Tăriceanu: “USR a fost creat de conducerea SRI, PNL schelălăie pe unde trebuie. Nu mi s-a propus să fiu premier”

Tăriceanu: “USR a fost creat de conducerea SRI, PNL schelălăie pe unde trebuie. Nu mi s-a propus să fiu premier”

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit luni seara și despre ultimele sale propuneri către clasa politică, cea mai importantă fiind aceea a unui armistițiu, dar și despre problema statului paralel și a partidelor care îl protejează.

“Eu am propus Acordul pe Statul de drept, așa l-am intitulat eu. Nu am primit niciun răspuns până acum de la cei cărora l-am propus. Nici de la partenerii de Coaliție, dar ei erau atât de încinși cu problemele interne că nu cred că au avut timp de asta. Recomandările Comisiei de la Veneția nu sunt unele care să răstoarne la 180 de grade ceea ce am construit.  Eu am propus să facem modificările cât mai rapid”, a spus președintele Senatului.

În ceea ce privește propunerea sa de armistițiu în clasa politică în perioada președenției Consiliului Uniunii Europene, Tăriceanu a explicat: “Eu am propus ca măcar astea șase luni să facem un armistițiu. Cred că cetățenii își pun întrebarea dacă cineva se sinchisește de România. Lucrul acesta nu se poate face în această atmosferă “.

Președintele Senatului a ținut să lămurească și speculațiile privind negocierile sale cu partidele de Opoziție: “Nu mi s-a propus să devin premier și nici Coaliția nu avem intenția să o rupem. Mergem mai departe pentru că ne-am angajat la anumite obiective. Nu bat deloc în retragere. Eu m-am angajat pentru lupta pentru revenirea la normalitate și voi merge mai departe”.

Tăriceanu a atins și problema statului paralel: “Eu am convingerea că USR a fost creat de conducerea SRI de la vremea respetivă. Ei sunt cei mai mari susținători ai statului paralel. PNL a fost cumințit după ce l-au luat pe Orban, i–au arătat pisica și de atunci partidul schelălăie pe unde trebuie. La fel sunt aliniați în spatele statului paralel. Am discutat cu mulți oameni din PNL care se crucesc și ei de ce se întâmplă”.