Conflictul dintre Alin Oprea și Tavi Colen pare departe de a fi încheiat. Recent, acesta a fost reaprins, iar cei doi foști colegi de trupă și-au aruncat reciproc mai multe acuzații.
Tavi Colen și Alin Oprea continuă scandalul
După aproape trei decenii de la înființarea trupei, cei doi foști colegi nu reușesc să ajungă la un punct comun. Recent, Alin Oprea a vorbit despre această situație în emisiunea moderată de Denise Rifai.
Deranjat de afirmațiile făcute de fostul său coleg, Tavi Colen a reacționat. În prezent, ambii artiști spun că numele formației le aparține.
„Alin Oprea nu mi-a luat numele Talisman, pentru că nu era al lui, era al nostru. Ce a făcut el a făcut o chestie la care nu m-am gândit vreodată în viața mea, că un frate poate să facă așa ceva.”, a declarat artistul.
Scandal legat de numele formației
Tavi Colen susține că fostul său coleg i-ar fi furat numele trupei. Mai mult, acesta a menționat că Alin Oprea a înregistrat numele formației la OSIM, fără să îl înștiințeze înainte.
„Da, e adevărat, el, poate spune acum că piesele sunt ale lui, pentru că el a înregistrat numele Talisman pe numele lui la OSIM, înainte ca eu să aflu. Dar, pe albume scrie cine a compus cântecele, cuvintele, textul, orchestrația. Ce a venit și a spus aici, a spus un mare neadevăr. Sunt editate albumele, sunt vândute în milioane de exemplare și sunt fericit pentru acest lucru. Ce spune Alin Oprea în emisiuni sau în interviuri nu e relevant și nu mă interesează”, a mai spus acesta.
Tavi Colen, afectat de conflictul cu fostul său coleg de trupă
Artistul l-a acuzat pe Alin Oprea că ar fi luat singur deciziile legate de viitorul formației. Totodată, acesta a mărturisit că scandalul l-a afectat profund, inclusiv din cauza faptului că fostul său coleg și-a mutat studioul acasă. Cu toate acestea, artistul nu s-a adresat instanței.
„Nu l-am dat în judecată pentru că am fost atât de trist și atât de căzut încât eu mai mult de jumătate de an nu am vorbit cu nimeni. Eu m-am retras și am crezut că trăiesc un vis urât. Eu am rămas din Talisman cu ce mi-a lăsat Alin Oprea, cu două cabluri rupte în sala de repetiții și un afiș călcat în picioare, este singurul lucru pe care îl am eu de la Talisman. Și niște albume pe care le am, care sunt editate. Afișul acela este singurul lucru pe care îl am eu de la Talisman, pentru că el și-a mutat acasă studioul, toate piesele, negativele... Un om care gândește atât de pervers nu ai cum să îl uiți, nu ai cum să îl ierți”, a mai spus Tavi Colen, în emisiunea moderată de Denise Rifai.