Deschiderea sezonului de nunţi a dus la reluarea târgurilor de lăutari din Piteşti. În fiecare joi dimineaţă, se pot arvuni formaţii de lăutari. Preţurile pornesc de la 1.000 de euro pentru o seară.

Cei interesaţi îşi pot „închiria“ muzicanţi, pentru una sau mai multe seri, la târgul de lăutari care are loc, în fiecare dimineaţă de joi, în piaţeta din faţa magazinului Trivale, din Piteşti. De fapt, nu e vorba de arvunit exclusiv la petreceri, ci chiar şi la înmormântări. Nici cei mai bătrâni lăutari din zonă nu ştiu când s-a ţinut prima oară acest eveniment.

Cert este faptul că, în perioada interbelică, cântăreţii din Argeş şi din împrejurimi îşi arătau măiestria în faţa târgoveţilor boemi într-o crâşmă de pe strada Sfânta Vineri, poreclită în acea vreme „La Şchiopu’“, pentru o mână de bănuţi. Printre lăutari s-a aflat şi Zavaidoc, care avea să devină unul dintre cei mai renumiţi lăutari ai României. Muzicanţi pentru toate buzunarele Odată cu venirea comunismului, cârciuma de pe Sfânta Vineri a fost demolată, iar lăutarii s-au adunat în Parcul Ştrand. De la răsturnarea regimului, în ’89, cântăreţii se adună în faţa magazinului Trivale. Cei mai bătrâni în breaslă regretă vremurile în care lăutarii erau arvuniţi şi pentru câte o jumătate de săptămână.

„Pe vremuri, nunţile ţineau de vineri până marţi. Acum se face doar o jumătate de seară, sâmbă ta. Mulţi nu mai cheamă lăutari adevăraţi, ci pe unu’ cu orga, care cântă manele“, povesteşte Sebastian Leca, unul dintre muzicanţii cu vechime din Piteşti. Foarte mulţi dintre lăutari spun că, în general, sunt solicitaţi să cânte la evenimente organizate de oameni care nu prea „înghit“ manelele.

Pentru o seară de petrecere, o trupă de patru lăutari poate fi „închiriată“ cu sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 de euro, în funcţie de măiestria muzicanţilor şi buzunarele clienţilor. Lăutarii piteşteni cu renume, cum ar fi Petrişor şi Mihai Mihalcea sau Mitu Ciontică, au onorarii mult mai piperate decât poate duce buzunarul unui om cu venit mediu.

„Vezi cum mă dai la ziar, că vine ăştia să-mi ia impozit!“ Marinache Caraivan este din Constanţa, dar participă de peste 15 ani, periodic, la acest târg. Şi-a luat şi acordeonul cu el, pentru a arăta posibililor muşterii cât de bine se pricepe să încânte audienţa. În plină perioadă electorală, acesta a fost invitat, în urmă cu câteva zile, să cânte la câteva petreceri săteşti, organizate de candidaţi la funcţia de primari. Ne-a spus că i se oferiseră bani frumoşi, vreo 2.000 de lei, dar a refuzat.

„Am 65 de ani, ce să mai caut eu la toate chefurile hoţilor? La câte o nuntă mă duc, dar nu mai pot să stau treaz nopţi întregi, ca acu’ 20 de ani. Îi las pe ăştia mai tineri“, spune Caraivan. După câteva acorduri ale unei sârbe, cântate cu acordeonul invers pentru că este stângaci, s-a lăsat fotografiat. „Vedeţi şi voi cum daţi la ziar, că vine ăştia să-mi ia impozit. O să creadă că am miliarde“, zice lăutarul, mai în glumă, mai în serios.

TRADIŢIE

Pictaţi pe biserică în secolul al XV-lea

Prezenţa lăutarilor în spaţiul românesc a fost pentru prima dată înregistrată în secolele XV-XVI, spune istoricul clujean Ovidiu Pecican. Un grup de cântăreţi a fost atunci pictat pe pereţii exteriori ai unei mănăstiri din Bucovina. În documente au fost atestaţi, în jurul anului 1450, drept „guzlari“, la curtea lui Petru Aron, unchiul lui Ştefan cel Mare.

Potrivit lui Pecican, cel mai renumit lăutar român este Barbu Lăutarul, care i-a cucerit admiraţia lui Franz Liszt, în timpul unui turneu prin Moldova din anii 1830-1840. Istoricul este de părere că Tudor Gheorghe este cel mai prolific lăutar contemporan, iar cel mai interesant reviriment al genului este cel lansat de Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică, în colaborare cu Nelu Ploieşteanu.