Tatăl lui Meghan Markle amenință că-și duce fiica în fața instanței. "Archie și Lilibet nu au nicio vină"

Tatăl lui Meghan Markle amenință că-și duce fiica în fața instanței. "Archie și Lilibet nu au nicio vină" 2024, an dificil pentru Meghan Markle. Ce spune un clarvăzător din Londra. Sursa foto Arhiva EVZ

Hotărât lucru, Meghan Markle nu are noroc de o familie pe placul ei, cu excepția soțului și a celor doi copii. Și nu e vorba numai despre contrele cu familia regală britanică, ci și de relațiile extrem de încordate cu propriul ei tată Thomas Markle.

Thomas Markle, fost director de imagine la Hollywood, a anunțat recent că va adresa petiții instanțelor din California pentru a i se permite să-și vadă nepoții, pe Archie și Lilibet.

Archie și Lili nu trebuie pedepsiți pentru greșelile părinților

Markle , care locuiește acum în Mexic, într-o casă aflată pe malul oceanului, spune că nepoții săi nu trebuie să fie pedepsiți pentru comportamentul păprinților lor. „Nu ar trebui să-i pedepsim pe ei pentru comportamentul execrabil al lui Meghan și al lui Harry. Archie și Lili sunt mici. Nu au legătură cu politica. Nu sunt pioni. Nu fac parte din joc. Și sunt, de asemenea, membrii ai familiei regale și au dreptul la aceleași drepturi ca orice alți membri."

"Harry nu are prea multe de spus"

Tatîl lui Meghan, acum în vârstă de 77 de ani, a fost surprins de recentul anunț al prințului Harry că-și va lansa o carte de memorii în 2022. "Harry nu are prea multe de spus. După trei ședințe cu psihiatrii și Oprah Winfrey, nu știu ce ar mai fi de spus.” Cât o privește pe fiica sa, Thomas Markle, care a câștigat câteva premii Emmy în cariera sa, și-a amintit o întâmplare care spune multe. „Odată ce a fost pe covorul roșu cu mine și blițurile au început să ne orbească ... Meghan s-a întors spre mine și mi-a spus:„ Tati, vreau să fiu celebră la fel ca tine într-o zi. ' M-am întors spre ea și i-am spus: „Ești faimoasă pentru mine deja și, în viață, tot ce contează cu adevărat familia”, i-ar fi răspuns Thomas Markle, notează Fox News.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cuma intervenit ruptura între tată și fiică?

Relația dintre tată și fiică a devenit tensionată atunci când a fost prins făcând fotografii contracost pentru paparazzi în Mexic, înainte de nunta regală. Cu câteva zile înainte de nunta celor doi, Thomas Markle a anunțat că nu mai poate participa pentru că a suferit un atac de cord. Prințul Charles, tatăl lui Harry, i-a luat locul. Lucrurile s-au înrăutățit după ce Thomas Markle a acordat mai multe interviuri în care a criticat-o pe Meghan și familia regală, scrie Fox News.