Tânăra lovită pe Șoseaua Ștefan cel Mare a suferit o fractură de peroneu. Ce se întâmplă cu agresorul

Femeie atacată din senin de un tânăr din București. Sursa foto: Captura ecran

Bărbatul în vârstă de 25 de ani care a agresat din senin o femeie pe strada Ștefan cel Mare din București, i-a cauzat acesteia o fractură de peroneu. Victima va avea nevoie de până la 35 de zile de îngrijiri medicale. Pe imaginile surprinse de camerele de vedere se poate vedea cum tânărul a lovit-o din senin, fără explicații, după care și-a văzut nestingherit.

București: Tânăra agresată pe Șoseaua Ștefan cel Mare a suferit o fractură de peroneu

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă judecătoria Sectorului 2, București, iar procurorii au exclus orice legătură între bărbatul agresor și victimă. Prin urmare, pe numele tânărului în vârstă de 25 de ani a fost emis un mandat de arestare preventivă.

Reamintim că femeia a fost agresată miercuri, 22 mai, în jurul orei 21, în timp ce se deplasa pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București. Bărbatul de 25 de ani a atacat-o din senin fără a avea o discuție în prealabil. Tânărul a lovit-o puternic în zona inferioară a membrului drept.

Agresiune. Sursa foto: Captura ecran

Comunicatul Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 2

„La data de 11.05.2024, în jurul orei 20:55, în timp ce se afla în dreptul imobilului cu nr. 77, situat la adresa din Bucureşti, şos. Ştefan cel Mare, nr. 234, Sector 2, inculpatul a observat-o pe persoana vătămată trecând pe trotuar şi fără a o cunoaşte sau a avea vreo discuţie cu aceasta, s-a îndreptat în viteză către aceasta şi a lovit-o puternic cu piciorul în zona inferioară a piciorului drept, determinând căderea persoanei vătămate la nivelul solului şi provocarea de leziuni traumatice (fractură de peroneu), evaluate preliminar la 30-35 (treizeci-treizeci şi cinci) de zile de îngrijiri medicale", informează, joi, Parchetul.

Sursa foto: Captura ecran

Agresorul din București a fost plasat în arest preventiv

Agresorul a fost preluat de procurori și plasat în arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau violențe. Agresorul de numai 25 de ani a fost reținut de polițiștii din București, după ce medicii au sesizat organele de poliție.