Prezentatorul sezonului 2 al emisiunii „Survivor” ,Daniel Pavel, a dezvăluit când vor începe filmările pentru următorul sezon. El spune că e pregătit să se întoarcă la pupitru și că ar mai prezenta Survivor sezonul 3, în cazul în care emisiunea ar începe la finalul acestei veri.
„August nu, dar septembrie da. Clar se face o conexiune și la nivelul echipei noastre operaționale și la nivelul proiectului. Am aduce pentru publicul nostru, publicul care clar este acolo, cu noi, pentru noi, care ne-a onorat în număr atât de mare, am aduce din nou proiectul. Ar fi al doilea sezon pentru mine, într-adevăr. Suntem, practic, în etapa în care configurăm acum, cum va arăta sezonul, despre ce este vorba.
Dacă toate astrele se aliniază din nou, dacă eu mă întorc de la Viena din nou și sunt împreună cu colegii mei din Kanal D și asta e intenția mea, atunci răspunsul meu ar fi DA, însă cu siguranță aflăm împreună și vă comunicăm cât de repede se poate, după ce aflu”, a spus Daniel Pavel.
Cum a trăit în Republica Dominicană
Daniel Pavel a mărturisit ce program a avut în Republica Dominicană.
„Întotdeauna, cel puțin în prima lună rutina s-a instalat imediat, făceam o alergare pe o potecuță în jurul casei, apoi un pic de exerciții fizice, fără greutăți. Am încercat să evităm să merg la sală, măsurile de COVID nu erau atât de restrictive acolo. Am încercat să evit. Am încercat să fiu în formă și să țin pasul cu concurenții pe trasee, făcând exerciții pe care mi le dă fratele meu, care e profesor de sport, scrie Cancan.
Undeva la 7.30 venea prima cafea și la 8.30 luam micul dejun cu „Tata Teo”, fie la mine, fie la el. Cu doctorul Survivor România, ”tata Teo”. După care plecam pe trasee. Traseele erau destul de aproape de locuință, de unde stăteam. Primeam cu o seară înainte locul unde să mergem, dar ce fel de traseu este, în detaliu, probele de final nu le știam până nu ajungeam acolo. Când erau concurenți mai mulți, confruntările lor erau foarte intense, foarte dese și putea dura până la 5-6 ore”, a povestit Daniel Pavel.