Surpriză la Festivalul de la Cannes. Cine va prezida juriul în acest an

Surpriză la Festivalul de la Cannes. Cine va prezida juriul în acest anFestivalul de la Cannes. Sursa foto: Facebook

Actriţa Juliette Binoche va prezida juriul celei de-a 78-a ediții a Festivalului de la Cannes. Evenimentul se va desfășura între 13 şi 24 mai și este așteptat de milioane de fani. Anunţul a fost făcut de organizatori.

Festivalul de la Cannes. Actrița Juliette Binoche a acceptat provocarea

Se fac pregătiri intense pentru cel mai mare festival internaţional de film din lume. În acest an, juriul va fi prezidat de actrița în vârstă de 60 de ani. Binoche o va înlocui pe regizoarea filmului Barbie, Greta Gerwig.

Vestea i-a surprins pe fani.

„Pentru a doua oară în istoria festivalului, două artiste îşi vor transmite prestigioasa torţă”, au precizat organizatorii.

Apreciată de public

Juliette Binoche este apreciată pentru aportul adus în lumea cinematografiei. De-a lungul timpului, numeroși critici de film au lăudat-o pentru realizările ei.

Potrivit organizatorilor, Binoche se află printre puținele actrițe care au obținut tripla distincţie la Cannes, după succesul producției „Copie conforme” De asemenea, ea este una dintre puţinele franţuzoaice care au câştigat un Oscar.

Juliette Binoche

Juliette Binoche. Sursa foto: Instagram

Juliette Binoche a colaborat cu regizorii Jean-Luc Godard, Leos Carax, polonezul Krzysztof Kieslowski, canadianul David Cronenberg şi austriacul Michael Haneke. În plus, ea este o prezenţă constantă la Festivalul de Film de la Cannes, după ce a debutat pe covorul roşu în 1985 cu „Rendez-vous” de André Téchiné, peliculă ce i-a marcat lansarea.

Festivalul de la Cannes. Ce îi așteaptă pe fani

Actrița s-a arătat încântată de propunerea primită.

„Aştept cu nerăbdare să împărtăşesc aceste momente de viaţă cu membrii juriului şi cu publicul. În 1985, am urcat pentru prima dată treptele cu entuziasmul şi nesiguranţa unei tinere actriţe”, a declarat ea.

Totodată, Juliette Binoche a menționat că este un privilegiu să ocupe o astfel de poziție.

„Nu mi-am imaginat niciodată că 40 de ani mai târziu voi reveni în rolul onorific de preşedinte al juriului. Accept privilegiul, responsabilitatea şi nevoia absolută de smerenie”, a declarat ea.