Tabloul dedicat lui Ceaușescu a învrăjbit doi mari artiști. „Hai sictir, zugrav bețiv”

Tabloul dedicat lui Ceaușescu a învrăjbit doi mari artiști. „Hai sictir, zugrav bețiv”

În partea superioară a pânzei pictate fuseseră așezate chipuri din cărțile de istorie ale lui Burebista, Decebal, Traian și Mircea cel Bătrân! Nu devenise, încă, „cel Mare”... În rândul doi, tot cum îi știam din cărți, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. În cel de-al treilea, Bălcescu, Cuza și Kogâlniceanu. Iar imediat, în rândul al patrulea de sus în jos, fusese zugrăvit Ceaușescu, cu sceptrul în mâna dreaptă și o carte în cealaltă. Fănuș înnebuni imediat (...).

Dinu redă potopul verbal pe care Neagu l-a revărsat asupra lui Piliuță. „Bine, mă nenorocitule, zugrav cu dracu-n mână, cum ai reușit să te nenorocești în halul ăsta? Deci l-ai scos pe criminalul de Ceaușescu coborâtor din marile figuri ale neamului. Ai înnebunit de tot, ești o hahaleră și ai o singură explicație: te-au înnebunit banii”, a tunat Fănuș.

Fănuș Neagu

Vorbele grele au curs șuvoi: „Nu-ți dai seama, zugrav bețiv, că blasfemia asta va rămâne. Și te vor blestema și copiii copiilor noștri. Ți-ai distrus dramul de notorietate pe care ți-l făcuseși. Te va judeca istoria, n-ai nicio șansă, canalie, să mai scapi. Și cum ți-a trecut prin mintea aia aburind a nedres, să-l faci pe cizmar descendent începând cu Burebista și terminând cu Kogâlniceanu? Ți-a luat Dumnezeu mințile, pramatie! Incult cum ești, n-ai nici scuză să fi știut că, la 1900, într-o planșă didactică apăreau Decebal, Traian, Cuza și Carol I. Dar ăia erau oameni adevărați, nătângule!”

După acest episod, relația de prietenie dintre Fănuș Neagu și Constantin Piliuță „a înghețat” pentru o perioadă. Scriitorul a botezat tabloul „pânza rușinii naționale”. „Dar s-au împăcat și pentru că-i urmărea o prietenie veche și mereu condimentată cu capodopere de exprimare neobișnuite”, conchide Dinu episodul respectiv.

Ne puteți urmări și pe Google News