Sute de oameni dați afară înaintea Crăciunului. Disponibilizări masive la fabrică

Sute de oameni dați afară înaintea Crăciunului. Disponibilizări masive la fabrică

Peste 220 de angajaţi de la o fabrică de componente auto din oraşul Balş urmează să fie lăsați fără job în decursul lunii decembrie.

Majoritatea salariaţilor unităţii în cauză vor fi disponibilizaţi în luna decembrie, când disponibilizările colective vor afecta şi 100 de angajaţi din domeniul confecţiilor textile, scrie Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, Elena Iordache, au depus notificări privind concedieri colective în luna decembrie o firmă de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte din municipiul Slatina, o firmă din Balş având domeniul de activitate fabricarea autovehiculelor de transport rutier precum şi o firmă de confecţii textile din municipiul Caracal.

„AJOFM Olt a fost notificată privind disponibilizări colective care ar urma să aibă loc în luna decembrie la trei agenţi economici din Slatina, Caracal şi Balş. Ar urma să fie disponibilizaţi în total 354 de angajaţi. Luna viitoare vom şti exact câte persoane au fost afectate de disponibilizări colective deoarece sunt şi cazuri în care angajatorii renunţă la concedieri colective pentru că reuşesc să găsească noi contracte”, a spus Elena Iordache.

Disponibilizările colective ar urma să afecteze 226 angajaţi din cei 240 de la fabrica de componente auto din Balş, 96 dintre cei 403 salariaţi ai unei societăţi de confecţii textile din Slatina şi 32 de angajaţi din totalul de 35 de la o firmă de confecţii textile din Caracal.

Referitor la fabrica de componente auto din Balş, unde sunt anunţate concedieri, anul acesta au apărut în presă informaţii că acesta ar urma să fie închisă, iar angajaţii ar putea să îşi găsească un loc de muncă la Craiova, la fabrica de automobile, aflată la o distanţă de mai puţin de 30 de kilometri.

Ne puteți urmări și pe Google News