Surpriză după Insula Iubirii. A rămas împreună cu ispita Anamaria Vaida
- Cristi Buș
- 7 septembrie 2025, 21:07

Claudiu Dragotă, fost concurent la „Insula Iubirii”, trăiește acum o frumoasă poveste de dragoste alături de Anamaria Vaida, ispita care i-a cucerit inima în timpul filmărilor din Thailanda.
Cei doi s-au cunoscut în sezonul 8 al celebrei emisiuni difuzate pe Antena 1, iar povestea lor a început chiar în cadrul experimentului menit să testeze limitele relațiilor de cuplu.
Cum a început totul între Claudiu și Anamaria la Insula Iubirii
Claudiu Dragotă a participat la „Insula Iubirii” împreună cu Simona, partenera sa de atunci, hotărât să afle dacă relația lor poate rezista tentațiilor. Pe insulă însă, lucrurile au luat o turnură neașteptată: Anamaria Vaida, una dintre ispite, a reușit să-i cucerească atenția și să îi schimbe complet percepția asupra iubirii.
După săptămâni de provocări, confesiuni și emoții intense, Claudiu și Simona au ajuns la ultimul bonfire, momentul decisiv al show-ului. Acolo, Claudiu a luat decizia radicală de a pune capăt relației.
Deși, la finalul filmărilor, Anamaria a declarat că nu își dorește să părăsească insula alături de Claudiu, soarta a avut alte planuri. Odată întorși în România, cei doi au continuat să țină legătura, descoperind că sentimentele dintre ei erau mult mai puternice decât își imaginaseră.

Insula Iubirii. Sursa foto Captură video
O iubire care a rezistat după Insula iubirii
După ce Claudiu Dragotă a încheiat definitiv relația cu Simona, el și Anamaria au decis să dea o șansă poveștii lor de iubire. Ce părea o simplă atracție de moment s-a transformat treptat într-o relație solidă, construită pe încredere și afecțiune.
Astăzi, cei doi formează unul dintre puținele cupluri născute la „Insula Iubirii” care au reușit să rămână împreună și după finalul emisiunii.
„Noi nu ne ascundem, ne-am afișat, doar că nu am vrut să apărem pe rețelele de socializare. Am zis că mai bine să nu postăm”, a explicat Claudiu Dragotă.
Anamaria Vaida: „Nu ne-am ferit de nimeni, dar ne protejăm viața personală”
Într-o declarație oferită pentru Spynews, Anamaria a vorbit deschis despre relația lor și despre alegerea de a fi discreți în mediul online:
„Dacă era să ne ascundem, nu ne afișam la un eveniment unde era clar că o să fie presă și toți ochii pe noi. Nu ne-am ferit de nimeni, nu ne-am ascuns, doar că, eu cel puțin, încerc să-mi țin viața personală mai pentru mine. Cât îți merge bine, lumea se bucură; când nu îți merge bine, lumea începe să cârcotească, să se bucure, iar atunci prefer să țin pentru mine orice ține de viața mea personală, la fel și Claudiu.”