Țările unde vor fi deschise secții de votare pentru alegerile prezidențiale. Câte vor fi în România

Urnă de vot. Sursa foto: a.cec.md/ro

Republica Moldova. 209 de secții de votare ar urma să fie deschise în străinătate pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024. Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat lista posibilelor locații ale secțiilor de votare de peste hotarele țării. Aceasta a fost propusă spre consultare publică și poate fi modificată ulterior la propunerea cetățenilor.

Țara cu cele mai multe secții de votare

Potrivit listei publicate, în Italia ar putea fi deschise cele mai multe secții de votare - 62. În Federația Rusă – 29 secții de vot. În Germania ar putea fi deschise 23 de secții de votare, iar în Franța și SUA – câte 21.

Alegătorii din Marea Britanie ar putea vota la 17 secții de vot, iar cei din România la 16. În Spania și Irlanda ar putea fi deschise câte 11 secții de votare, iar în Portugalia – 6. În Grecia, Israel și Ucraina urmează a fi deschise câte 5 secții de vot, iar în Turcia – 4.

Alegeri. Sursa foto: dreamstime.com

În timpul selectării locațiilor secțiilor de votare din străinătate sunt luate în calcul datele privind dinamica participării la alegeri la secțiile de votare constituite anterior peste hotarele țării. Totodată, sunt luate în considerație informațiile deținute de MAE sau cele publicate de autoritățile competente ale țărilor privind numărul și locul aflării moldovenilor în străinătate.

Potrivit autorităților, pot fi organizate secții de vot pentru o localitate sau mai multe localități în care, conform datelor Ministerului Afacerilor Externe (MAE), se află temporar sau domiciliază cel puțin 500 de alegători cetățeni ai Republicii Moldova.

Bani pentru deschiderea a 209 secții de votare

CEC a precizat că au fost planificate resurse financiare pentru organizarea a 209 secții de votare peste hotare, cu 59 mai mult comparativ cu ultimul scrutinul parlamentar din 2021.

Datele statistice arată că din anul 2010 și până în prezent, numărul secțiilor de votare din străinătate a crescut de 2 ori. Totodată, rata de participare a alegătorilor, a crescut de 4 ori. Potrivit autorităților, aceste cifre indică asupra necesității majorării numărului secțiilor de vot ce urmează a fi constituite peste hotarele țării.

Votul în străinătate/ Sursa foto: a.cec.md/

CEC a reiterat că alegătorii pot să se înregistreze prealabil cel târziu cu 45 de zile înainte de ziua alegerilor. Termenul limită fiind 6 septembrie 2024. Pentru a se putea înregistra, cetățenii pot accesa pagina web inregistrare.cec.md.

Totodată, cetățenii se pot înregistra direct - printr-o cerere scrisă individual sau în grup adresată CEC prin intermediul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale țării noastre în străinătate.

De asemenea, cetățenii aflați peste hotare pot înainta propuneri, în temeiul cărora CEC poate decide amplasarea sau reamplasarea secțiilor de votare propuse spre organizare. Acestea pot fi transmise pe adresa de email: info@cec.md până la 6 septembrie 2024.

Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. În aceeași zi, se va desfășura și referendumul republican constituțional. Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.