Serbia încearcă să facă echilibristică între menţinerea relaţiilor tradiţionale cu Rusia, o naţiune slavă ortodoxă, şi aderarea la Uniunea Europeană şi legături mai strânse cu NATO, deşi nu intenţionează să se alăture Alianţei atlantice, scrie Reuters.
   
Şase avioane de luptă MIG-29, în exploatare de aproximativ doi ani, vor fi primite din Rusia, în timp ce Serbia va finanţa revizia lor, a declarat Vucic reporterilor la Belgrad.
   
Potrivit lui Vucic, costul total al acordului va fi anunţat înaintea vizitei sale la Moscova pentru discuţii cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, programată pentru săptămâna viitoare, conform.Agerpres
   
„Avem planuri să aducem aici MIG-urile până în martie şi apoi să le extindem durata de exploatare la 14 de ani", a precizat el.
   
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, s-a referit la un potenţial acord în timpul unei vizite la Belgrad în această săptămână.
   
Armata Serbiei, inclusiv forţele aeriene, depinde în proporţie de 80% de tehnologia sovietică, o moştenire de la defuncta Armată Populară Iugoslavă.
   
Războaiele din anii 1990 au sărăcit forţele aeriene ale Serbiei şi avioanele ei de luptă MIG-21 din anii 1960 nu mai sunt în funcţiune.

Trei dintre avioanele mai sofisticate MIG-29 sunt de asemenea aproape de sfârşitul termenului de exploatare şi ţara are nevoie de avioane mai noi pentru a patrula spaţiul aerian.
   
Bugetul militar al Serbiei pentru 2017 este stabilit la 61 miliarde de dinari (494,31 milioane de euro), reprezentând 1,39% din PIB.
   
Potrivit mass-media, după vizite anterioare efectuate la Moscova de către Vucic şi preşedintele Tomislav Nikolic au urmat achiziţii de arme pe scară largă.
   
Potrivit lui Vucic, Serbia intenţionează de asemenea să achiziţioneze alte nouă aparate produse de Airbus Helicopters.
   
El nu a specificat exact tipul de elicoptere, timpul pentru achiziţii şi nici preţul. Mai multe media au indicat că Serbia ar putea opta pentru elicopterul acestei companii, Super Puma H215.

Te-ar putea interesa și: