Peste 640 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, români cu acte în regulă

Sursa foto: spcepcv.ro

Republica Moldova. Peste 640 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova și-au redobândit identitatea română în ultimii 20 de ani. Datele se cuprind într-un raport al Ministerului Justiției din România.

Sute de mii de moldoveni, cu cetățenie română

Raportul Ministerului Justiției a fost publicat pe site-ul Camerei deputaților. Informațiile au fost oferite la solicitarea deputatului Ștefan-Iulian Lorincz.

Conform datelor prezentate, cele mai multe solicitări de acordare a cetățeniei românești pentru basarabeni au fost aprobate în ultimii zece ani. Este vorba despre 580 de basarabeni care au depus dosarele pentru redobândirea cetățeniei.

Pandemia de COVID a îngreunat procedura de depunere a cererilor. Astfel, fluxul de cereri s-a diminuat cu aproape 80 la sută, pe fundalul restricțiilor de circulație. Pauza tehnică a permis procesare unor dosare mai vechi. Au fost acordate peste 66 de mii de cetățenii române, care urmau să fie aprobate până în anul 2020.

Pașaport Sursa foto: EVZ

Card de cetățenie personalizat, din 1 septembrie

Din 1 septembrie curent, persoanele care obțin sau redobândesc cetățenia română vor avea un card de cetățenie personalizat. Noile reglementări legislative au fost publicate în Monitorul Oficial, în data de 25 iulie.

Conform regulilor noi, persoanele care vor primi cardul de cetățenie română, dar doresc să își stabilească domiciliul în străinătate, vor avea o obligație în plus. Mai exact, acestea urmează să solicite eliberarea unui pașaport românesc cu menționarea țării de domiciliu.

O altă modificare importantă vizează reglementarea Sistemului informatic de evidență a datelor despre cetățenia română din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple. Astfel, descendenții cetățenilor români sau foștii cetățeni români care doresc să obțină acte de stare civilă se vor putea adresa direct instituțiilor responsabile de eliberarea acestor documente.

„Prin modificările legislative pe care le reglementează, OUG 100/2024 asigură continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice oferite cetăţenilor care necesită verificarea statutului juridic al persoanelor faţă de statul român. Astfel, specialiştii Direcţiei Generale de Paşapoarte şi ai Direcţiei Generale pentru Tehnologia Informaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne constituie prima platformă de cetăţenie ce va fi integrată în platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne, până la operaţionalizarea de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a sistemului informatic de evidenţă a cardurilor de cetăţenie română", au precizat autoritățile române.