Târg de joburi bănoase

Târg de joburi bănoase

Salariile oferite de angajatorii prezenţi la Romexpo pleacă de la 300 de euro şi pot depăşi 1.000 de euro.

Visul unui loc de muncă la o companie cunoscută, pe un salariu bun poate deveni realitate la târgul de profil organizat de portalul de recrutare ejobs. ro la Romexpo, pavilionul principal. Evenimentul a început ieri şi se va finaliza astăzi. Pe perioada celor două zile, o sută de companii fac recrutări. Ieri, în primele ore, în jur de 5.000 de vizitatori trecuse pragul târgului. "Am diplomă în marketing, sper să-mi găsesc un loc de muncă care să fie plătit cu cel puţin 500 de euro pe lună", a explicat Monica Ragea, unul dintre aplicanţi. Conform organizatorilor, salariile oferite de angajatori în cadrul târgului pleacă de la 300 de euro şi pot depăşi chiar 1.000 de euro lunar. "Paleta de joburi disponibile în cadrul târgului Ejobs Expo porneşte de la domenii gen IT, farmaceutic, medical, inginerie, producţie, servicii şi ajunge la industria de maşini", a explicat Laura Chilom, din partea Ejobs. ro. "Mai trebuie amintit că în cadrul târgului sunt prezente firme ce oferă cursuri de calificare în diverse specialităţi şi înscrierea la cursuri de limbi străine", a mai adăugat aceasta. Se aşteaptă ca, în cele două zile de târg peste 35.000 de persoane să-şi depună CV-ul. În cadrul manifestării se vor desfăşura workshop-uri şi prezentări ale companiilor participante. Ce companii fac recrutări Printe firmele mari care caută oameni în cadrul acestui târg se numără şi: Accenture, ADM Farm, Adecco, Amazon, APT, Astra, Autonet, Carpatica, Benvenuti, Business Academy, Blue Air, Coca-Cola, Fides, Codecs, Continental, Cefora, Cosmote, Danone, Dell, DHL, Europa FM, Enea, Farmaciile Dona, Generali, Germanos, Renault, HP, IBM, Intel Software, Lidl, Medlife, Michelin, Nestle, Microsoft, Mol, Obi, P&G, Orange, Profi şi Ringier. Târgul va fi deschis sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00. Cei care doresc să se angajeze, trebuie să vină pregătiţi cu un CV pe care trebuie să-l descarce de pe ejobs.ro din contul propriu. O sută dintre cele mai cunoscute companii din România fac angajări la Romexpo "Oferta de joburi disponibile pleacă de la domenii gen IT, medical, ajungând până la industria auto." LAURA CHILOM, HR Consultant ejobs.ro

Ne puteți urmări și pe Google News