecut deocamdată testele, dar nici testele n-au fost atât de exigente ca de obicei. Acest scrutin straniu nu prea are mitinguri electorale și apariții neprogramate.

În orice caz, întregul centru-stânga mondial privește cu interes. În Franța, Germania și Regatul Unit vechile partide progresiste nu au rămas numai fără putere, ci și fără raison d’être. Populiștii le-au sustras o parte din baza electorală prin apeluri la naționalism. Social-democrații au o dilemă: să încerce să-i câștige pe aceștia înapoi sau să-i atragă pe tineri, pe cei cu mentalitate liberală și populația urbană.

Tot așa cum centrismul lui Clinton a avut imitatori ai Căii a Treia [filozofie politică de centru care a încercat să îmbine elemente și de la dreapta și de la stânga – n.trad.] în Europa, o victorie a tandemului Biden-Harris ar putea să înceapă să inspire alți imitatori. Lecția ar fi aceea că poți avea curajul convingerilor tale liberale, dar fără a merge exagerat de departe. În definitiv, dna Harris e situată în continuare adânc în zona de centru a partidului ei. Dar acesta e un indiciu al măsurii în care s-a transformat partidul ei. 

Sursa: Rador