TAS: Simona Halep - suspendarea a fost redusă de la 4 ani la 9 luni. Proba de sânge a fost anulată

TAS: Simona Halep - suspendarea a fost redusă de la 4 ani la 9 luni. Proba de sânge a fost anulată Simona Halep a oferit primele declarații după meciul de la Paris. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Victorie uriașă pentru Simona Halep. Tribunalul de arbitraj sportiv de la Lausanne a redus pedeapsa de patru ani de suspendare la doar nouă luni. Prin urmare, sportiva noastră poate reveni în cel mai scurt timp pe terenul de tenis.

Simona Halep obține o victorie uriașă la TAS. Tribunalul de arbitraj sportiv a decis reducerea perioadei de suspendare de patru ani la doar nouă luni. Acest lucru înseamnă că sportiva noatră poate reveni în cel mai scurt timp pe arenele de tenis, în condițiile în care Halep a fost suspendată din toate competițiile mari, vreme de peste de un an de zile.

Decizie favorabilă pentru Simona Halep

De asemene, TAS a mai decis să anuleze a doua acuzație privind pașaportul biologic. Reamintim că sportiva noastră a fost suspendată din toate competițiile începând cu luna octombrie din 2022. Prin urmare, Halep și-a ispășit pedeapsa și poate reveni oricând pe terenul de tenis.

Este foarte probabil să o vedem pe Simona la turneul de 1.000 de puncte de la Miami, turneu care se va desfășura între 19 și 31 maritie. Trebuie menționat că sportiva noastră a fost exclusă din topul WTA, prin urmare poate participa în competițiile internaționale de renume doar dacă primește un wild card sau dacă participă și câștigă etapele de calificări.

Ne puteți urmări și pe Google News
Simona Halep, caz dopaj

Simona Halep. Sursă foto: Dreamstime

Poate reveni oricând pe teren

„Suspendarea de patru ani a Simonei Halep a fost redusă la nouă luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv; cum suspendarea provizorie a început în octombrie 2022, ea îşi poate continua cariera cu efect imediat.

Halep, care nu a comentat încă rezultatul apelului său, nu a anunţat dacă sau când intenţionează să îşi continue cariera de jucătoare, deşi a declarat în repetate rânduri că o revenire în tenis este obiectivul său suprem”, menţionează site-ul tennis.com.

Simona Halep, caz dopaj

Simona Halep. Sursă foto: Dreamstime

Simona Halep poate juca la Roland Garros din vară

În cazul în care nu va reveni pe teren în luna martie, fostul număr unu mondial o poate face în luna aprilie când încep turneele pe zgură de la Charleston, Stuttgart sau Madrid.

Însă, fanii o așteaptă să dea o lovitură spectaculoasă la turneul Roland Garros din vară, turneu de Grand Slam, câștigat de altfel de Simona Halep.