Tatăl lui Mel Gibson divorţează la 93 de ani, din cauza abuzului
- Ana Zid ărescu
- 5 iunie 2012, 15:42
Hutton Gibson, în vârstă de 93 de ani, tatăl celebrului actor Mel Gibson, a anunţat că va divorţa de soţia lui, Teddy Joye Gibson. Motivul invocat de Gigson: a fost agresat şi abuzat de partenera sa, care are aproximativ 70 de ani.
Acuzaţia cu care se confruntă soţia lui Hutton Gibson sunt foarte grave. Familia actorului susţine că femeia a încetat să-i mai dea medicamentele pentru boala de care bătrânul suferă, cu scopul de a-i grăbi decesul.
În apărarea sa, Teddy Joye Gibson spune că familia lui Hutton nu face altceva decât să-i prelungească suferinţa şi că, de fapt, soţul ei a fost cel care a luat iniţiativa de a întrerupe tratamentul, anunţă publicaţia TMZ. Între timp, Mel Gibson a preluat iniţiativa şi se asigură că tatăl său este îngrijit cum trebuie. El consideră că mama sa vitregă este vinovată de abuz.
Hutton Gibson şi Teddy Joye sunt căsătoriţi din anul 2002.