Ţara clocoteşte la 38 de grade: ghidul drumului spre răcoare
- Ionu ţ Fantaziu
- 16 iulie 2011, 09:08
În unele zone ale ţării termometrul ar putea arăta temperaturi apropiate de 40 de grade Celsius.
Soarele va fi dogoritor în weekendul acesta. Sunt posibile vijelii în unele zone, iar aerul s-ar putea răcori un pic începând de mâine. Sudul rămâne sub im periul caniculei. Prognoza arată că urmează trei zile fierbinţi.
Azi. Recordul de temperatură se va înregistra în zona Banatului, unde termometrul ar putea arăta chiar şi 38 de grade. Atmosfera caniculară se instalează în toată ţara, iar temperaturile nu vor fi sub 30 de grade. În munţii din nordul Moldovei vor fi temperaturi de 33 de grade. În zonele înalte sunt condiţii de ploi trecătoare. La malul mării, soarele va străluci pe cer pe tot parcursul zilei, fără să fie deranjat de vreun nor. Temperatura va atinge în jur de 32 de grade Celsius. În Maramureş, spre seară, sunt posibile averse torenţiale cu descărcări electrice şi grindină. Bucureştiul va fierbe la temperaturi maxime de 36 de grade.
Mâine. Vremea caniculară, cu temperaturi care ar putea ajunge la aproximativ 36 de grade, va stăpâni în continuare Dobrogea, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei. În celelalte zone ale ţării se va mai răcori puţin, iar termometrul va arăta ma xime între 25 şi 30 de grade. La munte, pe Valea Prahovei, vor fi condiţii de ploaie şi vor fi în jur de 28 de grade. Aceeaşi situaţie va fi şi în munţii din partea de nord a Moldovei, unde termometrul va arăta 22 de grade. În schimb, la mare, soarele va sta pe cer toată ziua şi va încălzi aerul până la 32 de grade. În Capitală, deşi vor fi uşoare înnorări, temperaturile nu vor scădea sub 34 de grade.
Luni. Vremea va fi instabilă în aproape toată ţara, mai puţin la mare şi în Muntenia, unde razele soarelului nu vor fi deranjate de niciun nor. La munte sunt condiţii de ploaie, iar temperaturile vor fi în jurul valorii de 22 de grade. În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 34 de grade şi sunt posibile averse de ploaie.
COD GALBEN
Vijelii în Vest, caniculă în rest
În regiunile vestice, astăzi şi mâine, vor fi intesificări ale vântului, iar vremea va avea aspect de vijelie. Vor fi descărcări electrice, iar aversele ar putea avea caracter torenţial. "Izolat, cantităţile de apă pot depăşi 50 l/mp şi vor fi căderi de grindină", atenţionează specialiştii Institutului Naţional de Meteorologie.
Odată cu această prognoză, meteorologii au anunţat cod galben, care a fost declarat de joi, ora 23.00, până mâine la ora 23.00.
Acelaşi tip de avertizare, dar pentru caniculă, a fost dat începând de ieri şi până mâine pentru regiunile sud-estice ale ţării.
SFATURILE MEDICULUI
Primele simptome că te-a răpus căldura
- Nu staţi la soare şi nu faceţi plimbări între orele 11.00 şi 17.00, iar dacă sunteţi obligat, acoperiţi-vă capul cu o pălărie de bumbac;
- Dacă vă simţiţi faţa amorţită, aveţi dificultăţi de vorbire, stări de vomă, palpitaţii, dureri de cap şi în piept sunaţi imadiat la Salvare şi puneţi-vă în poziţia de culcat până vin medicii. Pot fi semnele unui atac cerebral;
- Beţi peste doi litri de apă şi renunţaţi în această perioadă, pe cât e posibil, la cafea, alcool şi fumat;
- Semnele unei insolaţii sunt: epuizarea, ameţeala, stări de greaţă. De asemenea, în situaţii mai grave se poate manifesta şi cu pierderea cunoştinţei, con vulsii, înroşirea pielii, vărsături severe şi diaree. Dacă apar aceste manifestări, până ajunge Salvarea victima trebuie mutată într-un loc răcoros. Este in ter zisă administrarea de aspirină sau paracetamol, iar răcorirea se poate face cu apă, nu foarte rece, cu un burete sau pulverizată pe corp. Se pot aplica şi pachete de gheaţă pe abdomen, pe gât şi la axile;
- Senzaţia de gură uscată, salivă lipicioasă, urina de culoare închisă şi durerile de cap sunt semnele unei deshidratări severe. Luaţi pauză de măcar două ore, beţi multă apă, mâncaţi legume şi fructe zemoase (pepene roşu, pere, piersici, castraveţi sau roşii). Dacă vă simţiţi rău, chemaţi medicul;
- Alegeţi haine lejere, de culoare deschisă şi evitaţi mâncărurile grase.
LA DRUM
Poliţiştii le cer şoferilor să circule şi pe rutele ocolitoare şi să evite traficul aglomerat, dimineaţa devreme şi înainte de miezul nopţii
În drumul spre mare, începând de mâine, poliţiştii şi medicii de pe Am bulanţe vor face echipe mixte pentru a acorda ajutor în timp util şoferilor afectaţi de caniculă.
"Se presupune că foarte multe dintre accidentele care s-au întâmplat în ultima perioadă au legătură cu problemele de sănătate accentuate din cauza vremii caniculare", a declarat, pentru "Evenimentul Zilei", Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere .
Înainte de a porni pe drumul spre mare trebuie să aveţi în vedere câteva sfaturi primite de la poliţişti, precum şi ultimele informaţii legate de trafic:
> Începând din acest weekend, pentru autoturismele şi motocicletele care nu depăşesc 3,5 tone, conducătorii vor plăti o taxă de 5 lei la trecerea podurilor peste Dunăre, dinspre Feteşti spre Cernavodă şi Giurgeni – Vadul Oii. Până acum, la primul, pentru motociclete se plătea 8 lei, respectiv 11 lei pentru autoturisme, iar la cel de-al doilea era o taxă unică de 9 lei.
> Intervalele orare între care circulaţia este foarte aglomerată sunt: 22.00 – 23.00 şi 03.00 – 8.00. Dintre staţiunile de pe litoral, în Mamaia este înregistrat cel mai mare trafic rutier;
> Poliţiştii le recomandă şoferilor rute ocolitoare în drumul spre mare. Iată variantele:
1. Cernavodă - Rasova - DN3 - Adamclisi - DN3 - Murfatlar - Constanţa - DN 39 - Mangalia;
2. Cernavodă - Rasova - DN3 - Adamclisi - Negru Vodă - Mangalia - 2 Mai - Vama Veche;
3. Bucureşti - Călăraşi - Ostrov - DN3 - Băneasa - Deleni - DJ391 - Cerchezu - Negru Vodă - Albeşti - Mangalia;
4. Bucureşti - Autostrada A2 - Lehliu - Călăraşi - Varianta 1;
5. Bucureşti – Autostrada A2 – Drajna – Slobozia – Hârşova – DN2A - Constanţa - DN 39 – Mangalia;
6. Bucureşti - Autostrada A2 - Feteşti - Gura Ialomiţei - Hârşova - DN2A - Constanţa - DN 39 - Mangalia;
7. Bucureşti - Autostrada A2 - Km. 160 - DJ 223 - Cochirleni - Aliman - Ion Corvin – Deleni – DJ391 – Cerchezu – Negru Vodă – Albeşti – Mangalia; (Georgeta Ghidovăţ)
"În sprijinul poliţiştilor de pe litoral au fost trimişi 45 de agenţi pe motociclete, care vor ajuta la fluidizarea traficului.“ LUCIAN DINIŢĂ, comisar şef, comandant Poliţia Rutiere Cum să ne protejăm de caniculă
CITIȚI ȘI:
- VREMEA: Cod roşu de caniculă în Serbia, doar 19 grade Celsius la Paris | FOTO
- EVZ îţi spune ce drepturi ai, ca angajat, pe timp de caniculă