Tehnici operatorii inovatoare la Spitalul din Timișoara

Tehnici operatorii inovatoare la Spitalul din Timișoara

La Timişoara arterele carotide sunt operate printr-o procedură specială ultrarapidă, pe care au introdus-o în premieră medicii care formează echipa Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean.

Aceştia spun că este vorba de o procedură “elegantă”, care presupune un timp mult mai scurt de intervenţie în comparaţie cu modalitatea clasică de intervenţie în cazul operării principalelor vase sangvine care irigă creierul uman. „Arterele carotide se pot îngusta ca urmare a aterosclerozei, determinând, printre altele, accidente vasculare cerebrale, care au ca efect paralizie sau chiar moarte. Un sfert din accidentele vasculare cerebrale s-ar putea preveni, dacă îngustarea arterelor carotide ar fi recunoscută şi tratată la timp”, susţine dr. Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean. Deoarece noua tehnică operatorie reduce la minim timpul în care creierul este privat  de sânge (pe durata intervenţiei), aceasta diminuează automat şi riscul apariţiei unui accident vascular sau al altor complicaţii care ameninţă viaţa pacienţilor, explică specialiştii. Medicii pot interveni rapid în situații critice Tehnica folosită de chirurgii Clinicii de Chirurgie Vasculară pentru “repararea” arterelor carotide este denumită endarterectomie carotidiană prin eversie. “Principalul avantaj faţă de tehnica apreciată drept clasică, de angioplastie cu petec, este timpul scurt în care creierul este privat de sânge şi, proporţional, diminuarea la minimum a riscului instalării unui accident vascular ischemic”, a mai explicat Ionac. În acelaşi scop al creşterii siguranţei acestor operaţii, Clinica a achiziţionat prin intermediul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” un sistem de monitorizare a circulaţiei cerebrale în timpul intervenţiilor chirurgicale şi în perioada imediat postoperatorie. Aparatul, INVOS (In Vivo Optical Spectroscopy), funcţionează prin emiterea de unde infraroşii prin intermediul unor electrozi plasaţi pe fruntea pacientului. Valorile înregistrate de aparat reprezintă saturaţia creierului cu oxigen şi sunt distincte pentru fiecare emisferă cerebrală. Monitorizarea în timp real a perfuziei cerebrale este utilă nu numai în chirurgia carotidiană, dar şi în chirurgia vaselor abdominale sau a membrelor inferioare A. “Scăderea saturaţiei oxigenului semnifică alterarea circulaţiei cerebrale şi permite echipei anestezico-chirurgicale să intervină instantaneu în situaţii critice, evitând astfel instalarea unui accident vascular ischemic”, mai explică dr. Mihai Ionac.  

Ne puteți urmări și pe Google News