Marile ziare ale lumii publicau în decembrie 1936 o ştire despre faptul că japonezii, după ezitări îndelungate, au decis în sfârşit să ridice imensa comoară de război pe care ruşii au fost nevoiţi s-o îngrope în fortăreaţa Port Arthur, la 1905.

Știrea a fost motivul pentru care Realitatea Ilustrată publica, pe 9 decembrie același an, un articol despre misterioasa comoară, sub semnătura lui André Guillaume:

Cinci ofiţeri din armata de apărare a cetăţii sunt singurii oameni cari cunosc locul precis, în care au îngropat comoara, la comanda generalului Anatol Mihailovici Stossel, la 1 Ianuarie 1905, cu o zi înainte ca parlamentarii ruşi să treacă în liniile duşmane, spre a trata pacea.

Cetatea a căzut. Flota baltică, al cărei ajutor, apărătorii l-au aşteptat mai bine de o jumătate de an, n’a sosit, şi puterea Japonezilor a fost prea mare, pentru a mai fi posibilă vreo împotrivire.

Tot materialul de războiu, vapoare, cai, muniţii, au căzut în mâna duşmanului; timpul a fost prea scurt pentru a le putea distruge, sau a le pune în siguranţă.

Totuşi comoara de războiu a Ruşilor, suma imensă — pentru acele timpuri — de 50 milioane yeni, în monede de aur şi bare de metal preţios, această comoară nu trebuia să ajungă în mâna duşmanului.

A r fi fost curată nebunie s'o distrugă. Nu, chiar dacă Ruşii erau înfrânţi şi trebuiau să se supuie celui tare, desigur că odată va veni şi ziua când învinsul de astăzi, va putea să smulgă învingătorului, prada, și Port Arthur va fi luat atunci cu asalt, şi Rusia îşi va recăpăta comoara de aur, neatinsă de duşmani.

Noaptea din ajunul predării

Cum să scoţi însă din cetatea asediată un asemni tezaur, ale cărui volum şi greutate nu erau tocmai mici.

Japonezii se aflau in imediata apropiere a oraşului. Munţii cari dominau cetatea erau ocupaţi de duşman.

Spionii şi agenţii secreţi ai duşmanului, cari se aflau printre locuitorii mongolici ai oraşului, făceau imposibilă îngroparea comorii, în dosul zidurilor cetăţii.

Generalul Stossel şi credincioşii săi ţinură sfat. Timpul era scurt. Decizia de predare e luată, trebuia să se găsească chiar în următoarele câteva ore un loc pentru ascunderea comorii, căci odată cu răsăritul soarelui, soarta Port Arthur trebuia să fie pecetluită.

Şi iarăşi, svonul, legenda şi adevărul se înlănţuesc într-un nod cu neputinţă de desfăcut. Numai unei simple întâmplări se datorează faptul că lumea a mai aflat câte ceva din cele petrecute în ultima noapte la Port Arthur.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric