Supus izolării occidentale, Vladimir Putin se ambiționează să demonstreze că are putere să fisureze blocada Uniunii Europene și alianța ei cu Statele Unite

Cu sabia falimentului național deasupra capului și cu spectrul a noi decenii de austeritate, în ianuarie 2015 grecii votează cu entuziasm pentru Alexis Tsipras și promisiunile lui de bunăstare. Realitatea datoriilor de miliarde de euro, ale căror scadențe vin în rafale, pune repede capăt lunii de miere a Syrizei.

În fața creditorilor care cer noi măsuri de austeritate, speriat să nu-și piardă sprijinul popular, Tsipras își întoarce fața spre Moscova. În interval de trei luni, merge de două ori în Rusia, în aprilie și iunie 2015. Are întrevederi lungi cu Vladimir Putin, proscris de țările occidentale din cauza anexării Crimeii. Speră la un ajutor financiar?

Conductă în loc de bani

Ministrul rus de Finanțe îi spune verde în față: vistieria Rusiei este și ea goală, în urma sancțiunilor internaționale și a prăbușirii prețului petrolului.

Totuși, Rusia îi face Greciei o ofertă: să ia locul Bulgariei din răposatul proiect South Stream, și să găzduiască prelungirea Turkish Stream, devenind centrul de distribuție pentru gazele rusești către Europa.

Ministrul grec al Energiei, Panaiotis Lafazanis, și omologul său rus, Aleksandr Novak, semnează în iunie un protocol de acord pentru construirea, între 2016 și 2019, a segmentului grecesc al gazoductului, pentru un cost total de 2 miliarde de euro și cu o capacitate de livrare către clienții europeni de 47 de miliarde de metri cubi de gaz. O societate mixtă, botezată „South European Gas Pipeline”, va fi finanțată în proporție de 50% de către Rusia și de 50% de către Grecia, care a și contractat în acest scop un împrumut de la banca rusă Vneșeconombank.

Putin îi flutură lui Tsipras pe la nas perspectiva a „sute de milioane de euro”, anual, din drepturi de tranzit.

Proiectul este însă o uriașă sfidare pentru Occident, care nu s-a opus South Stream doar pentru a-l vedea înlocuit cu Turkish Stream, și o verigă slabă (Bulgaria), înlocuită cu alta mai mare (Grecia).

Ca reacție la prima întâlnire Putin - Tsipras, din aprilie, președintele Parlamentului European, Martin Schulz îl somează pe premierul grec, fără ocolișuri diplomatice, „să nu-și irite partenerii europeni”. La rândul său, Washingtonul, cel mai ferm sprijinitor al Ucrainei, nu vede nici el cu ochi buni scoaterea favoritei sale de pe traseul gazului rusesc, și nici concurența pe care Turkish Stream ar face- o proiectului său de suflet, Trans Adria, de alimentare a Europei cu gaze din Azerbaidjan.

Grecia, paradisul spionilor ruși

Ce face Putin în tot acest poker politic? Se mulțumește să asiste pasiv la slăbirea Ucrainei și a Uniunii Europene și să încheie câteva contracte bănoase? Nu îi stă în fire liderului de la Kremlin!

„Implicarea serviciilor secrete ruse în criză joacă un rol important”, scrie John R. Schindler, fost ofițer de contraspionaj al NSA, în articolul „Este Putin păpușarul din Grecia?”, apărut pe site- ul american The Daily Beast. „În timpul războiului rece, agenții KGB care lucrau în Grecia se bucurau de un grad de protecție pe care nu îl întâlneai în nici o altă țară NATO, iar spionii sovietici au penetrat adânc societatea și mediul politic grecesc”, arată Schindler. „Sub Putin, aceste legături subterane au fost restabilite, iar activitățile serviciilor rusești beneficiază în Grecia de o libertate la care nici nu visau în epoca sovietică. De când Syriza este la putere, contingentul și așa numeros de agenți ruși sub acoperire la Atena a crescut semnificativ”, notează fostul ofițer.

Sirenele Rusiei au găsit așadar urechi la Atena. Într- un discurs la Sankt Petersburg, pe 19 iunie, Alexis Tsipras lasă să se înțeleagă că țara se pregătește să iasă din Uniunea Europeană și NATO pentru a se apropia de Rusia. El spune că Grecia este în centrul furtunii, însă e gata să traverseze „noi mări pentru a ajunge la noi porturi, mai sigure”.

Este posibil să nu fi fost vorba decât de un șantaj pentru a forța mâna creditorilor internaționali. Însă tot mai multe informații ies la iveală despre scenarii și pregătiri secrete la Atena pentru ieșirea din Zona Euro și UE. Potrivit acestora, fostul ministru al Finanțelor, Ianis Varoufakis, își făcea socoteli să golească Banca Națională și conturile private pentru a crea un fond tampon care să-i permită trecerea la drahmă. Alte informații ulterioare vorbesc despre solicitarea făcută de Tsipras lui Putin pentru un împrumut urgent de 10 miliarde de dolari, în același scop al abandonării monedei Euro.

Datoria ca armă cu două tăișuri

Informații reale sau intoxicări menite să fragilizeze poziția lui Tsipras, ele arată totuși un lucru cert: menținerea Greciei în Zona Euro și în UE a fost un obiectiv strategic pe care Occidentul, Statele Unite, îndeosebi, l-au apărat cu dinții.

Pe de altă parte, este greu de crezut că Putin a fost serios interesat să ia Grecia sub tutela (și mai ales pe banii) Moscovei. El este mulțumit ca problema, cu tot cu duplicitarul Tsipras, să rămână în ograda Occidentală, ca un element de vulnerabilitate. Pericolul l-a observat perfect Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate al Casei Albe: „O Grecie prietenă cu Moscova ar putea paraliza capacitatea NATO de a reacționa la o agresiune rusă”.

Pentru a evita acest scenariu și a menține Grecia în tabăra Occidentală, Casa Albă a făcut presiuni pentru concesii mai mari în chestiunea datoriei.

Fondul Monetar Internațional, o instituție de facto americană, a cerut insistent tăieri ale datoriei Greciei, arătând că aceasta este nesustenabilă și că, nerezolvată, va exploda în curând. Într- adevăr, la Atena este doar aparent liniște. Grecii nu au început încă să simtă pe buzunarul lor noile măsuri de austeritate, pe care toți comentatorii occidentali le-au numit „draconice”. O explozie socială și o Grecie aruncată în haos sunt tot ce și-ar putea dori mai mult Vladimir Putin.

Micul Putin de la Budapesta

Dacă există în Europa o oaie mai neagră decât Tsipras, aceea/ acela este Viktor Orban. Arogant, megaloman, autoritar, adept al naționalismului expansionist, el îi seamănă leit lui Putin, față de care nutrește o admirație pe care nu și-o ascunde.

„Amândoi împărtășesc valorile tradiționale, cele ale «Rusiei eterne» pe de o parte, și cele ale «Ungariei milenare », de cealaltă”, comenta pentru La Croix, Samuel Carcanague, cercetător la Institutul de Relații Internaționale și Strategice (IRIS). „Amândoi au sentimentul că este nevoie de o revanșă - Rusia pentru căderea URSS în 1991, Ungaria, pentru Tratatul de la Trianon din 1920”, arată Carcanague.

În vara lui 2014, când, spre stupefacția Europei, Orban și-a anunțat intenția de a abandona democrația liberală și de a crea un stat „non-liberal” în Ungaria, el și-a motivat alegerea dând ca exemplu „modelul de succes” al Rusiei.

Atât Vladimir Putin, cât și Viktor Orban au sentimentul că este nevoie de o revanșă: pentru prăbușirea URSS, în 1991, respectiv pentru Tratatul de la Trianon, din 1920

Și al Turciei lui Erdogan. (Să notăm că Orban a ales ca loc unde să-și facă anunțul toleranta Românie, la Băile Tușnad.)

Putin nu este omul să rateze o asemenea ocazie. În plină izolare occidentală, liderul de la Kremlin vizitează Ungaria, și este primit triumfal în această țară membră a Uniunii Europene. Până și data convenită pentru vizită este încărcată de simbolistică: 17 februarie, când se împlineau 70 de ani de la eliberarea Budapestei de către trupele sovietice în 1945. UE se arată încă o dată incapabilă să vorbeacă Rusiei „pe o singură voce”, așa cum ceruse Martin Schulz, președintele Parlamentului European.

FOTO: Viktor Orban nu se ferește să-și mărturisească admirația pentru magistrul Putin

Vladimir Putin știe că nu se intră în casa omului cu mâna goală. Așa că îi așază lui Orban pe masă propunerea ca Budapesta să participe la realizarea Turkish Stream. O compensație firească pentru renunțarea, cu un an în urmă, la proiectul South Stream. Potrivit primelor negocieri, cei peste 200 de kilometri cât va avea tronsonul ce va traversa Ungaria, vor fi administrați, ca și în cazul Greciei, de o societate mixtă ruso-maghiară, cu participație egală.

Astfel, dependența energetică a Budapestei de Moscova devine cvasi-totală, în condițiile în care, și așa, 70% dintre gazele consumate erau de proveniență rusească. La aceasta, se cuvine amintit acordul din ianuarie 2014, prin care Rusia acorda Ungariei un împrumut de 12 miliarde de dolari pentru dublarea capacității centralei nucleare de la Paks, pe malul Dunării. Lucrările urmează să fie efectuate de colosul rus Rosatom, în colaborare cu firme ungurești.

Deși sfida toate regulile liberei concurenței, în condițiile în care nu a fost decât o singură ofertă (a Rosatom), Uniunea Europeană a avizat proiectul, cu speranța naivă că, astfel, Ungaria se va retrage din South Stream. Iată, însă, că în loc a apărut Turkish Stream, iar Bruxelles- ul are toate șansele să rămână cu buzele umflate

„Bomba etnică” din inima Europei

Însă nimic nu prețuiește Putin mai mult la Ungaria lui Orban decât potențialul exploziv al „problemei maghiare”. În luna iunie, audiat în Comisia de Securitate a Parlamentului de la Budapesta, Janos Lazar, șeful comunității de informații din Ungaria, a declarat că una dintre prioritățile spionajului maghiar este să protejeze comunitatea de unguri care trăiesc în bazinul carpatic și care „va deveni un subiect fierbinte în următorii zece ani”. Regimul lui Viktor Orban militează fățiș pentru autonomia pe criterii etnice a maghiarilor care trăiesc în afara Ungariei, cu o agresivitate care seamănă leit cu cea a lui Putin legată de rușii din Estul Ucrainei și din Crimeea.

Până și dublul limbaj este același. Nu mai departe de sâmbăta trecută, Viktor Orban, din nou la Băile Tușnad, pentru care pare să fi făcut o adevărată pasiune, chema la pragmatism în relațiile româno-maghiare, pentru ca a doua zi să posteze pe pagina sa de Facebook simboluri ale Ungariei Mari și ale Ținutului Secuiesc. Interpelat de către MAE român, guvernul de la Budapesta a replicat în doi peri că este vorba doar de „simboluri istorice”.

Asemenea mesaje revizioniste, date cu regularitate de Budapesta, convin de minune Moscovei pentru că mențin tensiunea ridicată în spatele „frontului ucrainean” cu Rusia. Mai ales că nu pot fi contracarate cu suplimentări de arme sau trupe în zonă, domeniu în care Rusia nu poate ține piept NATO. „Soft-power” costă mai puțin și este mai eficientă.

Nu poate fi întâmplător că, în avertismentul său din Parlamentul de la Budapesta, Janos Lazar a atras mai ales atenția asupra celor 150.000 de maghiari care trăiesc în regiunea Transcarpatia din Ucraina. O zonă în care în ultimele săptămâni s-au dat adevărate lupte soldate cu morți și răniți între autoritățile de la Kiev și membri ai grupării de extremă dreapta „Pravîi Sektor”.

Acolo unde interesele Rusiei Mari se suprapun cu ale Ungariei Mari, miroase a praf de pușcă.