Cei care vizitează municipiul București ar putea plăti taxe cu circa 1,5% mai mari, în baza unui proiect de lege ce ar putea în vigoare de anul viitor. Administrația locală decide să ia în calcul majorarea tarifelor de cazare, de la 0,5%, cât este acum, la 2% începând din 2023. Totuși, Primăria București speră să dezvolte proiecte de promovare a turismului local, dorind să facă din București o destinație dorită de cât mai mulți turiști.
Dacă proiectul va primi aprobările necesare, modificările fiscale ar putea intra în vigoare din ianuarie 2023. Acum, inițiativa se află în dezbatere publică, după cum transmit oficialii Primăriei București.
Primăria București vrea taxe mai mari pentru turiștii care vin în Capitală
„De-a lungul timpului, oraşul a dobândit o importantă zestre de monumente istorice, lăcaşuri de cultură, monumente de arhitectură, obiective religioase, ce oferă Capitalei un potenţial turistic ridicat, reprezentând baza dezvoltării şi creşterii atractivităţii Capitalei din punct de vedere turistic. Se impune necesitatea implementării unor proiecte complexe menite să promoveze Capitala ca destinaţie turistică, atât la nivel naţional, cât şi internaţional”, arată raportul scris de Primăria București.
Astfel, autoritățile publice vor să modifice tarifele de cazare pentru turiștii care vin în București, motivând faptul că prin taxe mai mari, Capitala ar putea beneficia de fonduri pentru un pachet de promovare turistică îmbunătățit.
În ciuda măririlor de taxe, printre obiectivele anunțate de Primăria București se numără creşterea veniturilor obţinute din turism, creşterea numărului de turişti, creşterea duratei de şedere a lor, îmbunătăţirea experienţei turistice şi sporirea investiţiilor în serviciile de profil, conform Cancan.
Primarul Nicușor Dan propune o nouă taxă pentru șoferii români
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță o nouă taxă auto pentru șoferii din România. Astfel, de la 1 ianuarie 2023, edilul Bucureștiului propune o taxare a parcărilor proporţională cu importanţa locului public unde parchează șoferii.
„Taxa auto este o propunere, a fost o propunere a administraţiei anterioare. Acum este o propunere formată de nişte consilieri generali, foarte bine, am tot respectul pentru orice fel de propunere de dezbatere. În opinia mea, nu este soluţia pentru Bucureşti. Soluţia pentru Bucureşti, în opinia mea şi există un acord politic pe asta, este o taxare a parcării proporţională cu importanţa locului public pe care se parchează şi strategia noastră merge în direcţia asta.
Adică nu e normal să ai o parcare subterană sau cum avem la Străuleşti o parcare care e goală şi după aceea pe toate străduţele pe care vii către centru să ai o parcare gratuită. Atunci evident că nimeni nu o să-şi lase maşina la marginea oraşului”, transmite primarul Nicușor Dan.
Tarifele parcărilor ar putea suferi modificări, spune Nicușor Dan
Din pricina faptului că nu există un acord semnat cu Consiliul General, edilul Capitalei, Nicușor Dan, a evitat să ofere detalii cu privire la noua taxă auto pe care vrea să o implementeze, fiind vorba despre un proiect de extindere a reţelei de parcări plătite.
De altfel, Consiliul ar trebui să decidă și asupra tarifului pentru parcare, în prezent șoferii având de achitat două tipuri de parcări: parcarea în zona centrală sau a marilor bulevarde și parcarea de reședință.
„Ceea ce se ce se va întâmpla în viitorul apropiat este extinderea acestei reţele de parcări plătite. Nu spun că preţul va rămâne acelaşi, asta e o decizie pe care o s-o luăm. Asta se întâmplă peste tot, în oraşele occidentale. M-am gândit la o sumă, dar nu o să o public înainte să am un acord cu Consiliul General, pentru că e decizia Consiliul General”, informează primarul Nicușor Dan.