Evenimentul Zilei > Monden > Surprize de la Pelinel. Prietenii sunt nedumeriți
Surprize de la Pelinel. Prietenii sunt nedumeriți

Surprize de la Pelinel. Prietenii sunt nedumeriți

Vești proaste pentru prietenii Valentinei Pelinel. Fotomodelul, ce urmează să nască peste o lună, spune că nu și-ar dori prin preajmă prea mulți vizitatori.

 „La spital o să vreau să stau liniștită, alături de băiețelelul meu. Probabil o să fiu zgârcită cu vizitele. Vor veni doar oamenii foarte apropiați mie”, explică Valentina, emoționată. Mai mult, vedeta ce s-a descurcat foarte bine financiar, în ciuda situației delicate, vrea săși ia o vacanță prelungită. „Am muncit până acum, pentru că am avut o sarcina uşoară care mi-a permis să fiu activă. Chiar pozele realizate la ultimele şedinţe foto, mi se par cele mai reuşite de până acum, pozele pe care le-am făcut împreună cu el, bărbăţelul meu. Culmea, nu? Încă alergăm, ne implicăm în proiecte, majoritatea fiind colaborări legate de produse destinate bebeluşilor. O perioadă, după ce se naște bebelușul poznaș, o să mă dedic lui trup și suflet, în totalitate, pentru că e startul lui în viață. Are nevoie de iubirea, căldura și de atenția mea. Îmi doresc să-l alăptez, să îl schimb, să îi citesc, să petrecem cât mai mult timp împreună, mai ales în prima parte a vieții lui, când are atâta nevoie de mine! Aşa că o să „dispar” un pic din mediul public şi o să „reapărem” împreună”, a povestit Valentina Pelinel.

În numai o lună, „The Boss”, așa cum își numește ea bebelușul, va face legea. Valentina spune că, deja, lucrurile importante sunt aranjate: „Am reuşit să achiziționez cam tot ce e necesar pentru băiat. Sunt o fire organizată şi nu am lăsat nimic nepus la punct. Mai am să decid culoarea căruciorului. Cât despre mobilier, am comandat un dulăpior (design practic, personalizat, pentru că mami e organizată şi practică) şi pătuţul. Nuanţe de bej şi alb. Aşadar, pătuţul e mic şi bej şi se poate ataşa şi la patul meu”.

La hăinuţe însă, chiar dacă majoritatea sunt albe, am ales şi nuanţe de roşu, puţin bleu, grena, imprimeuri delicate.