Fundaţia Umanitară Hand-Rom din Curtea de Argeş organizează prin intermediul Atelierului său Protejat, un târg de daruri şi tradiţii, între 29-30 noiembrie, în cadrul căruia vor fi puse în vânzare produse create de copiii cu dizabilităţi cu care lucrează fundaţia.
Acţiunea este realizată în parteneriat cu Nicosmail-unitate protejată - recent premiată la Gala Persoanelor cu Dizabilităţi - şi se va desfăşura în incinta Casei de Cultură "George Topârceanu" din municipiul Curtea de Argeş. Târgul este deschis de la 9.00 la 18.00. Evenimentul constă într-o expoziţie cu vânzare de produse manufacturiere realizate de către copiii cu dizabilităţi înscrişi la cursurile de pregătire preprofesională oferite de către specialiştii atelierului. Se vor pune în vânzare icoane, agende, lumânări decorative şi felicitări, iar fondurile strânse în urma comercializării acestora vor fii folosite pentru susţinerea financiară a proiectelor Fundaţiei Hand-Rom. "Prin evenimentul din acest an promovăm incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. Ne dorim ca lucrurile minunate şi de calitate pe care ei le fac în timpul procesului de instruire şi pregătire preprofesională să ajungă în mânile unor oameni deosebiţi", a declarat Costel Nicolae, director general Hand-Rom.