Copil fiind, Andrei Lazar stătea ore întregi în fața casetofonului și asculta muzică clasică: „De multe ori derulam caseta cu un creion și o ascultam la nesfârșit, pot zice. Numai după aceea au apărut și CD-urile. (râde)”. De obicei, muzicienii încep pregătirile din copilărie. Andrei este o excepție de la această normă. În jurul vârstei de 7 ani a început brusc să asculte muzică de operă, spre mirarea părinților săi. „Era epoca «celor trei tenori», la începutul anilor ’90. Îi ascultam cu gura căscată. Acest lucru mi-a intrigat părinții, căci la mine în familie nu exista niciun «antecedent» muzical”, își începe povestea Andrei Lazăr. Părinții lui sunt economiști, iar insistențele acestuia de a face muzică nu au avut efect imediat: „Îmi amintesc cât de emoționat eram când m-au dus la un profesor de muzică, să vadă dacă am ureche muzicală. Răspunsul inițial a fost un ”Nu„ categoric și așa am rămas eu la școala normală. Ascultam în continuare cu perseverență acest gen de muzică, spre uluirea colegilor mei de clasă”.

Primii pași spre muzică

Lacrimile artistului, pentru că nu făcea muzică, au încetat pe la 11-12 ani, când părinții i-au făcut cadou primele lecții de pian. Astfel, a început alfabetizarea în tainele muzicii. „Ajuns mai târziu la liceu, am început să mă pregătesc mai serios. Tot în acea perioadă mi-a venit ideea că, la un moment dat, aș putea să dau admiterea la Conservator”, își aduce aminte tenorul despre primii pași în muzică.

În toată această perioadă de copilărie și adolescență, viitorul artist cânta și făcea tot felul de vocalize prin casă, spre uluirea părinților și apropiaților. Abia pe la 17 ani a luat primele ore de canto:

„Am terminat liceul la Caragiale (n.r. Colegiul Național „I.L.Caragiale” din București), fiind un umanist convins. După examenul de Bacalaureat, am ales Facultatea de Științe Politice, iar un an mai târziu am fost admis și la Univesitatea Națională de Muzică. În primii ani de studenție am obținut Marele Premiu la Concursul Național de Lied „Ionel Perlea” și premiul al doilea la Concursul de Lied Românesc de la Brașov, organizat de soprana Mariana Nicolesco”.

Sfaturi de la Stela Popescu

Imediat după terminarea studiilor, Andrei Lazăr și-a început activitatea la Opera Comică pentru Copii din București:

„Am înțeles că doar cu examene, apariții în concerte și competiții, nu poți cunoaște cu adevărat ce înseamnă meseria asta. Astfel, prin 2007 am dat o audiție și mi-am început anii de cantonament la Opera Comică pentru Copii. Aici am cunoscut ce înseamnă disciplina de teatru și am câștigat experiență de scenă în sute de spectacole de toate tipurile: opere bufe, musical, vodevil, recitaluri, improvizație. Publicul de copii este foarte taxant, cei mici sunt foarte nerăbdători, iar dacă nu reușești să le captezi atenția imediat, i-ai pierdut, iar tot spectacolul este un fiasco”.

Tot în perioada Operei Comice a cunoscut-o și pe marea actriță Stela Popescu, alături de care a stat pe scenă în spectacole din țara și în fața Diasporei din Europa și America. „Stela Popescu era fermecătoare, te trata ca pe un egal și îți oferea foarte mult credit. Am învățat enorm de la domnia sa. Mă încuraja să fiu cât mai natural, să interacționez cât mai mult cu publicul, să fiu cât mai degajat și flexibil”, povestește cu emoție Andrei.

 Testele pentru scena mare a Operei Naționale

Chiar dacă visul oricărui tânăr solist este de a urca și cânta pe scena mare a Operei Naționale din Capitală, până la îndeplinirea acestui vis mai erau etape de urmat: „Pe la sfârșitul lui 2010 am început să colaborez cu Studioul de Operă Ludovic Spiess, locul în care tinerii talentați erau recrutați și pregătiți pentru marea confruntare cu Scena Mare, apărând în spectacole sau recitaluri tematice de mai mică anvergură, organizate în Foyerul Operei. În funcție de cum te descurcai în acel context, puteai accede la scena mare”. Iar Andrei Lazăr a trecut testele cu brio și a ajuns și pe scena mare. În debutul său a jucat un rol din Rigoletto. „Am simțit cum mi se taie picioarele. Publicul și <> mă înghețau. Corpul nu prea răspundea, iar privirea îmi juca feste din pricina reflectoarelor. Până la urmă am răzbit (râde). Liniștea se instalează însă doar cu experiența”, își amintește artistul debutul pe scena mare a Operei Naționale din București, unde a apărut până în prezent în zeci de titluri și premiere importante.

 

Ce ar face un tenor dacă nu ar mai cânta?

Dacă ar fi să renunțe la această meserie, i-ar plăcea să rămână în lumea spectacolului, în spatele scenei, sau, în orice caz, să lucreze într-un domeniu în care să fie direct în mijlocul oamenilor. „Mă întreb uneori cum ar fi o meserie în care să interacționez direct cu oamenii, nedespărțit de ei prin scenă, costum sau personaj. Cum ar fi, de exemplu, să schimb rolurile și să pregătesc eu cafeaua într-unul din localurile simpatice din oraș la care îmi place să o beau. Poate o voi și face cândva, ca experiență”, conchide acesta.

 

„Arta de a cânta nu este doar simpla emisie a unor sunete”

Pentru Andrei, muzica de operă a fost o fascinație, mai precis, performanța la care poate ajunge glasul uman: „În muzica de operă, glasul este cumva împins prin tehnică până peste limitele naturalului. Copil fiind, audiția unei astfel de voci m-a fermecat visceral. Rămân și astăzi pasionat de operă, chiar dacă am cântat și operetă sau alte genuri muzicale”.

Ce este muzica?

Pentru fiecare dintre noi, muzica înseamnă altceva. Dar ce înseamnă pentru Andrei Lazăr?. „Pentru mine, este o formă de exprimare foarte directă, mult mai expresivă decât cuvântul. Muzica deține un mesaj care merge, subliminal, mult mai direct către conștientul și subconștientul ascultătorilor. Copil fiind, pe la 9 ani, ascultam Traviata, fără să am habar despre ce era vorba. Eram totuși impresionat până la lacrimi. Muzica mă transporta într-o cu totul altă lume. La fel, spectacolul întreg, teatrul muzical, îți pune practic viața pe «hold» și îți oferă alternativa. Este o formă de evadare frumoasă, care te îmbogățește cultural, dar și emoțional”.

A învățat foarte mult din interacțiunile cu colegii din branșă, mărturisind că aceasta este o meserie care se „fură”, se șlefuiește și se întreține permanent prin căutare și studiu: „Arta de a cânta nu o reprezintă doar emisia unor sunete frumoase. Cântatul are o legătură indestructibilă cu actoria, deci cu mesajul fin pe care dorești să îl transmiți în momentul în care cânți.

De fiecare dată mă gândesc cine este personajul pe care îl interpretez, ce reprezintă, ce sentimente are, de unde vine, unde se duce, ce-l mână în acțiunile sale, iar răspunsurile pe care mi le găsesc sunt ele și în cele din urmă transmise prin sunet”.

 

Întâlnire de prim-rang

L-a atras și continuă să îl inspire tenorul spaniol José Carreras. „M-au interesat mulți alți cântăreți din punct de vedere tehnic, Kraus, Bergonzi, dar pasiunea pentru glasul și timbrul lui Carreras rămâne vie, din copilărie și până în ziua de astăzi”, spune solistul.

Anul acesta, la sfârșitul lunii mai, tenorul a avut ocazia să se numere printre artiștii care au cântat pentru Suveranul Pontif: „Este de o simplitate care te lasă fără grai, care îți curăță gândurile”.

De asemenea, în luna iunie, Andrei a luat parte și la ceremonia de pe Arena Națională, prilej cu care Simona Halep și-a prezentat în fața românilor trofeul de la Wimbledon: „A fost o mândrie că am fost invitat să cânt una din melodiile sale preferate, „You raise me up”, chiar în fața Simonei și a unui public atât de numeros – zeci de mii de persoane, Simona mi-a inspirat o mare seriozitate și modestie”.

 

Stephen Barlow și Andrei Șerban printre îndrumătorii tenorului

Pe lângă producțiile de la Opera Națională sau Teatrul de Operetă și Muzical Ion Dacian din București, unde a fost îndrumat de regizori celebri precum Stephen Barlow, Andrei Șerban, Graham Vick, Giancarlo del Monaco, Andrei este frecvent invitat pe scene de teatru și concert din toată țara. În ultimii ani, a participat la festivaluri și evenimente destinate publicului larg. Cu acest prilej, a colaborat cu artiști consacrați ai muzicii ușoare și pop, precum Monica Anghel, Andrei Tudor, Paula Seling, Marcel Pavel, Nico, Vlad Miriță, Cristian Faur: „Am conștientizat cât este de important să mă apropii de marele public și cu un repertoriu mai accesibil, interpretând muzică cross-over, piese de muzică ușoară din vechime, piese potrivite glasului meu. Aceasta mi-a adus mari satisfacții, dar și ocazia de a întâlni muzicieni și colegi minunați dintr-o altă sferă decât lumea operei, dar de la care am învățat enorm și alături de care mă simt grozav”.

 

5 lucruri în 10 ani

 

să lucreze la o producție de operă într-un teatru important din străinătate;

să facă un tur al Americii de Sud;

să obțină permisul de motociclist;

să facă rafting și să sară cu parașuta;

să se bucure mai mult de viața simplă, de lucurile aparent banale, de gătit sau grădinărit.

Te-ar putea interesa și: