Dictatura proletariatului a transformat „Armata burgheză“ în „Armata poporului“. Presa avea datoria să demonstreze că această schimbare este de fond şi nu doar de formă. Şi chiar era de fond: ofiţerii de elită ai Armatei Române erau care prin puşcăriile româneşti, ca deţinuţi politici, care prin Siberia, ca prizonieri de război.

„De cum intri pe poarta regimentului, vezi cum toate sunt gospodărite şi rânduite cu cea mai mare grijă. (…) Aci, unde altădată soldaţii suspinau înfundat şi blestemau ceasul când au intrat în armată, freamătă acum viaţa, bucuria de a învăţa şi de a trăi. (…) Într-un dormitor, fruntaşul Moţurneag Ilie, din comuna Mihoveni, judeţul Suceava, îşi încearcă o cămaşă nouă-nouţă.“

În timp ce fruntaşul Moţurneag îşi probează cămaşa, reporterul îl descoase.

„Intrăm în vorbă şi, din una în alta, aflu că Moţurneag Ilie a slugărit pe moşia boierului Cornăţeanu, fost ministru în guvernele ciocoieşti. Apoi îmi spune:

– Am învăţat să conduc tractorul şi am să fiu tractorist. Să muncesc cu drag pământul, care este al nostru, al plugarilor, acum!“

Îîîm, ce frumos vorbeşte Moţurneag! Reporterul se minunează:

„- Ai învăţat asta?
 
– Învăţaaat, nu glumă, răspunde îndesat Moţurneag, conduc io şi tancul… Astăzi tancul, mâine tractorul…“

Şcoala de dans şi bune maniere


Din articol rezultă că armata era un fel de şcoală de arte şi meserii.

„Radu Gheorghe (un alt soldat – n.n.) a învăţat meseria de a conduce maşinile. Altul a învăţat cismăria şi mulţi ştiu cum să conducă tractorul.

– Acum îmi prinde bine meseria, adaugă fruntaşul Stroe Constantin. (…) Aşa ne-au ţinut boierii în întuneric, că nici nu răzbim cu învăţatul.

– Eheei! De-abia aici mi s-au deschis ochii câte mai avem de învăţat (…), grăi un altul, pe nume Trandafir.“

Urmează, firesc, finalul apoteotic.

„Aceasta este Armata Republicii Populare Române, armata poporului nostru muncitor. Tinerii ostaşi învaţă, învaţă mereu. Ei se instruiesc, devin oameni luminaţi şi soldaţi pregătiţi să apere drepturile, libertatea şi liniştea poporului din care fac parte.“
(„Scânteia satelor“, 30 mai 1948)

Asesorii şi exploatatorii


„Moşierul Pârlogeanu Constantin din satul Talpa, judeţul Dorohoi, a dat în judecată încă de acum trei ani 40 de ţărani, pentru vina de a se fi atins de pământul său. (…) Săptămâna trecută, procesul dintre moşier şi cei 40 de ţărani a venit spre judecare în faţa tribunalului din Dorohoi. De data asta, judecata au făcut-o asesorii populari. Ei au constatat că moşierul Pârlogeanu îşi lăsase în părăsire pământul şi casele fugind în 1944 împreună cu armatele hitleriste. În faţa mărturiilor depuse, moşierul Pârlogeanu nu a mai avut ce spune. Procesul a fost scos de pe rol, moşierul Pârlogeanu fiind pedepsit să plătească toate cheltuielile de judecată.“ („Scânteia satelor“, 23 mai 1948) Toma Nichita