Țăranii din Armeniș vor avea vlog și aplicație, ca să cheme turiștii la zimbri
- Georgeta Petrovici
- 16 mai 2019, 12:59
Un număr de 22 de studenți și profesori specializați în antreprenoriat social, din 7 țări, împreună cu grupul local de inițiativă din Măgura Zimbrilor, Caraș-Severin, au conturat în ultima săptămâna trecută 5 afaceri locale, care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunității zonei. Astfel, au apărut idei moderne, printre care realizarea unui video blog local și a unei aplicații.
Comuna Armeniș, cunoscută drept Măgura Zimbrilor, este gazda celui mai ambițios proiect de reintroducere a zimbrului în natură inițiat de WWF România si Rewilding Europe. Pe lângă eliberarea în sălbăticie a animalelor, organizațiile încearcă și crearea unui model de dezvoltare a comunităților bazate pe valorile naturale deosebite și prezența acestei specii emblemă.
Astfel, studenții grupați în echipe multiculturale și multidisciplinare au formulat împreună cu localnici soluții pentru bunăstarea comunității. Acestea sunt bazate pe valorificarea tradițiilor, dezvoltarea produselor locale, a serviciilor sau infrastructuii de ecoturism care să pună în valoare destinația Măgura Zimbrilor.
„WWF Romania prin noul program internațional Panda Labs foloseste design thinking pentru a crea un cadru de colaborare multi disciplinară. Această metodă aduce o viteză mai mare în livrarea de soluții noi, centrate pe oameni dar și o mentalitate creativă, iterativă și toleranță la eșec. Lucrăm prin excelență cu oameni din alte domenii care își folosesc pregătirea pentru a aborda provocările reale, la firul ierbii”, arată Oana Mondoc, specialist Dezvoltare Comunitati și Inovație.
de câțiva ani, în Măgura Zimbrilor, zimbri sunt recolați din centre de reproducere din toată Europa, pentru a forma o populație viablilă, liberă, a acestei specii vulnerabile. Lucrând îndeaproape cu comunitatea, prezența zimbrilor poate da tonul unui viitor prosper comunei Armeniș, unde cel mai mare mamifer din Europa a devenit deja o atracție turistică dar și un element de mândrie locală.
Concret, ce urmează? Localnicii își vor face vlog, va fi pusă la punct o aplicație web care conectează producători locali direct cu oaspeți sau consumatori. Aplicația ar conține și o funcție ce recompensează mici acțiuni de ecologizare montană cu reduceri la costurile serviciilor locale sau vouchere pentru produse ecologice ale partenerilor WWF și asociației locale AMZA. Localnicii dar și membri administraței locale au contribuit la conturarea unei idei de camping "al prosperității" orientat pe schimburile de experiență între profesioniști din zone urbane și anteprenori locali. Locația, pusă la dispoziție de Primăria Armeniș poate fi testată la prima ediție a evenimentului Banat Brunch ce are loc in 1-2 Iunie în Sat Bătrân. Valorificarea patrimoniului material și imaterial au fost în centrul atenției echipelor de design și au generat două noi soluții care aduc oaspeții mai aproape de comunitate. Un sistem de signalistică unitar pentru punctele de interes comun din sat (scoală, dispensar, magazin, etc) impreună cu gospodării care iși deschid porțile pentru oaspeți, producători locali. Semnele ar fi realizate de copii din comunitate și inspirate atat din zimbru ca nouă emblemă a locului și motive tradiționale. Cea de-a cincea direcție propune testarea multor tipuri de suveniruri bazate pe producția de lână, pe care oamenii locului le au sau le produc pentru uz propriu (stranii de lână sau împletituri). În baza feedbakului "din piață" s-ar contura argumentele pentru o investiție într-o linie de produse nouă, realizate cu sprijinul unor profesioniști care aceptă invitația de a veni în schimb de experiență în "Campingul Prosperității".