Persoanele care primesc cetățenia română vor avea un card personalizat

Persoanele care primesc cetățenia română vor avea un card personalizatSursa foto: EVZ

România. Începând cu data de 1 septembrie a acestui an, cererile de acordare/redobândire pentru cetățenia română, ce sunt rezolvate favorabil, vor avea ca rezultat eliberarea cardului de cetăţenie română. Respectivul document va fi personalizat de Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Noi reguli pentru persoanele care primesc cetățenia română

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunțat,, sâmbătă, că la data de 25 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 100 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991. Dar şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, care introduce modificări atât în ceea ce priveşte procesul de acordare/redobândire a cetăţeniei române, prin creşterea nivelului de securitate a documentelor care fac dovada acestei calități. Adică prin punerea în circulaţie a cardului de cetăţenie română, cât şi în procesul de soluţionare a cererilor de eliberare a paşapoartelor româneşti.

După cum se precizează în această ordonanță, cererile de eliberare a paşapoartelor româneşti cu menţionarea ţării de domiciliu, depuse de persoanele care au dobândit/ redobândit cetăţenia română şi care nu au mai deţinut, ulterior obţinerii cetăţeniei române, un paşaport românesc sau un act de identitate românesc, trebuie să fie însoţite şi de certificatul de cetăţenie. Respectiv de cardul de cetăţenie română, după cum au anunțat oficialii români.

Ce se schimbă de la 1 septembrie

Persoanele cărora, începând prima zi a lunii septembrie, li se va elibera cardul de cetăţenie română şi care vor dori să îşi stabilească domiciliul în străinătate, au obligaţia să solicite, în termen de trei ani de la data dobândirii/redobândirii cetăţeniei române, eliberarea unui paşaport românesc cu menţionarea ţării de domiciliu, se mai spune în comunicat.

„Prin modificările legislative pe care le reglementează, OUG 100/2024 asigură continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice oferite cetăţenilor care necesită verificarea statutului juridic al persoanelor faţă de statul român. Astfel, specialiştii Direcţiei Generale de Paşapoarte şi ai Direcţiei Generale pentru Tehnologia Informaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne constituie prima platformă de cetăţenie ce va fi integrată în platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne, până la operaţionalizarea de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a sistemului informatic de evidenţă a cardurilor de cetăţenie română”, au transmis cei de la MAI.

Ce obligații au persoanele care primesc cetățenia

Pe de altă parte, o altă schimbare importantă, ce decurge din ordonanţa respectivă vizează reglementarea Sistemului informatic de evidenţă a datelor despre cetăţenia română din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple, sistem administrat de Direcţia Generală de Paşapoarte.

MAI a transmis cetățenilor că, în situaţia în care descendenţii cetăţenilor români sau foştii cetăţeni români doresc să obţină, după caz, acte de stare civilă, documente de identitate sau de călătorie româneşti ori redobândirea cetăţeniei române, este obligatoriu să se adreseze direct instituţiilor competente.

Care să elibereze astfel de documente și să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române, fără să solicite, în prealabil, Direcţiei Generale de Paşapoarte, furnizarea datelor despre cetăţenia română din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple, conform Agerpres.