Temele summitului european din 28-29 iunie: Uniune bancară, integrare bugetară şi datoriile publice
- Ana Bâtc ă
- 25 iunie 2012, 16:39
Săptămâna aceasta, pe 28-29 iunie, va avea loc summitul european, în care mulţi lideri şi analişti îşi pun speranţele pentru găsirea unei soluţii la criza zonei euro. Discuţiile de la summit vor viza măsurile specifice pentru realizarea unei uniuni bancare, o integrare bugetară mai puternică şi posibilitatea de rambursare a datoriei, potrivit unui document din culisele pregătirii summitului, citat de Reuters, scrie publicaţia franceză "Les Echos".
"Este un summit care nu este unul banal", a declarat ministrul francez al Economiei, Pierre Moscovici, la un post de televiziune. "Europenii sunt aşteptaţi să găsească într-un final soluţii structurale, şi acest lucru sunt pe cale să îl caute", a precizat acesta.
Documentul a fost redactat de către Jose Manuel Barroso, din partea Comisiei Europene, Herman Van Rompuy, din partea Consiliului European, Mario Draghi, de la Banca Centrală Europeană, şi de Jean-Claude Juncker, din partea Eurogroup.
Cum vor fi preluate băncile cu probleme
Textul detaliază în special propunerile legate de sectorul bancar, scoţând în faţă necesitatea unui supraveghetor unic al băncilor europene şi a unui program comun de garanţii şi depozite. Rolul supraveghetorului sectorului bancar ar putea să-i revină BCE pentru cele mai importante bănci, în timp ce Autoritatea Bancară Europeană ar avea un rol mai larg de supraveghere prin coordonarea activităţii regulatorilor naţionali.
În ceea ce priveşte programul comun de garanţii ale depozitelor bancare, documentul sugerează că va exista o îmbunătăţire a programelor naţionale şi o integrare mai mare între acestea, cu scopul de a furniza garanţii mai solide la nivelul Uniunii Europene.
Totodată, documentul citat evocă posibilitatea preluărilor în sectorul bancar, prin introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare care ar permite finanţarea unui fond special creat pentru cazurile de falimente ale băncilor. Se propune, de asemenea, ca fondul european de salvare să poată fi utilizat direct pentru recapitalizarea băncilor, în loc să trebuiască să împrumute guvernelor pentru ca acestea, la rândul lor, să dea mai departe împrumuturi la bănci.
Coordonare bugetară
În a doua parte a textului, dedicată măsurilor necesare unei coordonări bugetare mai strânse, autorii susţin că este necesar să se meargă mai departe decât ce s-a propus în acordul semnat de 25 din 27 de state membre. Potrivit acestora, odată cu realizarea integrării bancare şi bugetare, problema mutualizării datoriilor va deveni mai presantă, situaţie care îi conduce la avansarea ideii creării unui fond de rambursare a datoriilor. Este o opţiune susţinută de Franţa, Italia şi de alte ţări, dar căreia Germania i s-a opus mereu.
Nicio decizie nu este aşteptată în timpul summitului din această săptămână, spune publicaţia franceză. Însă, dacă liderii europeni se vor pune de acord în privinţa fundamentelor măsurilor care trebuie luate, ideile prezentate în document ar putea fi detaliate ulterior, în special în ceea ce priveşte calendarul de aplicare. Următorul summit european este programat pentru luna octombrie a acestui an.