A urcat prima dată pe munte într-o zi de Crăciun, pe vremea când era elev de liceu. Încet-încet, Teofil Vlad a început să se cațere pe stânci, iar în timpul facultății devenise deja atras de ideea de a cuceri vârfuri înalte. În prezent, lucrează cinci zile pe săptămâna, între orele 9-17, ca agent de vânzări. Nu se consideră alpinist profesionist și, cu toate acestea, luna trecută a cucerit „muntele ucigaș” Everest, scăpând ca prin urechile acului de coada imensă, de aproximativ 200 de alpiniști, din cauza căreia șapte oameni și-au pierdut viața. „Proiectul Viva Everest a avut două părți. Prima, îndeplinirea visului meu de a urca pe acest vârf, a doua, mult mai importantă, de a promova cauza asociației Climb Again. E vorba de un lot de sportivi nevăzători care au rezultate foarte bune la escaladă, iar eu încerc să îi fac cunoscuți”, a declarat, pentru EvZ, Teofil Vlad.

Întâia expediție serioasă dusă la bun-sfârșit de Teofil Vlad s-a desfășurat în Tucia, când, la vârsta de 19 ani, și-a propus să cucerească prăpăstioșii munți Kaçkar (3.937 m). Rând pe rând au urmat aventuri în Alpi, Caucaz, Anzi, Pamir sau Himalaya. În pofida performanțelor sale, Teo – așa cum îi place să i se spună – ne-a mărturisit că nu se consideră un sportiv de performanță.

„Alpinistul profesionist este o noțiune la care eu nu am ajuns, căci nu îmi câștig existența din acest sport. Eu sunt ghid în timpul liber, iar de luni până vineri lucrez ca om de vânzări, la birou. Până acum am ajuns de patru ori în Himalaya și o dată în Karakorum, un masiv din Pakistan, prima mea încercare de peste 8.000 de metri. Nu am cucerit vârful, undeva la 7.500 de metri m-am simțit extenuat și am decis că-i mai sănătos și mai sigur pentru mine să fac cale întoarsă, cât încă mai puteam”, ne-a relatat Teo.

„Când cade un turn de gheață se schimbă relieful”

În general, munții mari, de peste 8.000 de metri, i-a urcat în stil expediționar. Nu a avut mult timp să se pregătească pentru ultima expediție, doar antrenamentele durează 6-8 luni, dar asta nu l-a împiedicat. Întâi a dus corturile, proviziile, iar apoi a început procesul de aclimatizare. „Procesul are în vedere dezvoltarea globulelor roșii și se repetă la înălțimi tot mai mari, de până în 7.000 de metri. Am petrecut peste două luni în Nepal, am urcat munți mai mici înainte, după care am mers pe Everest și am început aclimatizarea propriu-zisă. Practic, am urcat și dormit la tabăra 1, la 6.100 de metri, pe urmă la fel, la tabăra 2, la 6.500 de metri, apoi m-am întors la tabăra de bază, la 5.100 de metri. Și am tot repetat: urcat, dormit, urcat iar, dormit, coborât”, a mai spus Teofil Vlad.

De data asta, a ales să escaladeze Everestul prin Nepal, adică pe partea mai periculoasă. „Khumbu este o cădere de gheață între tabăra de bază și tabăra 1. Sunt foarte multe turnuri de gheață printre care trebuie să mergi, iar din când în când se mai prăbușește câte unul. În zona aia trebuie să fii noaptea, pentru a evita dezghețul. Anul ăsta nu s-a întâmplat nimic, dar în alte dăți s-au desprins turnuri cât un bloc cu 10 etaje. Când cad, se schimbă relieful”, a completat Teo.

Pe vârful Everestului a fost frig, vânt și întuneric

Teo a mai povestit pentru EvZ că tura finală, cea în care cucerit Everestul, a durat nouă zile. „Se putea și mai repede, dar am avut probleme cu vântul. Am prins aglomerația despre care s-a vorbit în presă, dar doar la coborâre. Nu s-a murit din cauza accidentelor, cei șapte alpiniști decedați fiind răpuși de extenuare. Everestul este un munte dorit de foarte multă lume și destui și-au propus, având acces la prognozele meteo care anunțau ferestrele, să urce în aceleași zile.

Eu am pornit la 7 seara, în loc de 1 noaptea, pentru a evita aglomerația. Să te duci acolo și să fii surprins de aglomerație înseamnă că nu ți-ai făcut temele. Așa e Everestul în ziua de astăzi. Dacă nu știi de acasă că poți ajunge în situația asta mai bine nu mai pleci. Bun, la ora 7 seară nu eram printre primii, dar am reușit să depășesc multă lume. Depășitul înseamnă că înaintezi cu un dispozitiv, blocator pe coardă, siguranță dar și punct de sprijin, și că renunți la acea siguranță. M-am cățărat pe lângă coadă, dar nu mi s-a părut o problemă. Pe vârful sudic al Everestului începe însă o creastă ascuțită, unde nu prea mai ai cum să depășești.

De acolo sunt fotografiile cu aglomerația. Am ajuns acolo și în fața mea nu erau prea mulți. Am așteptat să se lumineze ca să fac câteva fotografii, aproape o oră, timp în care s-a creat aglomerația.

Atunci mi-am dat seama că este posibil să moară oameni, iar în situația aia încerci să nu fii printre cei care își pierd viața. Ce am urcat în 20 de minute, creasta adică, am avut nevoie de două ore la vale. Am fost nevoit să renunț la siguranță într-o porțiune foarte expusă riscurilor. Am ajutat un ghid local să-și coboare clientul, care orbise temporar din cauza zăpezii. Tipul a supraviețuit. În vârf, a fost frig, vânt și întuneric. Eram îngrijorat pentru coborâre. M-am simțit împlinit, dar mai mult mă gândeam că urmează coborârea. Nu ai timp să te bucuri, mai ales dacă ești realist”, ne-a povestit alpinistul despre împresionanta sa aventură.