Pe 18 septembrie a împlinit 77 de ani. Soția sa a transmis Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) că Ioan Lazăr s-a stins pe 19 septembrie, după o lungă suferință. Într-adevăr, după anul 2021, criticul de film nu a mai mers la Cannes ca să ne scrie despre ce se întâmpla în lumea cinematografiei internaționale.

Mesajul transmis de  soția lui Ioan Lazăr

Spre știința ziariștilor care au lucrat cu Ioan Lazăr sau l-au cunoscut, soția fostului meu coleg i-a transmis un mesaj lui Emil Stanciu de la UZPR.

„Buna ziua, soția lui Ioan Lazăr sunt. Am văzut că l-ați sunat și v-am trimis un ms. Cred că nr nu mai este valabil. Ioan s-a stins din viață ieri noapte, după o lungă și grea suferintă. Domnul să aibă milă de sufletul lui."

Este o veste care a întristat mai multe generații de ziariști, de iubitori ai filmului și cinematografiei. Eu am lucrat cu domnia sa la Tineretul liber și la Evenimentul zilei. Era un om deosebit și o arhivă vie a istoriei cinematografiei.

Ioan Lazăr a fost un om de cultură care și-a pus talentul și bucuria nobleței scrisului în promovarea artei din orice domeniu. Cinematografia și teatrul au fost însă „prințesele” lui. În ultimii ani de presă tipărită, Ioan Lazăr a transmis corespondențe de la Cannes pentru cititorii Evenimentului zilei.

În memoria lui reproducem fragmente din articolele trimise de Ioan Lazăr de la Cannes în anii 2018 și 2019.

Ioan Lazăr, Corespondent EVZ la Cannes

Premiul de interpretare pentru Chiara Mastroianni

„A început deja sarabanda premiilor. Palmaresurile ce preced mult așteptata gală de închidere, când juriul lui Alejander  Gonzales Inarritu  își va prezenta lista cu palmdorizații, vin unele după altele, pe bandă rulantă. Cel mai de seamă este fără  îndoială acela de la Un Certain Regard.  Este secțiunea care consacră.

O atenție specială se cuvine acordată Premiului de interpretare, obținut la această ediție de Chiara Mastroianni. Unanim recunoscut acum,  profilul ei actoricesc s-a cristalizat cu o anumită încetinire, poate și pornind de la faptul că este anevois să recunoști valoarea unei ființe a cărei mamă se numește Catherine Deneuve, tatăl  fiind Marcello Mastroianni.

Chiara  a convins în  timp, jucând în filmele unor regizori de referință. Debuta în 1972, în  „Ma saison préféré” al  lui  André Téchiné, având să joace apoi și în filmele altor cineaști de valoare: Robert Altman („Pret à porter”), Xavier Beauvais ( „Nu uita că vei muri”), Arnold Desplechin, Danielle Dubroux.  Nu o putem uita în rolul din filmul lui  Raoul  Ruiz „Trei vieți și o singură înmormântare”, unde juca alături de tatăl  ei, fiind amândoi prezenți la conferința de presă, cu puțină vreme înainte ca tatăl ei, atât de iubit de public, să dispară.

În filmul pentru care este premiată  (Camera 22), Chiara interpretează personajul Maria, soția care își părăsește soțul  pentru a se instala în camera 22 a hotelului aflat   peste drum de casa lor.  De aici, formula unui  voyeurism bizar, o „noapte magică”, incursiune în trecutul pasional al unui cuplu.  Filmul, al cincilea pe care îl realizează în regia lui Christophe Honoré, este inspirat din Proust  („Le Cote de Guermantes”). O revedem aici pe Carol Bouquet, în rolul Irène la 60 de ani, și pe alți câțiva actori apropiați de Chiara (Benjamin Biolay).

Un altfel de Antonio Banderas. În 2019 a câștigat premiul de interpretare masculină

Ar fi de notat unele lucruri despre Antonio Banderas, de mulți considerat ca meritând cu prisosință Premiul de interpretare masculină. Deși pare a juca dublul regizorului Pedro Almodovar (Durere și glorie), filmul aduce pe ecran un alt Banderas, mai puțin sigur de sine, mai chinuit, sufocat de gloria trecută, dar și de suferințele ce decurg din condiția  personajului lui, de cineast altădată adulat.

Bolnav de inimă (victima unui infarct în 2007), folosind experiența americană (douăzeci de ani), dar și pe aceea spaniolă, de colaborator al lui Pedro, actorul joacă altceva, propunând biografia unui regizor chinuit, în continua căutare a unui echilbru profesional și de viață. Deși Almodovar i-a propus o coafură precum a lui (păr vâlvotit, căzut pe frunte), ca astfel să apară mai clară identitatea sa, și a fost preluată schema scenografică a apartamentului regizorului, Banderas a dorit, și a reușit, să iasă din încorsetările acestea, livrești, spre a oferi  imaginea  decepției, a epuizării, în nota de verosimilitate a realității interioare.

Premiul Camera d`Or, atribuit cândva și lui Corneliu Porumboiu

Camera d`Or a primit Nuestras Madres al belgo-guatemalezului César Diaz, film prezentat în cadrul secțiunii Săptămâna criticii. Acest cel mai bun prim lung metraj al ediției evocă  o incursiune  în anii războiului civil din Guatemala. Personajul principal, Ernesto, un tânăr antropolog, încearcă să refacă traseul tatălui său, victimă a confruntărilor militare.

Creat în 1978, premiul Camera d`Or a fost acordat unor tinere talente  ce aveau să confirme: Jim Jarmusch, John Turturro, Naomi Kawase, Steve McQueen, Jaco Van Dormael. Ne amintim, desigur, că printre laureați se află și Corneliu Porumboiu, apreciat pentru „A fost sau n-a fost?” , intrat, în 2006,  în programul de la Quinzaine des Réalisateurs”.

Scurtă prezentare a celui ce a fost Ioan Lazăr

Ioan Lazăr s-a născut în 18 septembrie 1947, în localitatea Frumoasa din județul Teleorman. A fost jurnalist și critic de film până când boala l-a doborât.

Studiile sale sunt complexe și conferă valoarea personalității sale. 1970-1974/ LICENȚĂ - Română-Franceză, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti;  1974-1978/ LICENȚĂ - Arta şi Metodologia Spectacolului, Facultatea de Teatru, Cinematografie, Televiziune, IATC. Doctor abilitat în Cinematografie şi Media (2013); Doctor în Ştiinţa Artei (Analiza stilistică a cinematografului) – Universitatea Paris Ouest (susţinerea tezei-decembrie 2002); Doctor în Teoria şi Estetica filmului – UNATC, Bucureşti – 1997; Bursier al ICR (Bursa „Lucian Blaga”, 2014).

A obținut premiul pentru critică cinematografică al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pe anul 1986 „pentru volumul Cum se face un film” (ex aequo cu Alice Mănoiu), premiul pentru carte de cinema al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) pe anul 2005 „pentru volumele Barocul cinematografic și Stilistica filmului” și premiul special pentru cultură cinematografică al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) pe anul 2009 (ex aequo cu Sergiu Nicolaescu și Laurențiu Damian).

În afară cărților publicate de-a lungul timpului, Ioan Lază a avut rubric în mai multe ziare și reviste importante. Amintim câteva: „Scânteia tineretului” (1981-1989), „Tineretul liber”(1990-1992), „Evenimentul Zilei”, „Zig Zag”, Adevărul, Ziarul financiar, Cotidianul.

A fost des invitat la conferinţe în ţară şi în străinătate, la importante festivaluri de film (Cannes, Veneţia, Mannheim-Heidelberg, Geneva, Namur, Mons, Soleure) sau  a făcut parte din juriile unor festivaluri internaţionale (Leipzig, Geneva).

Dumnezeu să te odihnească, maestre Ioan Lazăr!