Retorica României şi tancurile Rusiei
"Rusia a remarcat o noua serie de declaratii antirusesti ale presedintelui Traian Basescu". "Un alt val de retorica anti-ruseasca din partea conducerii de la Bucuresti - intr-o etapa in care...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
"Rusia a remarcat o noua serie de declaratii antirusesti ale presedintelui Traian Basescu". "Un alt val de retorica anti-ruseasca din partea conducerii de la Bucuresti - intr-o etapa in care...
Ăsta nu mai e Cuc, e Ciocănitoare! Superacciza l-a dezlănțuit: și câte trei-patru raiduri pe zi a ajuns să lanseze Băsescu asupra scăfârliei lui Ponta. Premierului, eminent produs al școlii...
O potriveală a vieţii a făcut ca recent să călătoresc pînă la Constanța cu generalul Gabriel Naghi, cel care a răspuns din partea SPP-ului de Preşedinţia Românei între 26 decembrie...
Rusia a avertizat, azi, România, pe tema unor declaraţii „antiruse" ale preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu criza din Ucraina, Moscova subliniind că o deteriorare a relaţiilor nu este în...
În lumea politică există o butadă, mai plină de semnificații decât pare la prima vedere. Eu am auzit-o prima oară într-o discuție cu Adam Michnik, în a doua jumătate a...
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, miercuri, deputaţilor, o scrisoare deschisă în care le cere să respingă Ordonanţa care introduce acciza suplimentară pe combustibil şi face un apel către aceştia să...
Europarlamentarul PMP Elena Băsescu a postat pe pagina ei de facebook o fotografie în care apare alături de tatăl ei, președintele Traian Băsescu, aflat la Summitul UE-Africa. „Cu tati la...
Preşedintele PNL Crin Antonescu şi-a declarat convingerea, la România TV, că va intra şi va concura în turul doi la alegerile prezidenţiale. El a subliniat că afirmaţia că s-ar fi...
Premierul Victor Ponta a comentat miercuri faptul că în timpul şedinţei solemne a Parlamentului pentru marcarea a zece ani de la aderarea României la NATO a stat alături de colegii...
Din ce în ce mai mult, premierul Victor Ponta se rupe de rolul legal şi normal de administrator trecător al intereselor contribuabilor români pentru a-şi asuma veleităţi de stăpân peste...
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, astăzi, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, scrisoarea în care solicită respingerea prevederilor referitoare la acciza de 7 eurocenţi din proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei...
Preşedintele Traian Băsescu participă, azi şi mâine, la Bruxelles, la lucrările Summit-ului UE-Africa, informează un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele va susţine azi, la ora 10.15, o declaraţie...
Nu au fost impresionați că au musafiri. Senatorii și deputații au sărbătorit 10 ani de la intrarea României în NATO cu ochii în tablete și telefoane. Când au obosit, au...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că Ministerul Apărării ar trebui să primească la rectificarea bugetară 0,3% din PIB, dar asta depinde de premier, şi a adăugat că toţi şefii...
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, astăzi, la ora 13.30, în şedinţa solemnă consacrată marcării a 10 ani de la aderarea la NATO şi a 65 de ani de existenţă...
Partidul Mișcarea Populară și președintele au depus eforturi pentru a-l convinge pe premier să nu introducă acciza la combustibil. În zadar: acciza intră azi în vigoare. Partidul Mișcarea Populară (PMP)...
Premierul a refuzat o nouă invitație primită de la Cotroceni. Aniversarea a 10 ani de la intrarea în NATO s-a transformat, ieri, într-un schimb de replici acide între premierul Victor...
Președintele Traian Băsescu va fi prezent, în această seară, la emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de postul B1 Tv, începând cu ora 21.30. Principala temă de discuție va fi, probabil,...
Dan Voiculescu tocmai şi-a lansat o carte prin care se cocoaţă de unul singur pe un piedestal de salvator al naţiei, crunt oropsită de dictatura izvorâtă de la Cotroceni. N-am...
Președintele Traian Băsescu a participat în această dimineață la Congresul Avocaţilor 2014, unde a făcut mai multe aprecieri pozitive la evoluția sistemului juridic din ultimii zece ani, subliniind faptul că...