romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Bianca Andreescu, românca din lotul Canadei de FedCup 2018, fană a Simonei Halep

Bianca Andreescu, românca din lotul Canadei de FedCup 2018, fană a Simonei Halep

Dacă selecționarea Simonei Halep, numărul 2 mondial, în echipa Romaniei de FedCup era de așteptat, iată că din lotul Canadei face parte și o româncă. Este vorba despre Bianca Andreescu,...

Ipoteză-bombă: Dosarul Microsoft, „aruncat în aer” pentru a nu se ajunge la achiziţiile de pe vremea lui Kovesi şi Macovei.

Ipoteză-bombă: Dosarul Microsoft, „aruncat în aer” pentru a nu se ajunge la achiziţiile de pe vremea lui Kovesi şi Macovei.

Documentul emis de DNA despre Dosarul Microsoft a dus la o unanimitate a presei. Și cea anti Kovesi, și cea pro Kovesi, susțin că e vorba de un eșec. Există...

INTERLOPUL care a SIFDAT România. Faptele CUTREMURĂ țara, iar CONEXIUNILE sunt la cel mai ÎNALT NIVEL. Numele lui Victor Ponta, INVOCAT

INTERLOPUL care a SIFDAT România. Faptele CUTREMURĂ țara, iar CONEXIUNILE sunt la cel mai ÎNALT NIVEL. Numele lui Victor Ponta, INVOCAT

Unul dintre cei mai cunoscuți interlopi a reușit să depășească orice record în materie de sancțiuni în trafic. Readus în prim-plan după ce l-a băgat în spital pe fratele Biancăi...

VICTORIE în Cupa Davis. România a CÂȘTIGAT întâlnirea cu naționala Luxemburgului

VICTORIE în Cupa Davis. România a CÂȘTIGAT întâlnirea cu naționala Luxemburgului

Naționala de Cupa Davis a României s-a impus în fața Luxemburgului, scor 3-1, într-o întâlnirea disputată la Piatra Neamț. Reprezentativa de Cupa Davis a României a câștigat cu scorul de...

DECIZIE IMPORTANTĂ luată de Gică Hagi după ce a anunțat că pleacă din România

DECIZIE IMPORTANTĂ luată de Gică Hagi după ce a anunțat că pleacă din România

Gică Hagi a anunțat, prin intermediul unui comunicat că nu va mai vorbi despre situația fotbalului românesc și se va concentra pe activitatea de manager. După ce a tras un...

Vine URGIA în ROMÂNIA. ALERTĂ METEOROLOGICĂ în mai multe JUDEȚE

Vine URGIA în ROMÂNIA. ALERTĂ METEOROLOGICĂ în mai multe JUDEȚE

Alertă meteorologică în România. Experții au anunțat un val de ninsori viscolite, precipitații, dar și intensificări puternice ale vântului. O informare meteorologică de ninsori viscolite la munte, precipitaţii mixte în...

Incredibil! 10 localități din Moldova au semnat pentru UNIRE: „Declarăm UNIREA imediată şi necondiţionată cu Patria-Mamă”

Incredibil! 10 localități din Moldova au semnat pentru UNIRE: „Declarăm UNIREA imediată şi necondiţionată cu Patria-Mamă”

Preşedintele Dodon, probabil că este extrem de deranjat deoarece, la această oră, sunt deja 10 localităţi care militează pentru Unirea cu România. Ultima care şi-a exprimat dorinţa de a semna...

România vs. Chevron. VICTORIE ISTORICĂ la Curtea Internațională de Arbitraj. MIZA, O SUMĂ IMENSĂ. Breaking news!

România vs. Chevron. VICTORIE ISTORICĂ la Curtea Internațională de Arbitraj. MIZA, O SUMĂ IMENSĂ. Breaking news!

Compania petrolieră Chevron va plăti Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), România, suma de 73.450.000 USD, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligațiilor financiare prevăzute...

Cum se CIRCULĂ în România. TRAFICUL pe PATRU AUTOSTRĂZI a fost AFECTAT

Cum se CIRCULĂ în România. TRAFICUL pe PATRU AUTOSTRĂZI a fost AFECTAT

Patru autostrăzi din România au fost afectate de condițiile meteo. Traficul se desfășoară în condițiile unui carosabil umed, desi nu există precipitații la acest moment. Pe cele patru autostrăzi importante...

Cutremur CIUDAT în ROMÂNIA, după TREI ZILE lipsite de ACTIVITATE SEISMICĂ

Cutremur CIUDAT în ROMÂNIA, după TREI ZILE lipsite de ACTIVITATE SEISMICĂ

România a fost lovită de un cutremur în zona Vrancea, după o perioadă de trei zile în care nu s-a înregistrat nicio activitate seismică. Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru...

Vremea în ROMÂNIA. SCHIMBĂRI MAJORE de temperatură

Vremea în ROMÂNIA. SCHIMBĂRI MAJORE de temperatură

Vremea se schimbă în România. Meteorologii au anunțat că după această perioadă ”caldă” urmează o scădere dratistică a temperaturii. Meteorologii anunţă vânt şi ploi în majoritatea regiunilor ţării începând de...

SFATURILE BERD pentru ca ROMÂNIA să nu facă “BOOM”

SFATURILE BERD pentru ca ROMÂNIA să nu facă “BOOM”

Dacă vrea să evite o criză provocată de actualul boom bazat pe consum, România trebuie să adopte un model economic diferit apreciază directorul regional al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi...

DODON amenință cu RĂZBOIUL în cazul UNIRII

DODON amenință cu RĂZBOIUL în cazul UNIRII

Igor Dodon, președintele pro-rus de la Chișinău, aruncă o nouă provocare României și unioniștilor în Anul Centenar, ameninâțând cu un război. Igor Dodon a declarat joi, la emisiunea „Acces direct”...

SONDAJ. De ce se TEM românii? PRIMELE TREI LUCRURI care îi sperie cel mai tare. Ce loc ocupă CORUPȚIA, POLITICIENII și DNA

SONDAJ. De ce se TEM românii? PRIMELE TREI LUCRURI care îi sperie cel mai tare. Ce loc ocupă CORUPȚIA, POLITICIENII și DNA

Care sunt cele mai mari motive de îngrijorare ale românilor pentru anul 2018 și ce îi sperie cel mai tare pe români? Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde a realizat, la...

O tradiție românească postdecembristă: Sfada ca mod de guvernare. România lui Cristoiu

O tradiție românească postdecembristă: Sfada ca mod de guvernare. România lui Cristoiu

Iulie 1997. Trecuseră doar opt luni de la măreața Victorie în alegerile parlamentare și prezidențiale a Coaliției CDRPD. Avusese loc, vorba presei de toate culorile și de toate pungile, Schimbarea....

Tăriceanu a DEVOALAT lista oamenilor care CONDUC România din UMBRĂ

Tăriceanu a DEVOALAT lista oamenilor care CONDUC România din UMBRĂ

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a devoalat lista liderilor statului paralel. Politicianul i-a criticat pe cei care sunt răspunzători, în viziunea liderului ALDE, de instabilitatea politică din România. Tăriceanu a declarat,...

De ce l-a apărat Codruța Kovesi pe procurorul Negulescu, zis și Zdreanță? Nu cumva pentru că a fost unealta răfuielilor ei politico-mafiote?!

De ce l-a apărat Codruța Kovesi pe procurorul Negulescu, zis și Zdreanță? Nu cumva pentru că a fost unealta răfuielilor ei politico-mafiote?!

Miercuri, 31 ianuarie 2018, Inspecția judiciară a CSM a decis excluderea din magistratură a procurorului DNA Mircea Negulescu, intrat în conștiința românilor sub porecla de Zdreanță. Decizia a fost luată...

LEUL își CONTINUĂ PRĂBUȘIREA! Euro creşte peste 4,65 lei

LEUL își CONTINUĂ PRĂBUȘIREA! Euro creşte peste 4,65 lei

Banca Națională a României a emis, miercuri, un curs de referinţă de 4,6582 lei/euro, în creştere cu 0,23% faţă de nivelul atins marţi, în contrast cu tendinţa regională. Euro a...

DECIZIA Simonei Halep în privința meciului de Fed Cup, cu Canada

DECIZIA Simonei Halep în privința meciului de Fed Cup, cu Canada

Naționala feminină va întâlni selecționata Canadei pe 10 și 11 februarie, la Cluj, pentru meciul de Fed Cup. În privința acestui duel, căpitanul-nejucător Florin Segăreceanu se va baza și pe...

CUTREMUR în BULGARIA. S-a produs la doar 10 kilometri ADÂNCIME

CUTREMUR în BULGARIA. S-a produs la doar 10 kilometri ADÂNCIME

Un cutremur cu magnitudinea de 2.2 grade pe scara Richter a lovit Bulgaria marți . Deși a avut o intensitate mică, acesta s-a produs la 10 kilometri adâncime. Institutul National...