De un timp, după-amiaza mea începe ca o capitulare minoră. Renunț la serialul meu preferat, la calmul aproape monahal al obiectelor salvate din timp, la figura lui Drew Pritchard, care caută sens în lucruri vechi, tăcute, și îl găsește fără să ridice vocea. În locul lui, aleg zgomotul. Aleg studioul tv.

Aleg fețele încordate ale unor moderatoare care „analizează”, ”dezbat” la cald, alături de politicieni uzați, sociologi previzibili, profesori grăsuți, care folosesc aceleași 100 de cuvinte, generali pensionați care vorbesc despre prezent cu reflexele unui trecut rigid. Uluirea mea este cum Naiba s-au specializat fostele tinere talente, cu ucenicia făcută pe treptele DNA ului, saul a vânătoare de 10 cuvinte prin Parlament, și care acum știu totul despre toate cele care se întâmplă pe lume… Și, mai ales, să emită așa-zise judecăți… Zilele trecute, un zero barat feminin, dintr-un trio televizionistic - emblemă a răutății absolute la sexul frumos, s-a trezit să-l apostrofeze pe dl.

Crin Antonescu. Nici Rareș Bogdan n-a scăpat de cele trei grații amare ale prompterismului obraznic, feminin. Sigur, răutăcioșii ar putea face apel la istoria personală a acestor ”dive” răutăcioase ale neomarxismului televizionistic; ar aminti - și unii chiar o fac -, despre gafele jenante, mai toate legate de necunoașterea limbii române, sau scenele picante din viața lor, viață legată adânc de politică.

Un amant, cărător de geantă al lui Băsescu, un împrumut de la un ”invitat”, un sărut (franțuzesc) într-o parcare… Dar asta contează prea puțin…