În august 1990, soseam la Roma în misiune diplomatică de lungă durată. Pe zidurile Cetății Eterne erau inscripții în favoarea palestinienilor și împotriva Israelului. Multe. În dezbateri, la televiziuni, cei mai mulți participanți luau partea palestinienilor. Prima Intifadă - atunci se numea doar Intifada - începuse de câțiva ani.

Polemica era în toi. Au urmat atentatele din Buenos Aires - împortiva Ambasadei Israelului și Centrului Ebraic de Ajutor Reciproc (AMIA) - și lumea și-a cam schimbat părerea dar nu prea mult. Capitolul media nu era punctul forte al Israelului și nici acum nu pare a fi. Victoria în războiul mediatic a fost mereu la îndemâna palestinienilor.

In zilele care au urmat asaltului Hamas în Israel, la 7 octombrie, eram tot la Roma. Inscripțiile dispăruseră de decenii de pe ziduri iar în dezbateri, numărul celor care condamnau vehement acțiunea Hamas era covârșitor. Totuși, nu puțini considerau că palestinienii rămân ,,victimele eterne’’ ale ocupației israeliene. Unica schimbare de paradigmă după Prima Intifadă pare a fi, cel puțin în Italia - țară care a simpatizat mereu cu cauza paelstiniană în anii ‘80, cazul navei Acchile Lauro fiind un exemplu edificator - echilibrarea pozițiilor în rândul analiștilor și comentatorilor peninsulari. Dar în Italia sunt aproape 1,7 milioane de de persoane care aparțin religiei musulmane...și doar câteva sute de comentatori media, mulți dintre ei simpatizanți ai cauzei palestiniene.

La originea intereselor actuale ale Hamas

Obiectivele Hamas nu sunt în totalitate legate de Israel. O privire în profunzimea problemei arată că gruparea vrea să dețină leadership-ul palestinian pentru mai multe generații și să-și mențină legitimitatea ca reprezentant al poporului său. Pentru aceasta, a avut și are nevoie de evenimente care să arate că nu este pe cale să devină o mișcare de ,,pensionari’’, infiltrată de serviciile israeliene, așa cum este Al Fatah, principala formațiune din Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Abu Mazen, președintele Autorității Naționale Palestiniene (ANP), coleg, în vechime, cu Yasser Arafat, liderul istoric al OEP - tot mai izolat în palatul său din Ramallah – se apropie de 90 de ani și în jurul lui sunt prea puțini sub 70. ANP de fapt,  deține o putere iluzorie în Cisiordania iar în Gaza nu există. Schimbarea de generații a scos OEP din joc în anii 2000 și ar putea elimina și Hamas în baza aceluiași tip de logică. În Cisiordania, media de vârstă a palestinienilor este sub 30 de ani și nu este mult mai mare în Gaza. Hamas a înțeles că trebuie să facă o mișcare de anvergură. Și a făcut-o. Prețul în vieți omenești contează prea puțin câtă vreme liderii grupării consideră că au învins în plan politico-strategic. Procesul de reapropiere a Israelului de națiunile arabe - Acordurile Abraham - a fost blocat.

Numai că acțiunea Hamas din 7 octombrie a însemnat un ,,salt’’ inacceptabil în ceea ce privește nivelul de violență al unei acțiuni teroriste. După această dată, nimic nu mai poate fi ca înainte.

Tinerii palestinieni se distațează de grupările extremiste ,,clasice’’

În Cisiordania a apărut deja o mișcare a tinerilor palestinieni, Arin al-Usud - Bârlogul Leilor, formată din tineri care s-au distanțat de  grupările istorice ale părinților lor - Al Fatah, Hamas, Jihadul Islamic - considerînd că în ciuda acțiunilor teroriste, eficiența pe segmentul îmbunătățirii vieții poporului palestinian a fost nesemnificativă. Privesc cu dispreț gerontocrația coruptă a ANP și apreciază că strategia politico-teroristă orchestrată din exterior, de către organizația Pasdaran iraniană (Gardienii Revoluției), cu finațare din partea unor petromonarhii din Golf, nu poate fi o cale de urmat. Nu există un liant ideologic al Leilor, dar aceștia știu să aplice regulile marketingului pe segmentul rețelelor de socializare.

De câteva luni sunt deja eroi pe TikTok și au sute de mii de folower pe Instagram. Cred în mitul ,,Leului din Nablus’’, supranumele lui Ibrahim al - Nabulsi, lider al Brigăzilor martirilor al-Aqsa, ucis de forțele israeliene în 2022. Spre deosebire de formațiunea menționată anterior care este brațul armat al Al Fatah, sau de Brigăzile Izzedin al-Qassam (brațul armat al Hamas) - acești tineri nu s-au organizat într-o structură piramidală, ierarhizată. Celulele lor sunt în rețea, compartimentate - ceva de genul ,,carbonarilor’’ italieni sau pașoptiștilor noștri - cu distribuție teritorială. Nu se inspiră din filmele ISIS, nu frecventează moscheile și nici nu prestează jurământ religios în fața vreunui lider de acest tip. Sunt altceva. Lozincile lor: ,,Jos Israelul’’, ,,Jos Hamas’’, ‚,Jos ANP’’,  ,,Jos UNRWA’’ (Agenția ONU din Teritorii).

Implicații ale recentelor evenimente...

Prezentarea anterioară are rolul de a demonstra că pericolul pentru Hamas vine și din interiorul comunităților palestiniene, iar masacrul din 7 octombrie este evenimentul de care vorbeam mai sus. Cu siguranță, masacrul organizat la data menționată va prelungi primatul Hamas și în subsidiar al JIP, între grupările palestiniene extremiste. Va exista însă un moment când noua generație de palestinieni va amenința serios acest primat. Probabil, mulți dintre ei știu care este adevărul în legătură cu racheta care a căzut în curtea spitalului din Gaza.

Desigur, principala rațiune a asasinatelor și luării ostatecilor, a fost blocarea așa-numitelor Acorduri Abraham - menționate mai sus - care ar fi inclus, în lunile următoare, Arabia Saudită. Pentru Teheran era de neconceput chiar dacă relațiile sale cu Riyadul se normalizaseră într-o oarecare măsură, cu sprijin din partea Beijingului. Dimensiunea masacrului împotriva civililor israelieni n-ar trebui să-i împiedice pe saudiți să continue tratativele cu Israelul. Dar chestiunea spitalului din Gaza ar fi greu de acceptat de comunitățile arabe unde saudiții se vor lideri. Ca să nu mai vorbim de un atac terestru în Gaza și victimele sale ,,colaterale’’.

...și scurte concluzii

Revenind la afirmațiile de la începutul acestui text, aș dori să prezint câteva concluzii - cu riscul ca prin simplificare să reduc gradul de veridicitate al acestora - privind modul în care problematica în discuție ar putea influența evoluția relațiilor internaționale.

Prima aserțiune se referă la capacitatea opiniei publice occidentale de susținere a cauzei israeliene pe termen lung. Dificil de dat un răspuns pozitiv când în state importante din Occident – Germania, Marea Britanie și Franța in primis - există comunități islamice importante iar pericolul terorist este în creștere. Ca să nu mai vorbim de segmentele de populație cu vederi antisemite.

A doua concluzie este, paradoxal, tot o întrebare. Vizita lui J. Biden la Tel Aviv ar putea fi interpretată - pe lângă susținerea directă a Israelului - ca preambul al unei reveniri a Americii în Orientul Mijlociu? Personal nu cred dacă analizăm situația operativă la nivel global. Ucraina, pe de o parte și regiunea Indo-Pacific cu Taiwanul sunt acum, mai importante. Dar dacă vom asista la o escaladare a violențelor și la alte ,,primăveri arabe’’ - cu implicații asupra existenței Israelului - Washingtonul nu va avea altă cale de urmat. În plus, în America vor fi alegeri anul viitor. Nu cred că Biden ar putea explica electoratului, presei în primul rând, că Ucraina este mai importantă decât Israelul.