Teritorii pe care România le-a pierdut de-a lungul timpului

De-a lungul istoriei, România a pierdut mai multe teritorii ca urmare a diferitelor conflicte și tratate internaționale. Aceste pierderi teritoriale au avut un impact semnificativ asupra țării noastre, atât din punct de vedere politic, cât și cultural și demografic. Unele dintre aceste teritorii au fost recuperate, iar altele sunt acum state independente sau fac parte din alte țări.

Republica Moldova, parte din România care a devenit stat independent

Republica Moldova a avut un trecut zbuciumat. Până la finalul Primul Război Mondial, Basarabia a fost parte a Imperiului Rus. Revoluția din 1917 a dus la prăbușirea acestuia, ceea ce a creat un vid de putere și o perioadă de instabilitate politică în regiune. În acest context, Basarabia a început să își caute propriul drum spre autonomie și eventual unirea cu România.

Pe 2 decembrie 1917, Sfatul Țării, un organ reprezentativ al Basarabiei, a proclamat autonomia Republicii Democratice Moldovenești. O lună mai târziu, pe 24 ianuarie 1918, și-a proclamat independența față de Rusia, sub presiunea evenimentelor din ce în ce mai haotice și a dorinței de a se proteja de influențele bolșevice. În fața acestor amenințări, liderii au căutat sprijinul României. Astfel, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea celor două țări cu o majoritate de 86 de voturi pentru, 3 împotrivă și 36 de abțineri.

În contextual celui de-al Doilea Război Mondial, România pierde Basarabia. La 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov. Acesta includea un protocol secret ce împărțea Europa de Est în sfere de influență. Basarabia a fost inclusă în sfera de influență sovietică. În iunie 1940, în contextul avansului german în Europa și a ocupației Franței, Uniunea Sovietică a profitat de situația dificilă a României.

Pe 26 iunie 1940, sovieticii emit un ultimatum României cerând cedarea imediată a Basarabiei și a nordului Bucovinei. Liderii români, fără sprijinul puterilor occidentale, acceptat ultimatumul pe 28 iunie 1940 și a retras administrația și trupele din Basarabia și nordul Bucovinei, acestea fiind ocupate de Armata Roșie. Timp de trei ani țara noastră a reușit să își recupereze teritoriile în urma alianței cu Germania nazistă, însă le-a pierdut definitive în 1944.

Pierderea Insulei Șerpilor și Cadrilaterului

Insula Șerpilor a fost un punct de dispută de-a lungul anilor datorită importanței sale strategice și economice. În perioada interbelică, insula situată în Marea Neagră a făcut parte din Regatul României. În 1948, după cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul tratatelor de pace și al noilor frontiere stabilite, insula a fost ocupată de Uniunea Sovietică. După prăbușirea URSS, în 1991, insula devine parte a Ucrainei independente.

România a contestat în repetate rânduri suveranitatea Ucrainei asupra insulei. În 2004, autoritățile române au inițiat un proces la Curtea Internațională de Justiție de la Haga împotriva Ucrainei. Oficialii români solicitau delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive din jurul Insulei Șerpilor. La 3 februarie 2009, CIJ a emis o hotărâre prin care a stabilit o linie de delimitare a platoului continental și a zonelor economice exclusive între cele două țări. Hotărârea a acordat statului român aproximativ 80% din zona maritimă disputată, dar a recunoscut suveranitatea Ucrainei asupra Insulei Șerpilor.

Cadrilaterul sau Dobrogea de Sud este un alt teritoriu pe care țara noastră l-a pierdut. Această zonă cuprindea județele Durostor și Caliacra, teritoriu locuit de români, bulgari, turci și alte grupuri etnice. Această regiune a revenit statului roman după al Doilea Război Balcanic, prin Tratatul de la București din 1913. În 1940, în urma Tratatului de la Craiova, oficialii români au cedat Cadrilaterul Bulgariei sub presiunea Axei, făcute în special de Germania nazistă și Italia fascistă.

Transilvania de Nord, un teritoriu pe care România l-a recuperate

Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, împreună cu Bugeacul (sudul Basarabiei), au fost și ele parte a Regatului României după Primul Război Mondial. În 1940, aceste teritorii au fost ocupate de Uniunea Sovietică în urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940. După prăbușirea URSS, acestea nu se mai întorc la România. Nordul Bucovinei și Ținutul Herța au devenit parte a Ucrainei, iar Bugeacul a fost împărțit între Ucraina și Republica Moldova.

Transilvania de Nord a fost o regiune a României care a trecut printr-o perioadă tumultoasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tratatul de la Trianon din 1920 a confirmat unirea Transilvaniei cu România. Două decenii mai târziu, pe 30 august 1940, Germania nazistă și Italia fascistă au forțat oficialii români să accepte arbitrajul de la Viena. Prin acesta se impunea țării noastre cedarea Transilvaniei de Nord către Ungaria. Zona avea o suprafață de aproximativ 43.492 km pătrați și includea orașe importante precum Cluj, Oradea și Satu Mare.

În timpul administrării maghiare, românii din teritoriu au fost supuși la numeroase persecuții și discriminări. În august 1944, România a schimbat tabăra, alăturându-se Aliaților după lovitura de stat condusă de Regele Mihai I. Împreună cu Armata Roșie lansează o ofensivă împotriva trupelor germane și maghiare, recucerind treptat Transilvania de Nord. La sfârșitul războiului, prin Conferința de Pace de la Paris din 1947, Tratatul de la Trianon a fost reafirmat. Transilvania de Nord a fost oficial reintegrată în România, potrivit Wikipedia.