În trecut, naşterea copilului în prezenţa tatălui era de neînchipuit. În societatea modernă însă, a ajuns un drept de necontestat al bărbaţilor.

În urmă cu câteva zile, la Maternitatea „Regina Maria”, din Bucureşti, moaşa Vania Limban participa la naşterea în apă a unui bebeluş. Alături de cadrele medicale ce ajutau mama, era prezent, emoţionat, şi tatăl.

„Pe lângă emoţia de rigoare, era şi foarte surprins. Mai ales când doctorul l-a invitat să taie cordonul ombilical”, rememorează Vania Limban. Ea aduce copii pe lume din 1988, iar de opt ani organizează cursuri prenatale şi postnatale atât pentru mame, cât şi pentru taţi.

„Lucrurile s-au schimbat foarte mult în ultimii ani. La primele cursuri, bărbaţii veneau în număr foarte mic şi aveau sentimentul că locul lor nu e acolo. Pur şi simplu, nu înţelegeau sensul prezenţei la lecţii despre naşterea şi îngrijirea copilului. Astăzi, 90% dintre înscrişi sunt cupluri”, mărturiseşte moaşa Vania Limban.

Unii învaţă cum să îngrijească bebeluşii, alţii se pregătesc şi pentru a asista şi chiar a ajuta la naştere.

Vor bărbaţii să fie prezenţi la naştere?

În spitalele de stat din România, taţii sunt încă privaţi de primele clipe de viaţă ale copiilor lor, iar cei care reuşesc să participe o fac la mica înţelegere cu personalul medical.

Motivele invocate de medicii români, dar contestate de cei din străinătate şi de studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ţin de riscul transmiterii de microbi. Pe de altă parte, nici spaţiile nu sunt adecvate, în aceeaşi încăpere putându-se afla simultan mai multe femei în travaliu.

Ar fi greşit să spunem că dorinţa taţilor de a fi prezenţi este unanimă. În timp ce unii nu ar rata pentru nimic în lume clipa naşterii, alţii şi-ar dori să fie cât mai departe în momentele în care partenerele lor sunt desfigurate de efort şi de durere.

„Ţipetele erau peste nivelul meu de acceptare”

În urmă cu cinci ani, când lui Emil M. i se năştea primul copil, el fuma ţigară de la ţigară în curtea maternităţii. Soţia lui năştea la Spitalul Municipal din Capitală, iar medicul l-a întrebat dacă vrea să asiste. Iniţial a zis „da”, apoi a fugit mâncând pământul.

„Ţipetele pe care le-am auzit pe holuri erau mult peste nivelul meu de acceptare. Era, pur şi simplu, ceva inuman sau poate mult prea uman. Nu aş vrea să spun ceva greşit, însă nu cred că un bărbat poate îndura să-şi vadă soţia într-o asemenea suferinţă, chiar dacă ştie că este pentru cea mai nobilă cauză cu putinţă”, explică el.

Emil s-a implicat în viaţa micuţului încă de la început, i-a făcut baie, a schimbat scutece, l-a plimbat ore în şir când avea colici. „Nu cred că lipsa mea din sala de naştere mă face mai puţin tată”, este convingerea lui.

Moaşa Vania Limban îşi aminteşte de taţi care au dat bir cu fugiţii, şi de alţii ce au leşinat ca în comediile americane. Iar replica pe care moaşa o aude de cele mai multe ori la n aşterile în prezenţa taţilor este: „Veniţi repede să-i daţi un calmant soţiei, că o doare rău!”.

Explicaţia moaşei este una simplă: „Bărbaţilor le e greu să înţeleagă această durere şi să accepte faptul că face parte din travaliu”. Sprijinul lor, mai ales dacă sunt informaţi şi ştiu cum să-şi ajute partenera, poate fi foarte eficient.

„E benefic pentru gravidă dacă în timpul travaliului e însoţită de cineva care să-i facă masaj, să o ajute să schimbe poziţiile, dar şi să respire. Spre exemplu, s-a dovedit că masajul în timpul travaliului are ca efect secreţia de endorfină (n.r. - hormon cu proprietăţi analgezice)”.

Dincolo de sprijinul fizic, naşterea e un moment de mare trăire pentru părinţi, aşa că „e inuman să nu permiţi tatălui să fie prezent la primul strigăt al copilului său”, adaugă moaşa.