În timpul unei anchete coordonate de Europol în Bulgaria, a fost confiscat tabloul care se presupune a fi a unui celebru pictor american, semnat de Nicolae Ceaușescu pe spate. Opera de artă a fost trimisă la analiză, deoarece autenticitatea pictorului nu este sigură.
Europol a coordonat o anchetă efectuată de polițiști bulgari și greci. În timpul unor percheziții la grupări criminale din Bulgaria, s-a descoperit un tablou pe spatele căruia se afla semnătura lui Nicolae Ceaușescu. Potrivit primelor informații, lucrarea ar aparține celebrului pictor american Jackson Pollock, unul dintre cei mai influenți artiști ai curentului expresionist abstract.
Autoritățile din Bulgaria nu au publicat imaginile cu tabloul confiscat, însă l-au trimis la analiză Galeriei Naționale de Artă din Bulgaria. Experții de aici susțin că „autenticitatea lucrării este aproape sigură”. Pe spatele tabloului se regăsește o dedicație a artistului american pentru actrița Lauren Bacall.
„Dedicat prietenei mele foarte talentate Lauren Bacall, la mulți ani”, este mesajul inscripției, fiind trecută și data de 16 septembrie 1949, când Lauren Bacall, o mare colecționară de artă, a împlinit 25 de ani.
Tablou semnat de Nicolae Ceaușescu, confiscat în Bulgaria
Pe spatele tabloului nu este doar un mesaj al pictorului pentru celebra actriță, ci și figura și semnătura fostului dictator român Nicolae Ceaușescu. Potrivit guvernului bulgar, tabloul ar putea face parte din colecția de artă a fostului dictator comunist.
Pictura a fost descoperită luna trecută într-un apartament din Sofia și este semnată de celebrul artist american. Cu toate acestea, ea nu este listată în cataloagele de artă. Potrivit specialiștilor, tabloul ar fi fost păstrat în Grecia timp de mai mulţi ani. Ulterior el a fost adus în Bulgaria, într-un mod clandestin, pentru a fi vândut în străinătate.
Experții de la Galeria Națională de Artă din Bulgaria susțin că tabloul „corespunde, prin stilul, tehnica şi specificul său artistic, particularităţilor estetice ale operei lui Jackson Pollock din perioada 1945-1950”.
Specialiștii în artă au efectual o analiză a compoziției chimice a culorilor, o întrepătrundere de linii roşii şi negre pe un fond auriu. În urma analizei au rezultat similitudini cu alte picturi, a precizat procurorul adjunct al Sofiei, Desislava Petrova.
„Sute de pictori din acea perioadă, precum şi falsificatori, au folosit aceste culori. Ne-am dat avizul, fără să ne pronunţăm însă asupra autenticităţii, pentru că nu în Bulgaria, unde nu este prezentă nicio colecţie publică a pictorului, specialiştii pot să se pronunţe definitiv”, a declarat pentru Vessela Radoeva de la Galeria Naţională de Arte Frumoase.
Dacă lucrarea se dovedește a fi a pictorului american Pollock, valoarea tabloului ar putea să se ridice la o sumă cuprinsă între 50 și 100 de milioane de dolari, potrivit digi24.ro.