Tensiuni Paris-Ankara. Franța se retrage din operațiunea NATO Sea Guardian din Mediterana

Franța a decis să-și suspende temporar participarea la operațiunea de securitate maritimă a NATO în Marea Mediterană, până când va obține răspunsuri din partea Turciei cu privire la un incident naval care putea avea urmări grave.

La 10 iunie, angajată în misiunea Sea Guardian și la solicitarea Comandamentului maritim aliat al NATO (MARCOM), fregata franceză ușoară „stealth” (FLF) Courbet a încercat să controleze cargoul turcesc Cirkin, fiind suspectat de transport de material militar în Libia.

Mai devreme, aceeași navă fusese abordată de fregata greacă HS Spetsai, a operațiunii navale europene EUNAVFOR MED Irini, lansată de Uniunea Europeană pentru a pune în aplicare embargoul asupra armelor impus de Națiunile Unite. Totuși, acesta din urmă a trebuit să renunțe, după ce a fost descurajată de prezența unei fregate turcești.

Fregata franceză a fost împiedicată să efectueze controlul solicitat din cauza prezenței a trei nave turcești situate în apropiere de cargoul Cirkin și folosind coduri de identificare NATO în timp ce nu le era permis să facă acest lucru, deoarece nu participau la o misiune a Alianței Nord Atlantice.

Una din navele turcești, potrivit Parisului, chiar a țintit fregata Courbet cu radarul său de control al focului, de trei ori, în intervalul unui minut.

„Acest incident este foarte grav. Nu putem accepta că un aliat se comportă astfel, face acest lucru împotriva unei nave NATO sub comanda NATO,  care se află într-o NATO”, au denunțat autoritățile franceze.

Ulterior, incidentul a fost evocat la o întâlnire a miniștrilor apărării din țările membre NATO. La început, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a dat senzația de a încerca să-l minimizeze, înainte de ordona, totuși, o anchetă.

Ambasadorul Turciei la Paris, Ismaïl Hakki Musa, a negat că vreo navă turcă a amenințat fregata Courbet, cele trei nave ale Ankarei participau la un „exercițiu NATO” (care?) și că cargoul Cirkin fusese anterior controlat de două ori în aceeași zi, fără a se descoperi „probleme”.

Iar fregata Courbet ar fi făcut o manevră periculoasă, apropiindu-se de cargou.

În așteptarea primirii răspunsurilor la solicitările legate de incidentul cu Turcia, ministerul francea al Apărării a decis „să-și retragă temporar resursele din operațiunea Sea Guardian”.

Precizând că „nu pare viabil să menținem mijloace într-o operațiune care  presupune, printre diferite sarcini,  să controleze embargoul cu aliați care nu îl respectă”, scrie Opex 360.

În plus, Paris solicită ca „aliații să-și reafirme solemn atașamentul și angajamentul de a respecta embargoul” asupra armelor din Libia , exprimându-și dorința pentru  „un mecanism deconflictual mai precis în cadrul Alianței Nord Atlantice”.

„Imaginaţi-vă NATO fără Turcia! Nu veţi mai avea NATO! Nu va mai exista NATO fără Turcia! Nu veţi şti cum să trataţi cu Iranul, Irakul, Siria, Mediterana de Sud, Caucazul, Libia, Egiptul”, a spus diplomatul turc în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe şi Apărare a Senatului francez, în contextul unei escaladări puternice a tensiunilor între Paris şi Ankara, scrie și Agerpres.

„Turcia nu este o ţară oarecare în NATO”', a continuat ambasadorul Ismail Hakki Musa, evidenţiind ponderea militară şi demografică a ţării sale.

„Noi am ţinut flancul de Sud şi de Est în timpul Războiului Rece cu multe eforturi, uneori în detrimentul prosperităţii naţiunii noastre, a poporului nostrum”, a explicat el.

„Imperialismul preşedintelui turc (Recep Tayyip Erdogan) creează o politică de tensiune şi adesea de provocare”', a spus în timpul discuţiei din acea comisie parlamentară senatorul francez Jean-Marie Bockel, membru al Adunării Parlamentare a NATO. „Tot ce sper este ca ceea ce se întâmplă în acest moment să nu pună în pericol această prezenţă a Turciei în cadrul Alianţei Atlantice”', a adăugat el, stârnind astfel reacţia ambasadorului turc.

Franţa critică intens intervenţia militară turcă în Libia de partea guvernului de uniune naţională de la Tripoli, care, cu ajutorul acestui sprijin a reuşit să respingă ofensiva către capitală a trupelor mareşalului Khalifa Haftar. Acesta din urmă este sprijinit în principal de Rusia, Egipt şi Emiratele Arabe Unite. Conform mai multor analişti, Franţa de asemenea l-a susţinut pe Haftar, deşi Parisul neagă.

În contextul tensiunilor legate de poziţionarea faţă de taberele implicate în conflictul libian, preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat luni Turcia că are în acest conflict o „responsabilitate istorică şi penală” în calitate de ţară care „pretinde a fi membră NATO”.

 

foto: Opex 360