Te confrunți cu stări de depresie? Iată câteva alimente care îți vin în ajutor și au rolul antidepresiv

Un nou tip de anxietate în România. Mulți tineri au această frică. Sursa foto: Pixabay

Depresia este din ce în ce mai întâlnită la nivelul întregii lumi. De cele mai multe ori, ea apare din cauza stresului sau a unor eșecuri din viața noastă. În ultima perioadă, pandemia de COVID-19 și-a pus și ea amprenta asupra nostră. Alimentația este un factor important în acestă problemă, așa că specialiștii vin cu recomandări.

Stresul zilnic, neîmplinirile profesionale sau sentimentale, eșecurile din viața noastră, restricțiile impuse de pandemie, toate sunt factori care determină apariția depresiei. Specialiștii susțin că nu doar tratamentul medicamentos și vizita la un psiholog ne pot ajuta pentru a trece peste această problemă. Alimentația de zi cu zi joacă un rol important în starea psihică de zi cu zi. În timp ce unele alimente servesc drept antidepresive, altele se află pe lista neagră și nu sunt recomandate în perioadele în stare starea noastră emoțională nu este una bună.

Între semne ale depresiei se numără, între altele: tristețea, sentimentul de deznădejde, vinovăție, lipsă de valoare, anxietatea, neliniștea, iritabilitatea, pierderea interesului pentru activități îndrăgite, lipsa de energie, probleme de concentrare, probleme sau somnul sau încetinirea gândirii ori mișcărilor.

Mulți dintre noi ne regăsim liniștea sufletească cu ajutorul micilor delicii culinare, însă nu dăm o mare importanță acestui lucru. Atunci când simțim că nimic nu merge bine în viața noastră sau pur și simplu nu avem o stare prea bună, unele alimente ne vin în ajutor. Ele sunt considerate de specialiști antidepresive și au multe beneficii asupra oricărui organism. Chiar dacă nu suferim de depresie în adevăratul sens al cuvântului, ele ne ajută să trecem peste zilele mai încărcate.

Ciocolata neagră sau băuturile pe bază de cacao au un efect îmbucurător asupra organismului nostru. Ele cresc nivelul de serotonină, cunoscută și ca ”hormonul fericirii”, astfel oferindu-ne o stare de bine. Lactatele sunt și ele alimente care au puterea să țină stresul și depresia la distanță. Conform specialiștilor, acest lucru se întâmplă datorită  vitaminelor B2 și B12, antioxidanți ce luptă împotriva radicalilor liberi.

Fisticul este și el un aliment care ar putea face minuni atunci când avem o stare de psihic mai proastă. Un pumn de fistic ajută la alungarea stresului și încântă papilele gustative.

Evită aceste alimente dacă te confrunți cu o depresie

În timp ce unele alimente vin în ajutorul nostru, altele se pot dovedi a fi neprietenoase. Dacă starea ta de spirit nu este una tocmai bună și ai impresia că totul merge pe dos, evită să bei cafea sau orice altă băutură care conține cofeină. Specialiștii susțin că acestea ne dau energie, însă au o influență negativă asupra bunei noastre dispoziții.

Persoanele care se confruntă cu stări de depresie nu ar trebui să folosească îndulcitori. Ei pot declanșa o stare psihică și mai proastă decât o aveai inițial. Aspartamul, de exemplu, ar avea legătură cu apariția depresiei, potrivit nutriționistului-chef Connor Middelmann-Witney. Zahărul nu duce neapărat la apariția depresiei, însă o poate agrava.

Semințele de dovleac prăjite și sărate sunt un dușman atunci când ne confruntăm cu stări depresive. Acestea interferează cu absorbția tiroidiană de iod. Este cunoscut faptul că starea de spirit poate depinde și de sănătatea glandei tiroide.