Surprizele se țin lanț la „Asia Expres”. Nimeni nu se aștepta la asta
- Lucian Ionescu
- 20 aprilie 2020, 13:05
Ediția cu numărul 33 din cel de-al treilea sezon al emisiunii-concurs „Asia Expres” va rămâne, cu siguranță , mult timp, în memoria concurenților, dar și a întregii echipe tehnice.
În primul rând, Adda și Cătălin s-au ales cu un premiu special.
„Este o diplomă de excelență, pe care v-ați dorit-o foarte mult”, i-a anunțat Gina Pistol pe cei doi.
Adda și Cătălin au fost nevoiți să facă, din nou, autostopul pentru a ajunge la punctul de întâlnire, iar de data aceasta au intrat în contact cu un taiwanez care… dorea să învețe limba română.
În al doilea rând, Speak – Ștefan Sprianu, în cartea de identitate -, și-a luat inima în dinți și, după trei ani de relație, a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Ștefania Codreanu, alias „Libelula”. Bruneta a spus „Da” fără rețineri, iar nunta va fi, cu siguranță, una ca-n povești.
Cum, deocamdată, în România este stare de urgență, din cauza pandemiei provocată de COVID-19. Speak a mărturisit că lasă organizarea evenimentului în grija iubitei sale.
„Nu am stabilit încă data nunții. Adică, nu am vorbit despre asta. Să așteptăm să treacă perioada asta legată de coronavirus și vedem pe urmă ce o să fie. E ca și luată, nu o să stăm opt ani până facem nunta. Să treacă pandemia și să ne apucăm de organizare. De fapt, Ștefania o să se ocupe. O las pe ea să organizeze”, a dezvăluit Speak, potrivit cancan.ro